ATÂTEA POEZII...
Atâtea poezii de iubire
La o așa vârstă
Scriu seniorii-poeți,
Că de multe ori
Îți ieși din fire
Și bați cu pumnii-n pereți.
S-au întors la anii din urmă,
Să caute o iubire pierdută?
Sau suferă de sedentarism
Și doresc să-l evite
Printr-un efort, în spumă,
Plăcut, să se alinte?
Mă gândeam la un alt tratament
Pentru boala asta ce roade
Pe dinlăuntru ca un car.
O muncă intelectual-ușoară
Ar fi un elixir perfect
de viață, fără să cadă-n altă boală.
Poate au o restanță nescrisă
Și mai tinerii își pierd pâinea
Sau așteaptă, la rând, vârsta
Să-și etaleze talentul
Într-o vreme învinsă,
Cum este la noi tot prezentul.
Se predă ștafeta prin lecții...
Pe generații, pe epoci...
Fragmente de viață perpetuă,
Că seniorii cu experiență
Totdeauna dau sensul vieții,
În timp ce tinerii așteaptă cu impaciență.
Eu ce să consemnez ? Iubesc!
Iubesc istoria, strămoșii și părinții,
Iubesc biserica, natura și lumina,
și libertatea semenilor mei.
În tomuri strâng cuvinte și iar le risipesc,
Precum, în zori, din Soare se-mprăștie scântei.
ION PĂRĂIANU
-->
Comentarii