aventura unui poetoman
lumina trece
dintr-o rană în alta,
cum să mă iubească luna
când eu cioplitor cu dalta
am stârnit deja furtuna.
am trecut
printr-un trecut netrăit,
am fost
un aventurier poetoman
m-am întors
din aventură rănit,
ieşit dintr-o clinică
mai uman.
împins din caruselul
de bâlci,
am căzut în noroaie
pe brânci,
toate umbrele lumii
după mine se ţin
şi eu fug de destin
cu tălpile goale
de beduin,
ascult deghizat
violoncelul amurgului,
mă doare doina
din coaste
şi zborul murgului,
mă dor încheieturile
din apele timpului
şi clipele nesigure
ale destinului…
am iubit şi iubesc
ca un prost,
dar iubirea
n-a avut nici-un rost,
am cântat la ţimbale
când mi-era jalea
mai mare
şi am tăcut
ca s-ascult visele triste
ale pădurii
pline de urletul urii…
miercuri, 25 martie 2015
-->
Comentarii
Pretuire!
Am recitit cu drag! Reverenţă!