Era pregătit când dădură iama, zâmbind mânzește, mulțumit de renghiul pe care îl pusese la cale... Nici nu-l băgară în seamă repezindu-se în odaia în care îl sechestrase pe ofițer... Dar îngheță auzindu-l pe unul din ei:
- E un fel de carcera, dar e goală!...
Veni și moșneagul cu pletele-n vânt...
- Scoateți-l pe nepricopsitul ăsta de-aici... tii.... da' pute!... Apucă să-l bruftuluiască,
repezindu-se în încăperea alăturată cu mâna la nas, urmat de un asistent ochelarist, rotofei și buburos care tropăia împleticindu-se la fiecare pas...
- Să fac anunțul?... scâncea ăla...
- Să-i f... pe toți, că e groasă!... Așa ceva n-am mai întâlnit...
- Deci dau alarma?... făcu iar tinerelul excitat...
- Dai pe mă-ta!... Mai taci!... Dosarul și filmările...
- Gata... le aveți...
Se uita pe I-pad, bodogănind că nu vede clar pe ecranul ăla cât o sulă de țap... Era bătrân și-l lăsau ochii...
- Vezi dacă i-au făcut vânt c-am zărit un monitor dincolo... ptiu... da' știu că duhnește!...și
nu sufăr, înjură încă odată icnind...
Reveniră în prima încăpere, care se dovedi goală și bine aerisită prin ușile scoase din țâțâni, dar boșorogului tot îi mirosea... Fără a-l mai lua în serios, puștulache meșteri oarece și imaginile prinseră a se derula pe ecranul cât tot peretele.
- Ce e ăsta?... se miră rotofeiul bulbucînd și mai tare ochii lui spălăciți...
- Ultima ispravă a lui Belzebuth... Auzi ce viclenie ia trăznit dementului, să-l folosească
pe ăsta împotriva fostului lui stăpân narcisist cu care s-a certat din pricina unui băț de chibrit, și-acu' își poartă unu' altuia sâmbetele și duminicile... Dar ce te miri?.. Cum e turcu și pistolu'... Amândoi se comportă de parcă numai ei ar fi pe lume... Niște aroganți ipocriți cu apucături de cămătar pervers care joacă arșice pe sub masă cu traiul bieților slujbași cocoșați de trudă și îndatoriri.
- Dar e un...
- Exact. Să-l bată cu propriile arme... isteț... dar ghinionist... Întodeauna pierde fiind
nevoit să dreagă busuiocul trăgînd la cântar ca un precupeț...
- Sfinte, dar e uriaș... cum o fi ajuns acolo?...
- Of... da ce vă învață acolo de unde veniți dacă nici măcar atâta lucru nu ști...
Se amuză privindu-i mutra de vițel puchinos... Oricum nu ăsta era criteriul de selecție, mai bine spus nu știa nimeni care să fi fost, însă toți ajungeau de ispravă dacă supraviețuiau, ceea ce se întâmpla destul de rar... Altfel s-ar fi pensionat de mult și acum ar fi molfăit poame uscate cu gândul la pomul vieții din grădina raiului...
- Stă în omul ăla după care alergăm și răscolim pământul... Ia zi, ai auzit de lupta lui
Iacob cu îngerul nu-i așa?...
- Mda... dar tot nu pricep...
- Ei bine... ăsta e îngerul lui pe care trebuie să-l cotonogească ca să scape... Si după cum
vezi e mare însă se pare că e pe cale sa izbutească...
Asistentul scutură încă o dată din cap cu ochii beliți și gura căscată...
- Aaa...tu crezi că îngerii sănt păzitori nu?...
- Îhî...
- Fals... te păzesc dar te și-ncearcă, doar, doar nu le-ai scăpa... Unde mai pui că-s de
mai multe soiuri...
- Heruvimi, serafimi, arhangheli...
- Brava!... De la facere toți se întreabă de ce ticăloșii au de toate... Bogății, fericire și
viață lungă... De ce crezi?.. Pentru că au primit îngeri ai îndurării, niște papă lapte care se poartă ca niște slugoi înlesnindu-le toate doar or linge și ei o fărâmă de suflet împlinit până se deșteaptă ăia cotonogindu-i și aruncîndu-i pe ușă afară...
- De ce ar face-o?...
- Dacă au suflet vor dori să fie iubiți pentru ceea ce sânt nu pentru ceea ce reprezintă...
Asta e încercarea lor... Pe când ce-i amărâti, ce-i săraci ori cei virtuoși primesc care mai de care niște mațe pestrițe ca ăsta, un înger al dreptății ce-și înfige sabia din creștetul bietului nefericit, pe șira spinării până-n pământ de nu mai poate face nici un pas pe-alăturea fără să-și pârlească sufletul cu para dreptății... Așa se întâmplă că pentru orice găinarie sânt pedepsiți însutit, cu multe cazne, boli, sărăcie ori singurătate... după soiul înaripatului cu care s-au procopsit.
- Aha, o fi vre-o socoteală... Îmi pare prima...Cea mai grea!..
- Fugi de-aici că nici dracu' nu știe... Dă fuga pân-afară de-l întreabă ca să te convingi
până n-apucă să-l arunce-ndărăt de unde-a năvălit... Îți spune, că nu-i băiat rău și nici netot, numa' că nu-i de echipă și-i cam neam prost, un mincinos lăudăros, spurcat și slobod la gură... Așa l-a croit stăpână-su, după chipul și asemănarea lui, că n-avea cine știe ce imaginație și lucra la normă... Cât despre socoteală află de la mine că are tot atâta treabă cu logica cât o are și aia ta mică, de o ți în nădragi doar ca să-ți atârne între picioare....Pricepe că acolo de unde pornește totul nu este spațiul și timp, adică cam tabula-rasa cu praful de pe tobă, adică nimic rațional, doar sufletul... cel care mișcă făcînd să se întâmple... cum o fi el...
- Și cu ăsta?... Spuse arătînd înspre ecran, unde un arhanghel trandafiriu al cărui chip nu
se zărea dintre nori strivea bestiile ca pe gărgăuni... E mare... să dau alarma?...
- Nț... Să văd mai înainte dosarul... Bine, e un indiciu, rar mi-a fost dat să văd așa ceva.
De regulă creaturile astea se întrupează când au o misiune ori ceva de învățat că și ei au, altfel la ce ne-ar chinui, însă nu e treaba noastră. E dihania lui, să se spele pe cap cu ea!... Nu mă privește nici la ce a ieșit la iveală lăsîndu-se văzută în luptă, de partea lui... Smintelile altora nu mă privesc...
- Nu dau alarma?.. se smiorcăi pițifelnicul dezamăgit că nu va participa nici de data asta
la una din crizele majore, pline de tensiune și de adrenalină, despre care i se împuiaseră urechile...
- Vai ce slăbănog!... se văicări starostele frunzărind un dosar nu mai gros de două degete...
Ce-mi place la aștia din tările de dincolo de cortina de fier e că tot comuniști au rămas și e o încântare să citești delațiunile scrupuloșilor agramați care bârfesc pe-ndelete în caracterizări inepte cu analize docte împănate cu anectotică de tabloid mahalagiu, fără perdea și lipsită de simțul ridicolului... Oameni buni, de aici aflăm de la hăinuțele purtate la botez, la certurile cu femeia de servici care ți-a așezat pe dos preșul de la intrarea în apartament până la cartușele trase de când s-a înrolat... Și... n-a tras nici unul în misiune... Doar la manevre... Băga-mi-aș!... Asta n-a pierdut un om pe câmpul de lupta și n-a omorât nici unul... E decorat pentru... că s-a interpus între câțiva insugenți și proprii camarazi dar tot fără a descărca arma... Cică bosul mafioților ălora... Mafioți bă... că asta sânt, de unde teroriști?.. De-i împușcau, s-a albit l-a față dând față-n față și a dat damblaua-n el făcînd atac de apoplexie...
- Îngerul?...
- Îngerul n-ar fi fost niciodată în stare să facă asta!... Urlă ridicînd cu toiagul printre
gratii, costumul argintiu pe care îl purtase Chinezul înainte de a se face nevăzut... Hârciogul ăla de sergent pe care n-o să punem mâna niciodată pentru că nici poarta iadului. nici a raiului nu înseamnă nimic pentru unul ca ăsta... A tunat de i-a adunat măiculiță...
- Grasul?...
- Măi băiete, am să-ți spun o istorioară pe care n-o s-o găsești nicăieri. Am auzit-o la rândul meu de la cel care a fost înaintea mea, ca să pricepi cât de cât lucruri asupra cărora nimeni nu e lămurit pe deplin... Se zice că a fost o vreme în care oamenii nu-l cunoscuseră încă pe Dumnezeu. Atunci l-ar fi găsit unul pe drum, dezbrăcat și mort de foame... De milă l-ar fi luat acasă unde l-a omenit cu ce s-a putut și l-a primenit din cap până-n tălpi cu niscai țoale de-i prisoseau.. Stând ei de vorbă a băgat de seamă că-i destoinic și cu scaun la cap și l-ar fi ținut pe lângă el să-i fie de nădejde. Dar n-a fost chip din pricină că ăsta nu s-a-nvoit nici în ruptul capului, plecat fiind în treburile lui. Așa se face că a tot colindat pământul primind de la fiecare pe care-l întâlnea, câte ceva, ajungînd să fie acoperit întrutotul de mulțimea pomenilor căpătate-n pribegie încât nu i se mai zărea nici obrazul, nici altă parte-a trupului. Acum ce-i care-l întâlnesc îl recunosc după zorzoanele și lucrurile pe care ei înșiși i le-au dăruit și strigă: Iată-l pe Dumnezeu!.. uitînd că nu l-au văzut niciodată așa cum e și-l cunosc după pricopseală și cele de împrumut... Mai bine de jumătate de lume e creștină ori musulmană cu ăilalți tot pe-alăturea ori pe lângă... Da' s-a găsit bursucul ăsta să se coboare mai jos de-atâta, dincolo de eresuri și de credințe.. Greul, cățelul și cumințenia pământului s-au cum i-o mai zice... Auzi tu, dincolo de orice mitologie, lege și dogmă, când l-a găsit omenirea pe Dumnezeu!... Despre așa ceva nu știm nimic în zilele noastre...Să vorbești despre ele e șezătoare literară nu filosofie... Canci teologie ori teozofie!.. Fără a mai pomeni de patologia ălora de le dă borșul pe nas de la Holywood, cu extratereștrii, clone și cyborgi, unde ridici din umeri cu mâinile-n șolduri și chemi psihiatrul... Cred că o să fac anunțul... E groasă...
- Dumneavoastră?...
- Eu... Situație specială... Fă-mi legătura...
Cu ochii sticlind de fericire încercă să butoneze I-pad-ul legat la monitor...
- Trebuie să reglez poziția satelitului... Și ieși în fugă tropotind mărunțel,
nemaiîncăpîndu-și în piele de bucurie că până la urmă el era cel care nimerise în toiul unei crize nu majore, ci excepționale... Cum o să se mai uite la el!..
După ce tremură câteva secunde imaginea se stabiliză aducînd-o în fața ochilor pe ea... Plictisită, tocmai își pilea o unghie de la degetul mic, avînd pe birou lacul împreună cu toate nimicurile care o fac fericită pe o femeie... O admiră ceva vreme neîndrăznind să o întrerupă, sau mai bine spus bucurîndu-se că nu îl observase...
- Ah... Tu erai...
- Eu... Ce faci păpușică?... Privea cuprins de calde înfiorări grimasa de reproș dulceag a
buzelor fragede...
- Nu-mi spune... alertă... Declar Armaghedonul iar...
- Nț... mai grav...
- Ei da... D-aia ești tu și nu țestosul... Crezi că e bine?... Poate ne întâlnim dacă se
termină...
- Noi?.. N-aș fi bănuit să te gândești la unul ca mine... Sânt bătrân măi fată!... Tu nu te
uiți în oglindă?... Cum ne-ar șade-mpreună?!...
- Esti bătrân?... Cine-a spus ?...
- Și eu aș fi curios să aflu!...
- Păi vezi... D-aia te-ntreb dacă mai crezi că e bine?.. Oricum chestia aia e aproape
un mit... Ar fi pentru prima oară... Poate nu te-ai gândit prea bine...
- Acum e prea tarziu, am făcut-o deja și nu pot lăsa totul pe umerii tăi...
- Dar n-ai spus încă nimic, doar am presupus...
- Ai dreptate.. Voiam doar să te văd...
- Și eu...
Rămaseră tăcuți ochi în ochi...
Se încălzise... Simți cum i se scurgea toată măduva cât crescu până la ceruri, era trandafiriu, cu patru aripi cât întreg orizontul... Zbura printre galaxii purtînd-o în brațe pe Ilinca care dormea răsuflînd cald... Dar asta știu și eu... Pleacă atunci... Nu mi-ai fost de nici un folos, doar m-ai chinuit cu ambițiile și războaiele voastre în care m-ați amestecat fără să mă fi întrebat vreodată de parcă nu mi-ar fi fost de-ajuns moartea, lumea și bătăliile vieții în care m-ați amăgit că fericirea o voi atinge numai după ce nu voi mai fi, musai prin suferință, îndurând pedepse până și pentru închipuirea a ceea ce nu voi apuca vreodată... Acolo nu va fi ea... Voi fi singur... S-au trebuie să-mi doresc moartea iubitei și a propriului copil ca să fiu fericit?... Lasă-mă!..
- Mântuirea de-a nu mai fi singur căpitane!.. atâta tot..
Grosu îl luase-n brațe plângînd amândoi lângă focul din cetini uscate, undeva jos, prin grotele uitate din inima pământului...
Bătrânul plecă făr-o vorbă când reveni...
- Ce-a spus se repezi pițifelnicul la tânără...
- Șșșt... Nimic... Și Întrerupse legătura...
Găsi abandonat regulamentul acestuia, cu adnotări și sublinieri... Îl frunzări de două ori tremurînd. Un singur cuvânt era subliniat cu mai multe linii îngroșate nervos...
- Ce pana mea mai înseamnă și asta?
Mai butonă nervos pe tabletă până răbufni într-un târziu, înfuriat:
- Ghinionul mă-sii!.. Acu' s-au găsit și ăștia!...
. Anonimii își vârâseră și ei codița pe Google-lul nostru cel de toate zilele văduvindu-l de Wikipedia cea întru ființă care ne iartă dar rareori ne spune cu adevărat ce căutăm...
- Băga-mi-aș... ce e asta?... se puse pe urlat lovind cu pumnii în masă...
De aici și nouă ne-a rămas sa ne întrebăm ce-a fost asta?...
Un cunoscut care a fost cândva pilot pe MIG-uri la Turda mi-a povestit că după intrarea cu surle, trâmbițe și cu toată amărala în NATO, făceau, pentru integrare, antrenamente comune cu ungurii, când la ei, când la noi... Cum le șade bine vecinilor care se ceartă că bâzâie muștele la paharul cu palincă... Odată, pe când se aflau în țară, se ridică unul din piloții maghiari și dă iama peste bucătăreasa, care din întâmplare ii era și conațională, cu castronul de ciorbă-n mâna...
- Îmi spui și mie ce fel de carne e asta?...
- De pui...
- Și asta?...
- De porc...
- Dar aia de la colegul?... și o luase de mână-n popotă...
- De vacă...
- Păi ai amestecat ce ți-a rămas de la ceilalți și ni le-ai dat nouă...
- Nu... am făcut mâncarea azi dimineață...
- Din trei feluri de carne?...
- Dacă nu era nici una îndeajuns... Astfel am putut pune fiecăruia o bucățică-n farfurie.
La ce te superi?.. Tocmai tu te superi care ai primit două, nu una!... Am făcut în așa fel ca să-și primească fiecare bucățica iar dacă nu vă place cu ce v-ați ales, schimbați-le între voi...
Așa și eu.. am pus de toate și luați ce vă convine... Bașca histrionismul unui cabotin palavaragiu fugărit de nălucile singurătăților peste miriștea vorbelor despuiate, care nu ține neapărat să spună lucruri marețe cât mai degrabă povești, fie ele și trăsnite... Cam asta consider eu normalitate, să scrii pentru oameni, nu pentru posteritate... Că dacă n-o mai apuc!..
Știu că nu mai puteți de oftică că nu am băgat de seamă ce buchisea netotul ăla pe Google... Parcă așa cu coada ochiului și fără ochelari am zărit la colțul îndoit al unei coli... RAGNAROK... dar n-aș băga mâna-n foc.
-->
Comentarii