Cum plouă cu amintiri decembrie, cum plouă...
Și surd e întunericul sclipind de promoroacă.
În mine au învățat din nou cuvintele să tacă;
Sub jurăminți fierbinți îmbracă haină nouă.
Să plouă cu uitări de tot să-mi treacă, să plouă
Peste trecutul ce nu vrea să îmbătrânească.
Ca o fantomă vremea în scurgere-ai firească
Ne-mparte fără milă, fără voia noastră-n două.
O aripă măiastră ce deschidea un paradis în piept
A fost odată gândul; rămas acum tăcut sihastru
Într-o muțenie mă-ndeamnă-n rugăciuni să-aștept.
Sub cerul acesta rotativ ce macină continuu albastru
Un viitor rapid ca râul din ce a mai rămas accept.
Și pe Născutul aducător de pace peste obrazul aspru.
Veronica Șerban
-->
Comentarii