Avem o țară! Avem conducători?

 

A fost o vreme-n care pe-aceste plaiuri mândre, 
În glorie și faimă trăia un sfânt popor, 
Dar azi din tot ce-a fost rămas-au niște umbre 
Pierdute în mizerii și neamuri de topor.

Să ne-amintim de-un Ștefan, de luptele lui drepte, 
De-un Țepeș zisVlad Dracul , viteji și bravi eroi, 
Mai ieri parcă-i trăgea pe hoții toți în țepe, 
Azi ei ne trag o țeapă mai mare decât noi.

Din nume un renume ei și-au făcut mereu, 
Un Alexandru, Mihai, mai blânzi sau chiar mai cruzi ,
Au fost cel Bun, Viteazul, cum vrut-a Dumnezeu, 
Azi nici măcar de nume să nu le mai auzi.

Nu zic c-au fost perfecți dar mândri-au stat în față, 
Iubit-au astă țara mult mai presus de toate, 
Asta l-era menirea și crezul lor în viață, 
Azi cum să bage mâna chiar mai presus de…coate.

A fost o vreme-n care pe-aceste plaiuri mândre, 
În glorie și faimă trăia un sfânt popor, 
Dar fi-vom oare-n stare să ștergem aste umbre 
Ce azi s-au proțăpit sub falnic tricolor?

Căprar Florin 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->