Aspecte dadaiste în poezia Beatricei Bernath
Analizând problematica scrisului românesc în Israelul modern nu putem ignora câțiva factori derivați din starea intelectualului educat în România comunistă și ulterior stabilit în Israel, așa cum este cazul generației noastre care se află la granița dintre două total diferite culturi. Evreii României postbelice au avut oportunitatea unei educații pluraliste, puternic influențate spre valorile latiniste, vest-europene, fiind supuși unei literaturi de înalt suflu, produsă de marii scriitorii și poeți români din secolul XIX-XX.
Pe de altă parte, regimul comunist a preferat să mascheze existența și opera de excepție e unei întregi pleiade de artiști avangardiști, filosofi, dramaturgi și artiști plastici - apăruți puțin înainte de primul război mondial și desigur ulterior nealiniați idealului comunist de artă pentru popor. Așa se face că mulți dintre noi, imigranții ajunși în Israel în anii 70, am consumat în tinerețe și studenție o literatură universală și autohtonă cu un larg spectru de la Dante, Shakespeare, Cehov, Caragiale sau Ionesco, și pană la Arghezi, Marin Preda, Liviu Rebreanu, Sorescu etc. Nimeni nu pomenea în anii 70 de mișcarea Dada, de Tristan Tzara, Marcel Iancu, Brauner, Vinea, Eliade, Cioran, de avangarde sau suprarealism. În Israelul anilor 70-80 întâlnim aici o cultura deja formată, devenită eclectică, puternic amalgamată între oriental, european, idealul sionist, etc.. marcată de activitatea unor elite intelectuale trecute prin ororile holocaustului și apoi hărțuită mental și uneori fizic de conflictul dintre palestinieni, țările arabe și israelieni. Țara trebuie apărată și construită. Clima este grea, lipsurile sunt acute. În acest context amplificat de complexitatea limbii ebraice funcționează artista Beatrice Bernath care oscilează între desen, arte plastice, scris și viața de familie. Învață, apoi predă și produce artă, crește doi băieți, o familie...cu o artă într-o manieră vădit răzvrătită, impulsivă, profund expresionistă . Subiectele preferate sunt femeia, pe știi, marea, peisajul urban imediat și interacția dintre artist cu mediul său. Care nu este nici plăcut, nici foarte estetic, nici armonios ci veșnic se cere modelat, digerat, corectat din mers. Marșul acesta între trivial și vis, existența brutală vis a vis de idealul frumuseții utopice, oscilarea între infinite obstacole și survolarea lor cu maliție și umor stau la cheia succesului Beatricei Bernath.
Poezia ei este o litanie personală, un scroll al mondenului presărat de emoții și de neliniști de magnitudini fluctuante. Iată cum în "Decameronii mei mișună în paradis " (Tracus Arte -2016) poeta produce un ritual oniric în care își asumă toate rolurile posibile: "muza mea se hrănește din zboruri albastre / plânge în marea sărată / .. luna m-a înșelat / e o minciuna rece / în magazinul cu manechine vechi mă caut..." În altă stanță își vopsește părul în albastru ... ca sa mă simt tristă / că nu are nicio importanță / de este bine sau nu / ca de obicei desenele mele vor rămâne / neterminate spuneai? " Artista circula liber între un paradis imaginar și unul concret, plin de dileme. Dacă dadaismul postula refuzarea nebuniei lumii și inventarea unui arte noi, BB se conformă mai ales prin colajele sale picto-vizuale. Ea însoțește textul poetic cu desene sau invers, intervine în desen cu fragmente de text și prelucrări digitale extrem de inspirate reușind sa producă o arta nouă, adaptată la mediile noi, electronice, care o seduc.
BB devine un artist total al revelației estetice, obținută prin imagini, o sinceritate intrinsecă și mesajul poeziei sale, neconvențional. Trebuie pomenită cartea scrisă la două mâini: " Doamnă, e un poet sub masă.. ", (autori: BB și subsemnatul ), o carte de colaje experimentale în care autorii produc un dialog dinamic cu diferite voci. BB folosește stări descriptive, emoționale, uneori tranzacții psihologice cu ea însăși: "mărul e doar un fruct / în regăsirea sinelui reinventez saga amazoanei / voi galopa singură în marele niciunde /... e grea lupta dintre mine și eu / nu știu jocul / mâzgălesc zâmbete / informație: inima este un organ oarecare." În schimb partenerul de colaj o invită la absurd: "tren albastru cu călători fericiți / urcă pe o pojghiță de gheață , o rupe, oftează și dispare în apele reci cu un zâmbet mulțumit / suma cuvintelor folosite pană în abis fiind zero". Cei doi construiesc un opus bipolar interactiv, echivalent cu joaca "cadavrul esquis" a dadaiștilor, dar toposurile nu se contopesc într-o coherenta imagine sau dialog ci se așează ca un într-un mozaic, uneori nostalgic, alteori reluctant la textul precedent, și de aceea, cartea se poate citi aleator - la întâmplare sau chiar pe dosul oglinzii (vezi poemul "Pe cealaltă parte a oglinzii") așa cum ne explică poeta: "Voi ilustra insomniile fără să ascund nimic pană de frica revelării secretelor murdare vor părăsi insula creierului meu nedormit cu adresa în poșeta celui mai bun dușman..." Ba chiar ne vom răfui pentru insuccesele și frustrarea intelectualului înlănțuit în limba lui maternă, singura în care poate respira și argumenta: "Antiromantic - aș paște iarba de sub vaci / aș îneca tristețea în marea moartă / bolovan te trag cu praștia ochind toate urâtele care trec pe stradă / te rad în barbă / te cojesc scoarță . te ogoiesc cum pot / pom morocănos și sictirit "(BB). Iar AG produce un ecou în "Parter fără lift" : "hainele mele se demodează dizolvate de stilul eclectic / de cei ce vând belciuge și oximoron / suntem morți în viata asta de matriță / de aceea strig HELP la ore fixe, poate mă auzi tu, cea de la parter.." Desenele din carte sunt vibrante ilustrând diversele stări ale femeii pictor-poet-filosof: vom găsi trei muze în nud încercând un dans haotic, poate un ritual în care dansatoarea alege poziția și direcția, așa cum arta are direcții, stiluri și căutări diferite. Dadaismul s-a epuizat după o efervescență explozivă care a catalizat apariția suparealismului european, a promovat îndrăzneala, visul, scrisul automat ...negând tot ce era rece, precis și bine definit. Trăim într-o lume relativa, cuantică, în care Pisica lui Schrödinger ne învață că adevărul ni se dezvăluie numai cand îl cercetăm de la o distanță decentă.
Beatrice trăiește un proces evolutiv în scris, se distilează și se rafinează la margine cuvintelor. Într-o conferință ținută la ICR -Tel Aviv, încercam să demonstrez că în Israelul de azi, în limba română (cel puțin) nu se mai pot produce capodopere. Lipsesc ingredientele unei mari și radicale literaturi care nu se poate naște într-o societate lipsită de mentori, de etică, care fărâmițată în sute de cioburi conceptuale, produce un caleidoscop care cu greu strălucește în lumina și arșița acestor locuri.
BB rămâne o excepție proaspătă, închei cu un fragment dintr-o poezie recentă:
Lukas gorila mea de iarnă
*
*
uite a venit primăvara plină cu flori
luăm hotărâri ce ni se par perfecte
le trăim și dacă nu le-am fi luat
dacă lăsăm iubirea să atârne în spațiul imens
ce ne desparte atâta
am fi devenit rutină că nu mai e iarna decât în noi
acum în timpul reînnoirilor
aud un cântec
îmi undui șoldurile pe melodia lui
e proaspăt ca liliacul
în care-mi îngrop timidă obrazul cu lacrimile-n ochi de dorul vechi
neîmplinit
mereu cu întrebarea:
ar fi devenit rutină
sau era dragostea?
Lukas gorila mea am mai iubit cândva iubire de copil
și aș fugi în ea.
Adrian G
SAGA 2020
-->
Comentarii
SUPERB ESEU