Ar fi trebuit
(GV)
Ar fi trebuit să rămânem,
în visul ce ne îneacă,
în sideful scoicilor,
strigându-ne numele în tăcere,
ca să ne purtăm în robie,
iubirea,
pe schinguita vieţii piatră.
Ar fi trebuit să dăm risipei
conturul clipei,
sub iubirea încondeiată,
în aşa fel
ca versul meu să nu te doară.
Ar fi trebuit şi în vis,
să fi adormit, unul în braţele
altuia, visând măcar atât
cât cântăreşte o secundă
de aşteptare, tandreţea unei atingeri,
sau şuieratul unui tren.
Dar n-a fost aşa, scrisul meu,
a devenit strigătul
vlăguit în lupta cu propriul meu
gând, strivit de ploi,
sub care eu, m-am adâncit vis
deşertăciune.
-->
Comentarii
Multumesc mult
,,Dar n-a fost aşa, scrisul meu,
a devenit strigătul
vlăguit în lupta cu propriul meu
gând, strivit de ploi,
sub care eu, m-am adâncit vis
deşertăciune."
Frumos poem, felicitari!