Mă întâmpină pe cale un fulger globular
ce-mi tulbură tăcerea ajunsă la rutină,
şi cerul învârte norii deasupra circular
cu şerpi de foc în gură de-s înglodat în tină.
Când tălmăceam un vis de noapte sfârtecată
în marile aşteptări de dincolo de moarte,
m-ameninţa ecoul c-o nepăsare surdă,
părea că nicio umbră de drum nu mă desparte.
Se vrăjmăşiră norii lovindu-mă cu pietre
ca pe un seducător în braţe cu câmpia,
nu se schimba la faţă niciun salcâm în floare
de parcă le lovise pe plante miopia.
Îmi căutam curajul rămas mai în adâncuri
şi-mi detestam fiinţa pornită pe dreptate,
în limpedele apei udat păn’ la cămaşe
cu-n zâmbet ofilit alergam înspre cetate.
Se răsucea lumina pe porţile trufaşe
ca o zvâcnire albă la început de lume
dorinţa neglijată se revolta-n cuvinte
şi ele au început din ţitere să sune.
Străjerii poeziei cei mari cu nimb în frunte
aplecaţi peste condei cum le ştiusem firea,
stăteau cu nasul în cărţi în slujbă la vreo muză
din cauză la copaci nu mai vedeau pădurea.
-->
Comentarii
Frumos!
Străjerii poeziei cei mari cu nimb în frunte
aplecaţi peste condei cum le ştiusem firea,
stăteau cu nasul în cărţi în slujbă la vreo muză
din cauză la copaci nu mai vedeau pădurea.