ARINII DORNEI

Arinii Dornei, peste ani,

cu amintirile la poartă,

așază dorul sub castani

să cânte pe viola spartă

un cântec fără început,

venit cu umbrele opace,

cândva lăsate în trecut

pe buza zilelor gonace,

cu brumele căzute jos

în nopțile cu lună plină

și ore care vin pe dos

dintr-o eroare sibilină.

 

Acolo toamnele ajung,

cu înzestrarea necesară,

când fetele afară strâng

bagajele făcute-n vară.

Dar pân-la gară să ajungi

distanța e atât de mare

că deodată vrei să plângi

chiar înainte de plecare.

Îmi zici acolo să rămân,

să ne iubim și peste iarnă,

să-ți fiu al inimii stăpân

de pică neaua pe lucarnă.

 

O, nicidecum, copila mea,

prea multe doruri adunate

la pândă stau pe undeva

și îmi vorbesc de libertate!

 

 

 

 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Mulțumiri alese și gând bun din partea autorului, Dorina Pop!

  • Un semn de plăcută lectură.

Acest răspuns a fost șters.
-->