Apus de soare

Mi-e sufletul un cer de vară-n asfinţit
Scăldat în a luminii blândă simfonie
Ce încă arde văpaie şi nu s-a domolit
Cuprins în mreje de-o dragoste târzie.

Trecut-au multe primăveri înmiresmate
Şi multe veri m-au ars în focul lor nestins
Dar toate-n urmă au rămas gânduri deşarte
Căci niciuna-n farmecele-i nu m-a prins.

Apoi ai venit tu, cu zâmbetul zglobiu
Si m-ai privit în ochi adânc ş-atât de blând
De am ajuns eu , doamnă, apus târziu să-ţi fiu
Căci sufletul de dragoste-mi era flămând!

Tu nu m-ai vrut al tău şi totuşi mi-ai luat
În palme sufletul, l-ai mângâiat uşor
Acuma ard iubire cum n-am ars niciodat'
Mă simt apus de soare aprins de al tău dor!

de Gabriela Mimi Boroianu
29.07.2014

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->