Prea multă toamnă peste gânduri mute
Şi prea tăcut se-aude glasul serii.
Preumblă-n jur din rămăşiţa verii
Întemniţând din clipele trecute.
Astăzi mă tem să scriu. Prin neuitare,
Aleagă voci, cu glasul tău prin ele.
Parcă şi văd cum buzele-ţi rebele
Mă caută timid cu-o sărutare.
Mă-ntind în gând, să nu strivesc sărutul
Şi să te pierd în rămăşiţa verii.
Îmbălsămat în liniştea tăcerii
Mai schimb o amintire cu trecutul.
Azi n-o să scriu, mi-e frică şi mă sperii,
Prea multe clipe stau acum tăcute,
Prea multă toamnă peste gânduri mute
Şi prea tăcut se-aude glasul serii.
-->
Comentarii
Cu toate multumirile...
Tăcere,teamă, mult din tot ce-i mult, lăsat în tăcere, tăcut, prin toamnă! Mă doare tăcerea ,m-alintă tot ea, mă las răsolită privind la toamna mea, curgand peste ochi-mi visători, urmărind stoluri de cocori, privesc , iubesc caldul ei, fosnetul ei, nunţele-i legate-n curcubeu peste ramuri de paduri pictate de raze de Soare îndrăgostit si el de ea ,de toamna mea ,a ta ,a fiecăruia!
Superb poem..Felicitări!
Cu prietenie Lenuş
Clipele desfrunzite au căpătat culoarea frunzei ruginii ce în poemul dv. capătă valoare de mit.
frumoase versuri