“Cunoaşte-te pe tine însuţi!”
cumplitul semn de exclamare
e-atata spaimă
aici, în apa tulbure a râului
ce sunt, atâta urlet
din rărunchi
şi dans cu lupii,
colţi rânjind la lună
miasme urcă din adânc
ce demoni oare vor scăpa din lanţuri?
ce trăznete vor încerca
să-mi spintece lumina?
Mătrăguna
coboară-n sânge
deşertul
nu mai înfloreşte
mi-a furat cineva glanda lacrimală?
Sunt corb, sau vultur?
paloş în cădere
pe-un gât curat şi alb, un pui de crin?
Ce sunt?
Necruţătoare poate fi oglinda
lumina neagră, lucifer…
Îmi amintesc… sunt Cine, nu sunt “ce”. Vocea
loveşte iar în toaca inimii, adânc:
“Vindecă-te mai întai pe tine însuţi, doctore!”
porunc-aceasta poate-i mai uşoară
de ştiu ca boala-i întru sănătate
că “veghe”, nu înseamnă
doar lipsa somnului, ci şi-alt cuvânt
pentru “trezvie”,
pentru lumina clară, vie
Porunc-aceasta, pe deplin, e:
“Fie!”
Comentarii