Mă uit la depărtarea asta, alta decât cea de-atunci… Mă uit la această depărtare și o compar cu acea depărtare care era supărată pe mine… și nu se lăsa sfâșiată de dispariția de acasă a copilului și nici - apoi- de coma lui cu resuscitare și aproape - moartea lui…
Mă uit la depărtarea de-acum, o depărtare tot supărată pe mine… dar - uneori - tandră… și care îmi spune: “Aș vrea să te țin în brațe pentru totdeauna!” Mă uit și mă întreb – nelămurită: Care e mai bună?
Mă uit ca să înțeleg oamenii, de parcă nu aș fi om, de parcă oamenii ar fi ceva străin, mă uit la o depărtare nedezmințită de... Dumnezeu...mă uit să contemplu...
un medicament pentru un suflet... rătăcit!
-->
Comentarii