Tot mai departe rătăceşti,
tot mai aprope tăcerea ta cade,
a existenţei mele răscolire.
Un gând nerostit se sparge,
eres în unda de cleştar.
Voit a fost că tu să fii
o ultimă dezlegare
când spinii germinau
pe tălpile căutărilor.
Pygmalion, mi-am plămădit iubirea
din mine şi din tine,
înainte că soarele eternităţii
să-mi asculte cuvintele sigilate
într-un ochi de timp.
Câte clipe nebune foşnesc
la frângere de drum
când trupul chemat de corbi,
îşi seamănă risipirea!
Vânătorii ai luminii
ne întoarcem acasă…
Arată-mi drumul, iubite,
sufletul înnoptat de îndoieli
străluminează-l!
-->
Comentarii
Cu bucuria lecturii... Admiraţie!