Cuvintele mele
au rădăcini adănc în pământ,
sunt verzi, sclipesc diamantin
sau cu tristeţi de rubin.
Cuvintele mele discrete
au parfum de magnolii
căzute-n straturi
în faţa ferestrei.
Cuvintele mele
sunt fulgi satinaţi de zăpadă,
ce-alintă obrazul.
Cuvintele mele
sunt ploaia de vară
ce vine năvalnic.
Cuvintele mele
- picături otrăvite-
îţi strecoară prin vene
argint şi cenuşă
Cuvintele mele sunt fluturi
au aripi şi zboară spre tine,
luminează pe cer,
plăpând meteor-
cuvintele mele.

Comentarii
un poem stralucitor, plapand meteor... De altfel e ca un parfum de magnolii, daca va folosesc cuvintele, atat de minunat etalate in acest poem de exceptie.
Felicitari!