Într-o lume în care credința devine filozofie, ce speranțe mai putem nutrii
Depresia, nebunia și cancerul, vedetele secolului, se plimba linistite pe străzi
Lăcomia înghite suflet după suflet, lăsând oasele dovadă a existenței umane.
Din pământ ne întoarcem în pământ, în patru scânduri să ne țina de urât.
Indiferența stăpânește mințiile slabe, ochii nu vor să vadă durerea, urâciunea,
Sufletul moare înainte ca putreziciunea trupul să înceapă să se vadă.
Ne îmbătăm cu amăgire, asta e sfârșitul, un război între noi, unul împotriva celuilalt
Cel mai slab pierde, învingătorul se alege doar cu praf de stele ce la atingere devine colb...
Rai sau iad...ce mai contează, oriunde e mai bine decât în coșmarul vieții cotidiene
Mintea, labirintul întortocheat al omului, se îngustează, întunecimea iese la iveală
Cele mai cumplite crime se înfaptuie în mizeul zilei, nu se mai ascunde nimeni
De îngerul morții care coboară să ne dea sărutul dulce al eternitații.
Katherina Andreescu
-->
Comentarii
Va multumesc!
felicitari! Un poem care spune multe. Ma infior de adevar, de vocea cuvintelor, de licarul inimii.