Axis Mundi

1979352420?profile=original
Pe humerusul şarpelui blestemat
(Care Evei poftele i-a încercat),
Se sprijină primordialul păcat
Din care omenirea s-a-ntrupat.

Productul vestitului pom prohibit
De la un joc de cuvinte derivând
Din vechea limbă latină provenit
(„Malum”, „rău” şi „măr” însemnând),

Cu care s-a încălcat interdictul divin
La îndemnul vieţuitoarei cu apodie,
Ademenitor prin coloritul sangvin,
Era, de fapt, un fruct roşu de rodie.

Când ofidianul a ademenit-o pe Eva
(Un dram din trupul lui Ha′adham ),
Foarte discret şi tandru a tras-o alături,
I-a mai prăvălit la ureche  încă ceva
Despre care nu se spune nimic în scripturi
Şi rămas pe veci închis în propriul coferdam.

Plimbându-se preocupat prin livadă, Adam
(Ins primordial şi, evident,  fără ascendenţă)
A sclipit în vârful gândului că nu-i agam
Şi că e vremea pentru niscaiva decadenţă.

Fulgerat de nurii Evei, pipăindu-şi fiecare coastă,
Arcuită în haremul intercostal, fixă sau flotantă,
A început să conceapă câte-o nouă nevastă,
Din ce în ce mai opulentă şi mai apetisantă.

După ce şarpele biblic a însămânţat pe veci lumină
În despicătura acelei frivole şi martirizante dimineţi,
Din păcatul originar, la cumpăna sufletelor fără vină,
S-au dărâmat destine, dar s-au clădit şi alte vieţi.

Şi azi, Atlas mai cară în spate Pământul şi sfera cerească
Sub semnul unui viitor în braţele lumii de-nceput
Pe care imaculata Maria caută un loc unde să ne nască
Peste lutul şi iubirea din care ea însăşi s-a născut.

Suntem Adam şi Eva în căutarea Edenului pierdut;
Ca un Axis Mundi, speranţa ne menţină-n azimut!

                                                                                                          (Drobeta-Turnu Severin, 2O17, O5 ianuarie)

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->