Mă tulbură și-acum privirea ta
venind din amintirile pierdute
pe marginile unui ciob de stea
din haosul cu forme nevăzute.
.
Și cugetu-mi devine tot mai greu,
sub umbrele din karma ta bizară
ce-ajung pe căile de vis mereu
să-mi tulbure tăcerea către seară.
.
Dar încă sper că pot să regăsesc
mirajul clipelor de altădată
când amândoi, iubindu-ne firesc,
ne întâlneam cu inima curată.
.
Acum chiar timpul pare încărcat
de mitice poveri necunoscute,
ce mi se-aștern în cuget ne-ncetat,
cu vorbe fără duh, întreținute.
.
Iar vorbele-ți strâmbate nefiresc
ajung arzând în mine ca o flamă,
când fără voie stau să te privesc
din pragul zilei care se destramă.
Comentarii
Vă mulțumesc stimate coleg de condei Costel Zăgan pentru timpul acordat versurilor mele și pentru comentariul lăsat aici!
O poezie care tulbură cititorul: e ok!