În orice caz, marea e unica alternativă plauzibilă pentru a depăși aceste zile toride ale lui august. În oraș sunt 45 grade și simți că ți se topesc practic, zidurile în cap iar aerul a devenit insuficient, pentru a ne sătura plămânii. Dacă îndrăznești să închizi vreo fereastră, te copleșește senzația de claustrofobie.
Pe plajă, nemărginirea mării îmi readuce pofta de viață pe aripile pescărușilor, care planează domol deasupra mea iar soarele îmi străpunge trupul cu săgeți fierbinți de arcaș nepriceput, pe care mă grăbesc să le sting în undele răcoroase și primitoare, unde lupta cu fierbințeala nefirească a acestei veri devine mai ușoară.
Am pornit înot către insulița mea secretă, pe care am descoperit-o întâmplător, când încercam să mă îndepărtez cât mai mult de mulțimea de trupuri ce asaltau apele mării în căutarea unui confort relativ, unde am făcut o nouă recoltă de fructe de mare, care au constituit deliciul prânzului meu duminical și care au dat dependență papilelor mele gustative. Speram să rămân eu descoperitoarea acelei mici comori și am cules cu mare precauție bunătățile mării, în așa fel încât să nu atrag atenția și altor pofticioși ca mine. Unicul mod de a le aduce pe plajă fără să fiu observată, era mingea cu care îmi făcusem de lucru printre undele jucăușe și pe care am găurit-o atât, cât să-mi pot camufla prada.
Nu mă temeam numai de inofensivii înotători de ocazie. Riscul cel mare îl constituie aici Paza de Coastă, care interzice categoric orice tip de pescuit în apele mării, cu excepția autorizaților, care plătesc taxe la stat, bineînțeles. Amenda nu e mare lucru! Vreo trei neînsemnate mii de euro, menite să-ți pună pofta-n cui de pește, definitiv și irevocabil. A mea nu a vrut să stea acolo însă și a trebuit să-mi pun imaginația și vitejia la treabă și să defraudez apele Adriaticii de câteva sute de grame de scoici, care au făcut casă bună cu spaghetele și mirodeniile din farfuria mea. Mmmm, ce dezmăț culinar!...
Astăzi plaja nu mai e atât de supra-populată, așa că am găsit cu ușurință loc de parcare și chiar șezlonguri. După ora optsprezece, soarele își domolește simțitor înflăcărarea. Acelea sunt orele zilei pe care le ador, deoarece mă subjugă definitiv frumusețea naturii, coaptă asemeni unui fruct dulce și mustos, numai bun de gustat. Soarele nu mai pârjolește, ci poleiește cu aur brun trupurile nesățioase iar apele mării devin orbitoare, asemeni unei oglinzi lichide și nemărginite. Cerul, lumea, marea, plaja și văzduhul se schimbă complet și parcă trecem într-o altă dimensiune.
Pescărușii care stau toată ziua cocoțați pe stânci, seara revin pe plajă fără teamă și se amestecă liniștiți printre oameni, învățându-și puii să zboare și să pescuiască. Plutesc deasupra noastră, atât de aproape, încât dau impresia că ți se vor așeza pe creștet sau pe umeri, dar e doar un joc al lor, care pare să-i distreze mult, căci hohotesc strident, plonjând în picaj în apele umbrite de tainele înserării, pe care se leagănă alintați, privindu-ne poznaș.
Am întors spatele soarelui și i-am refuzat dezmierdarea, blocându-l cu parasolarul șezlongului. Gata cu plaja pe ziua de azi! Acum doresc numai să îmi fericesc sufletul și privirea cu imaginile de vis ce mi se oferă generoase pe sub geana serii. Observ discret lumea din jurul meu și mă bucur că trăiesc în cel mai frumos loc de pe pământ!
Acum marea e limpede precum cristalul și nu am rezistat chemării ei plină de promisiuni languroase. Am cedat fericită și mi-am răsfățat picioarele pe nisipul dantelat ascuns în unde, pe care-l simțeam sărutându-mi tălpile, senzual. Am tresărit, simțind un alt fel de atingeri în jurul gleznelor, a căror explicație am descoperit-o, surprinsă foarte plăcut. Un banc de peștișori mărunței, zglobii și îndrăzneți îmi dansau printre picioare, atrăgându-mă în jocul lor sprințar. Erau pui și nu știau de frică! Am intrat în joc și după ce-i lăsam să se adune în număr mare în jurul meu, băteam din picior, pe neașteptate ca să-i sperii iar ei dispăreau asemeni unor săgeți invizibile, ca imediat să apară și mai mulți și mai îndrăzneți, înconjurându-mă cu piruete amețitoare și atingeri jucăușe. Când făceau pe speriații și fugeau mâncând nisipul, le auzeam parcă hohotele de râs. Mai erau și alte picioare în apă dar ei numai cu mine se jucau. Nu mai avusesem niciodată un astfel de succes!
Dorind să le testez inteligența, m-am îndreptat cu atenție către plajă, ca să nu calc pe ei, dar ți-ai găsit! Se mișcau cu o atenție, o iuțeală și o prudență incredibilă! Voiam să văd dacă sunt fraieri și mă vor urma până pe nisip, afară din apă, dar nici vorbă de așa ceva! De cum am pus piciorul afară din apă, s-au evaporat ca o iluzie în undele cristaline.
Pe șezlong, o altă surpriză mă aștepta: cocoțat asemeni unui rege, ce și-a cucerit tronul regal fără prea multă bătaie de cap, de fapt, fără niciuna, stătea un pescăruș bătrân, flegmatic și nepăsător, care m-a privit doar cu un singur ochi, ca pe o cantitate neglijabilă care vine să-și revendice un loc pe care l-a pierdut definitiv. Am izbucnit în râs, deoarece tupeul lui s-a evaporat odată cu demnitatea-i rănită mortal, când l-am izgonit cu un ușuit jignitor, ca pe o găină de doi bani! A zburat țipând insulte neînțelese, asemeni micuței franțuzoaice și s-a aruncat cu un gest sinucigaș în apele mării, sperând să-și spele rușinea. Am zâmbit amuzată și convinsă că am început să mă înfrățesc cu natura!
Soarele coboară șovăielnic în spatele dealului, lăsând cale liberă umbrelor serii, care înaintează tot mai temerare pe plaja răscolită și tot mai golită de hoardele de turiști, care își adună jucăriile și pleacă, fiecare la ale lui. Vara își caută și ea ,,jucăriile” printre grămăjoarele de nisip, construite de mânuțe neastâmpărate și pricepute și se uită îngrijorată peste orizontul plin de mistere, de unde se aude vag foșnetul binecunoscut al Toamnei, care se apropie din depărtări, cu alai de frunze ruginii și parfum de fruct copt.
-->
Comentarii
Semn de lectură.