Ave Maria!

zâmbet curat
încadrat
între două lacrimi
pe obrazul virgin
râvnit de păcat

 

fecioară
şi doamnă a lumii
la tine vin
deopotrivă
să-ţi ceară
sărac şi bogat
sclav şi-mpărat
sănătos şi bolnav
astăzi iertare

 

să stai mărturie
în vremi
ce-o să vie

 

fecioară
dar mamă
Marie
azi fiii te cheamă
maică prea sfântă
tu binecuvântă

 

coruri de îngeri
cu slavă îţi cântă
Ave Maria!
Ave Maria!

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->