aripă de vis
țipăt alb în toi de toamnă,
cade bruma peste noi,
vântul trece cu brăzdarul,
lăsând pomii triști și goi.
toamna vine ca un zvon,
plânge frunza-n triste stingeri,
timp anost și monoton,
hărăzit doar pentru îngeri.
îmi răsună iar în sânge
slova răstignită-n gând,
rătăcesc mereu prin vise,
când râzând și când plângând.
s-a stins ultima lumină,
trece-o aripă de vis
prin parfumul de verbină,
ce-a zburat în cer deschis.
soarele trecând de-a dura,
într-o clipă de azur,
și-a pierdut de tot armura,
pe un cer albastru pur.
ce décor autumnal,
tremură lumina-n ramuri,
un décor patriarhal
ce-a bătut la mine-n geamuri.
vineri, 30 septembrie 2016
-->
Comentarii
Ca intotdeauna, remarcabil!