Rătăciţi prin lume, o voi vise străine,
ştiu, drumul sterp, nu-i departe de mine!
Îmi e frig, îmi e foame, acuma o ştiu,
sunt rătăcită pe veci, într-un mare pustiu!
Văd, cum moartea, este-n inima mea,
dar acum am s-o las, facă, tot ce vrea ea.
Doar când zorii mă scaldă-n lumină şi vers,
mă întreb, unde-au fost când eu dumu-am ales!
Dumnezeu mi le-a dat, într-un fir răsucit,
descifrarea e grea, toate astea, m-au năucit!
Ezitări, nestemate-nşirate pe altare de gând,
cum e marea-n furtună, mugind, spumegând!
Atingerea sacră, ce curge spre sufletul meu
m-a făcut, nu ortodox, nici creştin, ci ateu!
Nimicul, este tot ce el timpul mi-a dat,
cum ai vrea, trupul meu să nu cadă-n păcat?
-->
Comentarii