Cu vâsle-n pumnii uriași,
Cu bărbi până la brâu, vâslași
Cu pieptul lat și dur ca scutul
Și cu privirea cum e cnutul,
Se-ntorc în marele fiord
Tăiat în gheață, sus, în nord...
Se-ntorc de peste mări turbate
Cu valuri negre-nvolburate,
Ei vin din zări necunoscute
Umblând pe drumuri neștiute,
Cu spada-n dinți, cu lancea-n mână,
Ca o năprasnică furtună.
Ei nu vor aur sau fecioare,
Nu vor sipeturi cu odoare,
Stăpâna lor, acolo-n nord,
Pe malul recelui fiord,
Se stinge ca un fum în vânt,
Ca lumânarea pe mormânt...
Doar vraciul lor, bătrân ca veacul,
A spus șoptit: departe-i leacul...
Într-o grădină-n care Luna
Este și muza și stăpâna,
E-un fruct ca sângele pe nea,
Ca un brocart, rotundă stea!
Și-acum bărboșii urși din nord,
Prin ceața recelui fiord,
Aduc în sipet de santal
Și cu intarsii de narval,
Leacul cerut de-un vraci bătrân,
Uscat ca vreascul de alun.
Bătrânul clatină din plete,
Rostește vorbe pe-ndelete
Și simte inima cum bate,
Ca-n tinerețile uitate.
Zdrobește-n dinți rotunda stea
Și printre buze-i dă să bea
Rostind ușor: iubita mea!
-->
Comentarii
Precizarea făcută mă onorează!
Cu respect!
Mulțumesc Lenuș, Gabriela! Mulțumesc, Ioan!
Mă bucur dacă a plăcut, da, iubirea e nemuritoare!
Vasile, Ti-am citit cu bucurie poemul tau bogat si aproape perfect in maiestrie poetica si cu un miez ideatic atit de romantic si probabil...nemuritor.
Frumos poem!
Vă mulțumesc, doamnelor și domnule!
Cu respect!
Reverenţă!
.
Aurora, cu încântare
Like!
Recitit cu aceeasi placere data de o poezie frumoasa.