Pe terasă un cântec se aude,
Razele soarelui atât de plăpânde,
Chemările mării sunt mai vocale,
Ploaia lovește în multe rafale,
Neguri se – neacă în mare,
A mai rămas pe masă o floare.
Și-n asfințitul rece de umbră ,
Muzica flașnetei se alătură,
În ochii lui strălucește dorul,
Bătrânul flașnetar privește cerul,
Învârte maneta cu ochii triști,
Pe terasa pustie fără turiști.
În priviri tristețile se adună,
Un alt cântec o să compună,
Terasa este acum mai pustie.
Marea atinsă de vânt învie.
Ultimele raze fulgeră spre seară,
Vântul stinge lumânarea de ceară,
La flașnetă a cântat viața întreagă,
Pe țărm umblă tristețea pribeagă.
8.11.2019
-->
Comentarii