dimineaţa muşcă arborii
din faţa ferestrei,
îşi amplifică languroasă cântările.
te privesc…
cu degetele îţi conturează surâsul
prins într-o rază.
tu eşti încă departe,
în adâncul de somn şi vise…
îmi lipesc trupul de somnul tău,
îţi simt tresărirea
sub mâinile mele iubitoare,
dorinţa cum se deschide,
plăcerea blândă de a mă ştii aici,
la îndemâna iubirii tale,
palpabilă iluzie conturată
în forma sufletului nostru,
acolo unde nimic nu este
înafara de noi.
prin câte numeroase iubiri,
am trecut amândoi,
căutători disperaţi,
până să iubim dincolo de sânge.
brusc o durere surdă arde în piept,
îţi beau umbra pe care mă odihnesc,
ţi-aud respiraţia cum se pliază
peste ritmul inimii mele, în depărtare
şi atunci, mă golesc de mine,
să fiu în întregime imaginea ta.
tu râzi,
mă săruţi,
ai gust de cafea amară
băută în dimineţi populate
de prezenţa constantă
a nefiinţei iubirii noastre
-->
Comentarii
Mereu cu admiraţie!
ca o boare... de dimineaţă...