Atâtea suflete se fac poame sub arşiţa opulenţei
îmbâcsite de aur bani vile şi de alte lucruri materiale
încât se miră măiestrul Soare şi razele lui se cutremură
în timp ce Luna îşi plânge soarta care-i e dată
de-a lumina când oamenii dorm îmbrăcaţi în haina viselor
după cum vorbesc gândurile şi faptele lor.
Atâtea suflete dăruiesc cu un deget şi pretind dobândă
cu ambele mâini şi cu toată fiinţa lor
lăsându-i pe alţii fără acoperiş şi cu ochii la cer
să se roage Domnului şi sfinţilor
pe care îi slăvesc numai de Sărbătorile creştine
că doar atunci consideră că trebuie să devină mai buni
în faţa societăţii care ignoră adevărata lor faţă.
Atâtea suflete sunt cuibărite în trupuri
de toate culorile şi toate felurile
pe-afară sau în adăposturi după posibilităţi
se-agaţă de sforile rezistente ale destinului
crezând c-o pot face pe alpiniştii vieţii
făcând rele şi fărădelegi
halesc cu poftă din gustul amar al urii
până când aceste sfori se uzează pârâie şi se rup
făcându-i să cadă acolo de unde s-au ridicat.
Atâtea suflete îşi mânjesc cordul cu untură
de minciună şi ipocrizie când dau noroc şi se-mbrăţişează
cu Necuratul apoi încheie afaceri de milioane pentru ele
dar mai întinate decât tina terestră pentru oamenii de bine
cărora nu le trece prin minte decât că toată lumea e la fel ca ei.
Atâtea suflete goale de învăţătură şi de har
încearcă să ciopârţească întruna
dar nu reuşesc decât să ciugulească
firimiturile pe care le pot înghiţi mai uşor
din indentităţi apropiate fizic dar complet străine
din alţii care au învăţat sau care au fost binecuvântaţi
însuşindu-şi calităţi pe care nu le pot avea
transformându-le în defecte şi spectacole penibile
căutându-şi gloria în propriul deşert
pentru a părea ceea ce nu sunt şi nu vor fi niciodată.
Atâtea suflete devin uscăturile din pădurea vastă
a Pământului care se-nvârte mereu ca roata unui transport
pus în mişcare la viteză covenientă pentru fiecare şofer
ce-şi doreşte să ajungă la destinaţia dorită.
Mihaela Moşneanu
Comentarii