balada visătorului
fă-mă, doamne, fiu de drac,
îmbătat cu flori de mac,
mândrele ca să mă-nvie
cu miros de iasomie,
iar la răsăritul lunii
să mă scalde în petunii
și apoi să mă blesteme
în ocări de crizanteme,
de poate, să mă-nvelească
cu frunze de îngerească
în crivaturi de argint,
plapome de mărgărint,
vin la mine beatrice
cu genuchii tăi cu price
unde-și fac dracii arșice,
cu coapsa caldă în pânză,
tinerică ca o mânză,
și ca o divină țață
să mă strângi tare în brață,
să zac pe genuchiul tău,
blestemat de dumnezeu,
candela țâțelor tale
s-o aprind la născătoare
și s-o sting la asfințit
când e vreme de iubit
amor, lăcomie, rut,
dragoste de împrumut,
să-ți salt poalele catrinții
nu cu mâna, ci cu dinții
și să nu cârtești o iotă
când rup nasturii la fotă,
să ajung pe la pritoc
în livezi cu busuioc,
rătăcit ca un proscris
de mă cred mereu în vis,
când piano, când andante,
în acorduri de secante
ca beatrice cu dante.
miercuri, 17 iulie 2013
-->
Comentarii
Toată admiraţia pentru aceste versuri...Felicitări!
plăcute...bacante!