ȚARĂ
Țara stă-n toamnă ca în poveste,
Doar vârfuri albe răsar pe creste,
Râuri cu ape îmi cad sub pleoape,
Cerul albastru îmi e aproape.
Patrie, patrie, dragoste-amară,
Tânjești mereu după zile de vară,
Cine-ți mai bate clopotul sorții
Trezind din groapă zâmbetul morții.
Mereu pustiul pe tine se-așterne
Dorm dealuri pe brume de perne,
Din vraja ta de demult, din poveste,
Ce ți-a rămas? Nimic nu mai este...
Ți-a obosit și pădurea de brad,
Frunzele toamnei de vânturi îți cad
Plânge umărul sur al stâncilor,
Este blestemul nălucilor.
Mută-mi în suflet, lacul meu dalb
Cu nuferii lui ce se leagănă-n alb,
Cu tine în gând vreau s-adorm,
Ca unicul sclav, ca unicul domn.
marţi, 10 octombrie 2017
-->
Comentarii