Avea drumul pe urmele oaselor de sare
semne punând asfinţitului
apele nopţii.
Însingurarea se furişa în vânătorii de comori
scormonind în cenuşa necropolelor,
pietrele se obişnuiseră să nu vorbească
doar să sclipească din când în când
în râuri ochi de flacără.
Tărâmul rămas cu aer de templu gol
se fereca în dorinţa îmblânzirii de sine
şi zâmbea celor lipsiţi de prejudecăţi.
Dimineţile lichide acopereau acelaşi gând
al depăşirii limitelor,
strigătul unui clopot tulbura pădurile,
păsări de metal ţineau sub aripi răsăritul.
orizontul galben se ridica din ape.
-->
Comentarii