Mi-am auzit strigat numele
Când ultimul vapor pleca
Spre Atlantida
Și toţi mă întrebau dacă nu cumva este o minciună,
Dacă nu cumva
Cred în miraje şi s-ar putea să fim abandonaţi
Pe o insulă unde nici păsările nu mai stau măcar o clipă de veghe,
Le-am spus că este posibil,
Că noi avem o oarecare certitudine
Şi măcar un veac putem umbla în cercul unde se pare
Că farul ei de miazănoapte dă de veste.
Şi ei au râs: un veac?
Au râs în hohote:
Auzi la el, un veac!
O să mori pe mare, o să mori departe
Şi fără să ştii
Ce se-ntâmplă pe-aici !
Habar n-aveţi!
Păsările ştiu totul
Şi luna poate povesti despre tine , depinde doar
De câtă noapte îi oferi,
Dar o să mori nefericitule mi-au strigat ceilalţi,
O să crăpi în largul oceanului!
Da, ştiu,
Mă vor arunca în pânzele de argint ale nopţii,
Da, ştiu,
Peştii nu plâng morţii, doar scoicile
Păstrează amintirile,
Visele,
Speranţele şi certitudinea
Că măcar am zărit Atlantida,
Am ştiut că este acolo
În secunda când sufletul
S-a sidefat în adâncuri
Aşteptând veacul femei ce-l va săruta
Când o voi lăsa să plece cu iubirile ce le-am apărat împreună...
-->
Comentarii