13. (poezie, cybersonet)
~ ciclul florile închinării ~
liturghia tainică a firii
Moto: „Creația nu tace: ea slujește. Florile sunt psalmi fără cuvinte.”
grupaj XI lămâiţa
Sub gustul luminii, sufletul învață să se curețe fără să se piardă.”
Motto: „Harul nu alungă amărăciunea, ci o transformă în liniște.”
lămâiţa (cybersonet DCIII)
în grădini unde liniștea se-adună
crescut-a lămâița ca un semn curat
cu frunză blândă dar cu gust lăsat
să spele gândul ce-n durere sună
un tainic har în aer revărsat
nu-i floare strigătoare nici nebună
ce peste suflet liniștea o pună
ci abur galben fin și ne-ntinat
și parcă maica-n umbra ei smerită
se-apleacă blând spre frunza ce respiră
iar domnul în lumina ce suspină
ca o icoană-n verde zugrăvită
transformă gustul greu în har ce-nmiră
și-n amărăciune pune rădăcină
---
*** - Lămâița (Melissa officinalis) este o plantă aromatică cunoscută pentru proprietățile sale calmante și pentru parfumul său discret de citrice. În tradiția populară și monastică, este asociată cu liniștirea inimii, reducerea neliniștii și restabilirea echilibrului interior. Infuziile din lămâiță sunt folosite de secole în scopuri terapeutice, fiind considerate un remediu blând pentru tulburări nervoase și oboseală sufletească. În context simbolic, planta devine un semn al harului discret, al vindecării care nu se impune, ci se așază treptat în ființă. În acest grupaj, lămâița este interpretată ca imagine a purificării fără violență interioară, a unei transformări care nu rupe omul, ci îl readuce la o stare de liniște adâncă și stabilă.
rima: abab cdcd efef gg
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii