Risipa unui timp trecut
îmi urcă-n carne suferinţa,
lipseşte din mine pierderea
rămasă la vămi.
Am în faţă treptele reci,
instrucţiunile tale,
pe care inima le consideră nefireşti
şi totuşi mă înalţ.
Când obosesc, când urc din nou,
nu mă uit decât în sus.
Voi ajunge cândva pe acoperiş,
dincolo este golul.
Las scara pregătită
pentru clipa în care genunchii
dau semne de tremur.
Atunci, îmi pun în spate mândria
şi am să cobor
în marea de tăcere.
De pe buza pământului
voi privi nestingherit
apusul.
-->
Comentarii