Te-a întâmpinat când ai venit pe lume
La prima şoaptă de iubire spusă cu lacrimi.
Apoi, pe cărări transcedentale, spre clipe postume,
Te-a menit clepsidrei de dorinţe şi patimi.
În materie de iubire, are gusturi bizare
De măr roşu aprins când era încă verde,
Iar când încearcă o minimă clarificare,
În loc să sporească nuanţele, le pierde.
Te amăgeşte cu iubiri nicicând dăruite
Cum briza mării în furtună se preface,
Te ancorează în rada durerii nopţi infinite,
Iar dorul de larg, în suferinţă, ţi-l desface.
Iubirea-i fără chip câştigă cotă de piaţă
Ştergându-ţi lacrimile cu declaraţii în neştire.
Iat tu îi mulţumeşti în fiecare dimineaţă
Că-ţi mai îngăduie încă o clipă de iubire.
Îţi spune zilnic cu îndemnuri repetate
Că gloria şi lumina iubirii sunt nemuritoare.
Dar este părtaş la suprema (ne)dreptate,
Iniţiindu-te în taina lumii următoare.
Oferă iubire cu iz de pretenţie perenă
Ce promite prin viaţă să te petreacă.
Altfel, timpul este o gazdă mondenă
Care dă mâna musafirilor când pleacă.
Cu ochi de infinit, te priveşte în inima înfrântă
Pe drumul spre colţul de stea, cu verdeaţă pavat,
Făcându-te să crezi că iubirea lui este sfântă
Şi, de veşnicia ta, el este cel din urmă vinovat.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 29 noiembrie)
-->
Comentarii