− Cât mă face, coane Nhihăiță?
− Optzeci de marțafoi așa, pentru tine, că te cunosc!
− Văleu! Da' ce-o avut?
− Ce-o avut te-ar fi costat vreo trej'dă lei dacă-l aduceai la mine din prima. Așa, dacă l-ai dus la Gigi de la sculărie de-o face pe electronistul amator, te costă opt bastoane.
− Și zici că mai tare a stricat?
− E adeptul dictonului: nu dispera, ia un ciocan mai mare...
− Ia, dă-l încoace să mă duc la el...
− Eu ți-l dau. Scot de-l fac cum era și poți să mergi sănătos, da'n te costă un Bălcescu nou!
− Văleu! Da' di și?
− Apăi, de coane, de! Munca mea plus... daune morale.
− Eu îl iau și-ți dau banii după ce mă rezolv cu Gigi.
− Dacă pui mâna înainte să decartezi lozu'... vezi bâta aia de baseball? Sare singură din cui. Să nu spui că nu ți-am zis!
− Văleu! Că n-o scot la capăt cu tine...
− Vecini, vecini, da' brânza-i pe bani că vin vremuri căcăcioase!
Scoate, cu o mână tremurândă, portofelul și-mi numără, aproape plângând, 80 de lei:
− Nu mi-a mai rămas nici de-o bere, se vaită amarnic.
− Hai că te servesc eu cu o cană cu bere că, ș-așa tre' udată lucrarea...
Bea două căni mari și se mai înviorează. Îl conduc la ușă și arăt cu dejtu' spre ciomagul pus, strategic, într-un colț:
− Dacă vrai, ți-l împrumut pe Scărchinici cât să faci negocierea cu Gigi mai flexibilă. Dar l-aduci înapoi că, ți-am zis, frate-su' mai mare sare singur din cui!
***
-->
Comentarii
Hi, hi, hi! Mi-ar trebui și mie niște negociatori ca cei din cui... Poate mi-i împrumuți și mie!