Spre entităţi de idealuri,
năzuinţele curg fără contenire.
De la gând la faptă,
între cele două maluri
cu diferenţă mare de nivel,
există undeva o treaptă
pe care, întotdeauna, stă cineva
- un justiţiar cu o foarfecă-
care le taie drumul spre-mplinire.
În acest format universal,
viaţa cascadei explodează-n energie
care, gravitaţional,
se împarte după o lege proprie:
o parte întreţine statura acestui mister,
alta, la cheremul unor atitudini confuze,
se împrăştie în eter,
doar o mică parte ne răsfaţă
setea, uneori, plictisită de viaţă
şi ne alimentează vatra
în care ne zbatem un timp
urmându-ne soarta.
Nu perversitatea naturii
i-a luat omului forţat din energie,
ci nechibzuinţa
cu care, nefolosită, o lasă să se-mprăştie.
Nu face mai nimic:
să o sporească,
preponderent, spre gând, să o călăuzească
şi spre năzuinţe mai pământene
până la instanţele supreme;
să-şi marcheze umbra şi cărarea mai departe
cu o amprentă energetică distinctă
care să-i ţină candela aprinsă-n eternitate.
(Bucureşti, 2O16, O7 decembrie)
-->
Comentarii