04. (poezie, cybersonet, teatru)
~ ciclul amurgul de catifea ~
trepte către somnul pământului
capitolul VI tragedie alegorică de factură baroc-suprarealistă
Balul Dumitriţelor (4)
tragedie în versuri fixe
„Balul Dumitrițelor” este o tragedie alegorică de factură baroc-suprarealistă. Acțiunea se petrece în noaptea de 31 octombrie, în interiorul unei sere părăsite, cu geamuri sparte, devenită palatul crepuscular al Curții Florale a lui Octombrie. Timpul este linear și implacabil: personajele au la dispoziție exact câteva ore până în zori, când Crivățul (Marele Executor) va lăsa să cadă primul îngheț total, anihilând curtea.
Distribuția (personajele tragediei)
PRINȚESA CHRYSANTHEMUM (Crizantema/Dumitrița Roz-Amurg): Suverana absolută a Curții. Monarh rigid, de o mândrie aristocratică neschimbată. Refuză să își părăsească tronul geometric, considerând că ordinea petalelor sale poate opri iarna.
MARCHIZUL DE COSMOS (Floarea de Ciocolată): Un dandy decadent, îmbrăcat în catifea neagră-vișinie. Știe că specia lui este un miracol hibrid, clonat. Acceptă moartea cu o voluptate erotică și își împrăștie parfumul de cacao ca pe un drog ritualic.
VRĂJITOAREMEDEEA (Brândușa de Toamnă): O prezență spectrală, golașă, apărută direct din crăpăturile pardoselii de ciment. Nu are haine (frunze), este doar o tijă translucidă lila. Poartă otravă (colchicină) în vene și funcționează ca un orator al apocalipsei.
CONTELE DE CALENDULA (Gălbeneaua): Medicul Curții și alchimistul popular. Îmbrăcat în chihlimbar lipicios, încearcă să panseze rănile lăsate de brumă și să conserve resturile de căldură solară în sticle de poțiune.
BARONEASA CYCLAMEN (Cyclamen de Toamnă): O curtezană a umbrelor, ce locuiește în colțurile reci ale serei. Are frunze brodate cu marmură și argint. Cynică, privește drama de la distanță prin elicele petalelor sale întoarse.
CRIVĂȚUL (Marele Executor): Un mesager mut, îmbrăcat în zale de promoroacă și zăpadă. Nu vorbește, dar prezența sa se manifestă prin prăbușirea geamurilor și suflul alb care mineralizează personajele.
Actul III Ultimul bal în haine de doliu
Scena I
(Zorii zilei de 1 noiembrie se profilează la orizont ca o dungă rigidă, de plumb oxidat. În interiorul serei, timpul pare suspendat. Crivățul (Marele Executor) pășește în scenă ca o prezență uriașă, mută, îmbrăcată în zale de promoroacă dârză. Sub pașii lui, cimentul crapă cu zgomot de sticlă. În loc să fugă sau să ceară îndurare, Prințesa Chrysanthemum se îndreaptă pe tronul ei de sârmă, înfruntând direct suflul alb. Purpura petalelor sale începe să se mineralizeze, transformându-se în cristal metalic.)
Marele Imn al Reginei: Gazelul Purpurei Înghețate (distih)
PRINȚESA CHRYSANTHEMUM:
Primesc în gene ace reci de gheață în octombrie,
Și-mi schimb purpura-n monument de ceară în octombrie.
Să vină Crivățul cu zale albe pe colină,
Căci demnitatea mea nu se compară în octombrie!
Marchize, strânge-mă în brațe-n ultima serare,
Cât timp parfumul tău mai vrea să doară în octombrie.
Contele de Calendula și-a pierdut poțiunea,
Iar viața noastră intră în ocară în octombrie.
Baroneasa Cyclamen se frânge-n colț de umbră,
Elicea ei de fildes e povară în octombrie.
Medeea, tu otrăvuri ai în venele de lila,
Dar cupa ta e oarbă și amară în octombrie.
Eu cad pe soclu drept, ca o regină din hrisoave,
Ce lasă-n urmă-o mistică vioară în octombrie!
Scena II
(Sufleul polar despică ultimele fâșii de aer cald din seră. Zăpada fină pătrunde prin grinzi, așternându-se ca un giulgiu pe podeaua de șah. Privind spre statuia de cristal purpuriu a Reginei lor, Marchizul de Cosmos și Baroneasa Cyclamen înțeleg că aristocrația formelor lor a ajuns la capătul timpului. Renunțând la cinism și la măștile seducției, dandy-ul de catifea grena și curtezana cu frunze de marmură se prăbușesc unul în brațele celuilalt, contopindu-și aromele și texturile într-o ultimă și disperată îmbrățișare.)
Ultimul Spasm al Rafinamentului: Gazelul Catifelei și Marmurei
MARCHIZUL DE COSMOS:
Desfac satinul meu de grena-cupru în noapte,
Să sting parfumul de cacao-n șoapte în noapte.
BARONEASA CYCLAMEN:
Îmi strâ
ng elicea roz pe pieptul tău de ceară,
Când frigul ne transformă-n linii drepte în noapte.
MARCHIZUL DE COSMOS:
Suntem o clonă prinsă-n cubul cel de sticlă,
Ce-și caută sfârșitul printre trepte în noapte.
BARONEASA CYCLAMEN:
Arabescuri de argint pe inimi de broderie
Devin carcase oarbe, neînțelepte în noapte.
MARCHIZUL DE COSMOS:
Mă muști cu pliuri reci, dar moartea e o mure
Pe care buza mea acum o aștepte în noapte.
BARONEASA CYCLAMEN:
Cădem sub sceptrul alb al Marelui Executor,
Ce taie sângerările deștepte în noapte.
AMBII (în timp ce promoroaca îi acoperă):
Lăsăm doar un volum de mirt și de mătase,
Să ninsă peste rănile nespate în noapte!
Scena III (Ultima Scenă & Deznodământul Tragediei)
(În seră au mai rămas doar Contele de Calendula și Vrăjitoarea Medeea, aflați la picioarele celor trei monumente de gheață. Alchimistul gălbenelei și profetesa brândușei își trăiesc extincția nu prin îmbrățișare, ci printr-un monolog dual, pecetluind destinele Curții lui Octombrie.)
Marea Mineralizare a Leacului și a Otrăvii
CONTELE DE CALENDULA:
Îmi varsă chihlimbarul cald și sângeros în lut,
Balsamul meu de aur e de-acum un mit în lut.
VRĂJITOARE MEDEEA:
Otrava mea de lila despică bruma aspră,
Când tija-mi golașă se prăbușește mut în lut.
CONTELE DE CALENDULA:
Degeaba am strâns raze în tuburi medicinale,
Căci soarele din ceruri e un rege orbit în lut.
VRĂJITOARE MEDEEA:
Colchicina-mi pulsează ca un vulcan de zgură,
Ce lasă doar o dâră de purpură și pit în lut.
CONTELE DE CALENDULA:
O, Dumitriță-i rece pe tronul ei de sârmă,
Iar imperiul de catifea s-a risipit în lut.
VRĂJITOARE MEDEEA:
Executorul mut ne prinde-n zale albe,
Iar balul de octombrie e un altar strivit în lut.
AMBII (în timp ce gheața îi blochează definitiv):
Rămâne doar poemul cu linii calculate,
Să sângereze mistic pe veacul adormit în lut!
(Crivățul ridică mâna sa de promoroacă peste întreaga seră. Ultimul geam se prăbușește, iar un val masiv de zăpadă acoperă totul, lăsând la vedere doar cinci siluete minerale perfecte. Lumina de plumb a dimineții de 1 noiembrie se instalează definitiv.)
CORTINA
---
Motto: „Lumina unghiulară a lui noiembrie desenează pe pământ geometrii secrete, în care petalele rămase nu sunt altceva decât rugăciuni de foc trimise cerului de plumb.”
Dedicație: Celor care știu să asculte foșnetul luminii la apus și să caute frumusețea ascunsă în unghiurile ascuțite și melancolice ale ultimelor grădini rămase în picioare.
©ioan muntean, 2026
-->
Comentarii