Astăzi, așa cum fac de peste cinzeci de ani pașii mă poartă spre tărâmul minunat al cărților. Aici regăsesc prin labirintul literelor atâtea suflete vii și le mulțumesc celor care le-au dat viață. Recitesc cu drag Neculce, Alecsandri, Arghezi, Eminescu, Topârceanu , amintiri din leagănul copilăriei. Mireasma altei toamne răzbate din scrierile lui Panait Istrati. O frunză se odihnește pe filele unei cărți răsfoite cu nostalgie. Un gând singuratic ca o nălucă călătorește în retina ochilor și lasă o lacrimă în suflet. Cuvintele învie din tăcerile adunate de copilul care călătoarea multe ore printre cărți. ning cu fulgi mari printre oamenii de zăpadă și se așează tăcuți pe urma pașilor uitați ai trecutului. Citesc și regăsesc crâmpeie fugare din copilărie, ascunse de anii care au trecut și trec prin altă toamnă, prin alt început . Copilăria, o chem să rămână în suflet, să zâmbească mereu copilului din mine, să adune lumina din cuvinte. Mă întorc în mica cameră modestă a bunicii, caldă și prețioasă prin simplitatea ei, cu trandafiri la fereastră. Închid ochii și simt cum acum ea mă veghează, printre slovele din lui Creangă. Copilul a rămas acolo, privește fascinat ploaia călătoare și curcubeul viu colorat. Strânge la piept o rază de soare, fascinat de zborul fulgilor enigmatici ai iernii, printre ninsoarea albă a salcâmilor primăverii. Omul de zăpadă străjuiește și acum grădina bunicii, zâmbește ca ea, poate ca și mine, ochii lui negri ascund o clipă din copilărie. Mai dau o pagină, simt o liniște tainică, plăcută, privesc pe geam fumul alburiu, răscolit în rotocoale de vântul iernii. Seara se strecoară, întunericul împrumută lumina zăpezii în tăcerea nopții. Săniuța se odihnește și acum, patinele așteaptă să încep din nou jocurile copilăriei. Acolo, în odaia mică, focul jucăuș luminează Cartea de la care în fiecare zi eu și bunica am început. Noaptea ascultă tăcerea lunii care doarme, bunica veghează, în căsuța mică. Printre gene, amintirea învie într-o lacrimă, din rândurile unei cărți din bibliotecă. adăpostesc zâmbete, lacrimi, emoții pline de farmec. De multe ori sunt adăpost și alinare, ne cuibărim în ele și găsim puterea să mergem mai departe. Timpul este ca o floare care se ofilește, dar rămâne parfumul unor amintiri. "Dorul e focul în care ard speranţele, dorinţele, durerile, iar cenuşa ce rămâne reprezintă ", spunea Octavian Paler. Ne putem reîntoarce în locuri pline de emoții dragi nouă, sunt călătorii reversibile ale sufletului. Fiecare carte are o semnificație aparte pentru mine, este un vis pe care mi l-a dăruit un prieten.
Într-o casă mică, păstrez agăţate ,
Printre cărțile ce se odihnesc în bibliotecă,
Un colț de rai pe care numai tu în suflet îl ai.
Într-o casă mică, păstrez agăţate ,
De multe ori lângă bunica frumos desenai,
Călătoresc pe a copilăriei luminoasă potecă.
Într-o casă mică, păstrez agăţate ,
Poveștile, lacrimile, în suflet mereu se amestecă.
Comentarii