Bătrâneţea şi creaţia
Moto: “La noi nu-i nimenea bătrân, doar vinul roşu din pahare...” (din folclorul „cântat”)
Editura PIM, Iași
Un binecunoscut intelectual din „dulcele târg al Ieşilor” mi-a adresat frontal o întrebare – “puteţi scrie ceva despre bătrâneţe şi creaţie?” Am ezitat să îi dau un răspuns direct. Subiectul te pune pe gânduri. E greu să te hotărăşti. Vei reuşi?
Şi uite-aşa, căzut eu pe gânduri, cu un gând aruncat în sus, în norii cumulo-nimbuşi apăruţi din senin, dar cu ochii şi pe ecranul calculatorului, aud la televizorul ce funcţiona uitat, ca să se afle în treabă şi să consume kilowaţii şi aşa scumpiţi mereu, un comentariu asupra celor spuse de un vremelnic ministru PD-L al comunicaţiilor, că trebuie „să facem în aşa fel încât persoanele în vârstă să fie mai puţine”.
„Ptiu, drace!”, mi-am şoptit în barbă după ce am scuipat în sân şi m-am închinat de trei ori cu faţa întoasă spre ecran. Şi ştiţi unde se întâmpla asta? În București, la festivitatea deschiderii anului şcolar 20011 - 2012, de la Liceul Grigore Moisil din capitală! Declaraţia vremelnicului ministru Vreme a stârnit hohotele unora din asistenţă.
Zicerea completă a fost „Haideţi împreună cu PD-L şi coaliţia să facem ca persoanele în vârstă să fie din ce în ce mai puţine şi cu toţii să ştim să utilizăm calculatorul, să utilizăm instrumentele societăţii informaţionale".
Las la o parte „vrăjeala” cu societatea informațională. Toate societăţile au fost şi informaţionale, că termenul e legat de „informaţie”. Şi informaţie a existat, există şi va exista mereu, atât cât va exista omul. Propun mai degrabă termenul „societate infomatică” sau informatizată, legată de folosirea calculatorului şi a mijloacelor moderne de transmitere a datelor. Mai putem confunda în mileniul al treilea datele cu informaţia?
Venerabilul vroia să se refere la Grigore Moisil, părintele informaticii româneşti, care spunea: “În curând, lumea se va împărţi în două categorii, persoane în vârstă şi persoane care vor şti să utilizeze calculatorul.”
Aşadar, există bătrâneţe? Dacă ştiu să folosesc acest „idiot genial”, vorba lui Moisil, mai sunt bătrân? Orice consultare a unui dicţionar, chiar online (http://dexonline.ro/), realizat din toate dicţionarele editate până în prezent în România (la care au participat și studenții mei), îţi relevă că bătrâneţea e o „etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată a unui om”, „ultima perioadă în evoluția unei ființe, caracterizată prin slăbirea funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată; senectute; stare de om bătrân”, „perioadă de timp din viața ființelor, după maturitate” ş.a.
Dar ce înseamnă oare „creaţie”? Din consultarea aceluiaşi vast dicţionar, creaţia este „acțiunea de a realiza opere artistice, științifice etc.; produs (valoros) al muncii creatoare, operă creată; interpretare (cu măiestrie) a unui rol într-o piesă de teatru, într-un film”, „proces de a crea; obiect creat; creaţie artistică, literară, populară”, „produs al muncii creatoare; lucru, operă creată; interpretare bună, originală a unui rol dintr-o piesă sau dintr-un film” etc.
Ne-am lămurit? În rezumat, creaţia este realizarea a ceva nou, a unui proiect, a unui produs material sau spiritual, de la un pix, un fel de mâncare, un violoncel, la o poezie, un cântec, o pictură, o statuie, o interpretare sublimă ş.a.
Încetează omul vreodată să creeze? Eu cred că nu! Poate unii încep mai târziu sau refuză să înceapă! Aceste excepţii confirmă regula! Exemplele sunt numeroase, de la genii până la oamenii obişnuiţi. Geniile tinere se pot număra pe degete, dar Milton, Beethoven, Goethe au dat dovada geniului lor, în ciuda surzeniei, a orbirii, când nu mai erau deloc tineri decât în spirit. Actorii noştri, Tamara Buciuceanu, Draga Olteanu-Matei, Radu Beligan, Ion Lucian, Mircea Albulescu şi alţii, umiliţi uneori de politicieni inculţi, neiubiți de unii tineri (dar e dreptul lor), au creat şi unii mai crează roluri de excepţie, fiind iubiţi mai ales de anumiți tineri. Remarcabili au rămas, prin operele lor, sculptorul Ion Irimescu şi pictorul Sabin Bălaşa, scriitorii Fănuş Neagu, Nichita Stănescu şi preacuviosul Bartolomeu Anania, cu opere create și la vârsta senectuţii. Dar au dreptul și tinerii la propriile opțiuni și propriile valori! Unitate în diversitate, dar nu ură!
Sunt de acord şi cu anumite definiţii metaforice care susţin că bătrâneţea este „verdictul vieţii”, „ea însăşi o boală”, „vecernie a vieţii” (aforism al lui Vasile Ghica) sau altele asemenea figuri de stil. Un om nu este bătrân atâta timp cât caută ceva.
Creaţia presupune în primul rând cunoaştere. A cunoaşte înseamnă a şti. Să ne amintim vorbele lui Socrate – „ştiu că nu ştiu nimic, dar ştiu că pot şti mai mult decât ştiu”. Cunoaşterea nu are vârstă! Cunoşterea şi exerciţiul creaţiei înseamnă experienţă. Experienţa şi cunoaşterea duc la înţelepciune. Cunoaşterea, experienţa şi înţelepciunea, alături de datul iniţial, inteligenţa, şi ea mereu perfectibilă prin cele de mai sus, dau bogăţia spirituală a unui om.
Când frunzele viţei se zbârcesc şi se usucă, ciorchinele este mai dulce si mai roşu. Ridurile ar trebui pur si simplu să arate numai unde au fost zambete. Cei mai mulţi oameni «bătrâni» sunt ca şi cronicile vechi care conţin lucruri interesante, adevărate, din vremuri trecute, şi merită osteneala de a fi consultate permanent.
Unuia care-i spusese «eşti bătrân, e timpul să te odihneşti», Diogene îi răspunde «dacă aş alerga la izvoare şi aş fi aproape de ţintă, ar trebui să mă las moale, în loc să mă încordez şi mai mult?»
Aşadar, batrâneţea definită de dicţionare, de biologie şi de legile sociale, chiar de către tinerii declarați „anti”, nu e chiar aşa de rea când iei in considerare şi alternativele creaţiei şi mai puţin, reducând accentuarea pe conjugarea verbului a avea la modul indicativ, timpurile prezent şi viitor sau chiar la modul optativ. A avea mult inseamnă adesea a stăpâni puțin. Lăsați bunurile materiale mai ales celor tineri, că ei au mai multă nevoie!
Bătrâneţea nu e legată mereu de vârstă. Mulţi aşazişi tineri se simt deja bătrâni. Unii chiar «se nasc obosiţi», înscriindu-şi această expresie pe tricourile personalizate, ca un fost student al meu din promoția 2009. Ţara noastra nu are ce face cu tineri îmbătrâniţi; îi trebuie şi bătrânii, dar tineri în spirit.
Să-ţi menţii inima fără riduri, să fi plin de speranţă, amabil, vesel, mai ales cu studenții, supus doar cui trebuie, adică legii juridice şi oamenilor care merită, tineri și mai puțin tineri, acesta este adevăratul triumf asupra bătrâneţii.
Omul are toate anotimpurile (acum mă gândesc la Vivaldi), ca şi natura, şi, ca un material nobil, nu îmbătrâneşte! Andrei Pleşu, care nu poate fi niciodată bătrân, foloseşte cuvântul ecvanimitate, prin care înţelege a traversa cele patru anotimpuri cu un unic anotimp lăuntric. Ne putem lipsi de unul din cele patru anotimpuri? Este imposibil aşa ceva! Omul mai poate culege mierea frumuseţii şi dărui rodul înţelepciunii şi celor tineri şi celor care se consideră bătrâni!
Omul, „praf învăluit în fantasme” (Emil Cioran), îmbătrâneşte atunci când îi îmbătrânesc pasiunile, ceea ce nu li se prea întâmplă oamenilor cu adevărat culţi. Trebuie să ne gândim că există un „azi”, dar există şi un „mâine”. În fiecare dimineaţă viaţa reîncepe mereu. Totul se pune în mişcare, renaşte, creşte, se transformă şi se dezvoltă. Viaţa reînfloreşte, îşi întinde braţele, se multiplică. Viața se manifestă, ying îşi caută perechea, pe yang, se regăsesc, se oferă reciproc, sub multiple forme, în mii de apariţii, diferite şi sublime. Natura, căreia îi aparţine şi omul, se reinventează mereu si mereu. Acesta este miracolul etern al reînceperii unei noi zile, al unui nou „mâine” transformat în „azi”, în veşnicul drum către „ieri”!
La orice vârstă, dar mai ales la cea a senectuţii, trebuie să dai valoare lucrurilor nu pentru ceea ce ele reprezintă, ci mai curând pentru ceea ce semnifică. Şi trebuie remarcat faptul că nu există creaţie fără iubire. Amintiţi-vă cuvintele din „testamentul” lui Marquez - „le-aş arăta oamenilor cât de mult se înşeală gândindu-se că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc atunci când încetează să iubească.” Să ne amintim tot spusele acestuia, că „moartea nu vine odată cu bătrâneţea, ci mai curând odată cu uitarea”
Iar câteva sfaturi pentru colegii de senectute se impun cu prisosunţă. Gândiţivă-vă că „idiotul genial”, calculatorul, materializat prin PC, laptop, notebook, iPad, ebook, iPhone sau printr-un simplu telefon mobil, nu e decât o unealtă, un instrument, fie chiar dotat cu un metacăutător, precum Google, supralicitat de fostul preşedinte Băsescu sau de enigmaticul (e)Vanghelie (Vanghelie electronizat). Cel care îl foloseşte, care interpretează datele, transformându-le în informaţie, tânăr în spirit, contează. Calculatorul lucrează cu date, cu informaţie lucrează doar omul! El „o vede”, „o simte”, „o interpretează”. Fie ea și poezie!
Amintiţi-vă că o mare iubire (chiar târzie) sau realizările extraordinare ale creaţiei pot aduce cu sine şi un mare risc, dar pe care trebuie să ni-l asumăm. Când pierzi pe cineva, când pierzi ceva făcut de tine, nu dispera. Îţi rămâne experienţa de a retrăi frumos, de a reface oricând acel lucru şi altele superioare şi înţelepciunea de a le preţui.
Am învăţat că trebuie să respectăm întotdeauna regula celor trei R – resoectul pentru sine, respectul pentru ceilalţi şi răspunderea pentru acţiunile proprii. Iar dacă nu am realizat ceva, nu trebuie să intrăm în derută! Nerealizarea unui fapt sau a unui lucru pe care l-am dorit este uneori cel mai bun cadou al sorţii. Şi mâine e o zi! Va trebui să petrecem în fiecare zi câteva momente cu noi înşine pentru corectare! Să fim gata să ne schimbăm scopurile, dar să nu ne schimbăm niciodată valorile. Și să iubim tinerii! Ei sunt viitorul!
Trebuie să transmitem mai departe cunoştinţele noastre, aceasta fiind calea spre nemurire. Moare omul (praf învăluit în fantasme), omenirea rămâne!
Trebuie să fim grijulii cu mediul înconjurător, cu Pămâmtul, „a treia planetă de la Soare”. Şi pe acest pământ, măcar în ţara noastră, trebuie să vizităm cel puţin o dată pe an un nou loc, izvor natural de cunoaştere şi condiţie a creaţiei. Vizita virtuală cu mijloacele mass-media, dacă e posibilă, este bună şi antefactum şi postfactum (chiar și „îm loc de...”).
O problemă aparte este cea a produsului creaţiei, care se diversifică, unele produse devenind lucruri şi efecte multimedia. Dispare oare cartea tipărită? Ştim că există şi cartea online, dar cartea clasică, tipărită, nu dispare. Ba, mai mult, orice editură care se respectă realizează atât lucrări tipărite, cât şi versiunile numite „electronice”, care circulă foarte rapid prin reţeaua web. Acum poți citi e-book pe un iPhone!
Tot în web, marile muzee realizează situri interesante, chiar cu vedere tridimensională a lucrărilor expuse (de exemplu http://www.louvre.fr/llv/dossiers/liste_ei.jsp?bmLocale=en), la care au acces cei care „ştiu să navigheze”, infiferent de vârstă. De literaţi şi de reţelele sociale, inclusiv „literare”, nu mai amintesc. În profesia mea, realizări de excepţie precum Google Earth sau Google Maps (http://maps.google.com/) prezintă zonele terestre reprezentate pe hărţi sau pe imagini obţinute din sateliţi. Sistemul GPS (de poziţionare pe Terra) permite determinarea automată a poziţiei terestre, adică a latitudinii, longitudinii și cotei, „navigarea” automată a oricărui mobil pe uscat, pe apă sau în aer. La multe asemenea realizări au contribuit şi tinerii şi vârstnicii. Iar folosirea acestora nu ţine seama de vârsta „biologică”!
Aşadar, o veşnică întrebare – „vă consideraţi bătrân?”
Iar în final, o urare:
Indiferent de vârstă, să fiţi iubiţi, că trebuiţi: cum(va), cui(va), când(va), unde(va!)?
Scurtă istorie (descărcați o istorie interesantă a informaticii, internet, sistemelor informatice geografice, pentru documentare, cu nenumărate linkuri - cadou surpriză)
Bucureşti
-->
Comentarii
Am deviat de la subiect, amândoi în fapt
, și asta pentru că subiectul poate fi tratat fie în cheie clasică, cum am făcut-o, fie într-o perspectivă filozofică. Bătrânețea e o stare de declin, o stare impropie creației căci suprapunând cele două curbe ale lui Gaus nu obținem decât noduri și vendre, stagnări urmate de mici svâcniri urmate de căderi din ce în ce mai abrupte până la ruperea finală, atunci când cele două curbe se intersectează dramatic, moartea.Dar este o stare propice deciziilor. Acumulările cantitative pot avea dramatice schimbări calitative tocmai prin concentrarea ideatică de care vorbeam mai sus.Continuînd pe această linie putem observa că și moartea ca intersecție supremă este tot un cumul cantitativ dar cu o schimbare calitativă care ne scoate din schema newtoniană, a celor trei+una dimensiuni. Mie somn și să nu atac vreo vendră 
Vorbim! 
Acum și în ecranul TV e o cameră invizibilă pentru omul de rând, care transmite tot ce „vede” în cameră, un microfon ce înregistrează... tot ce „aude”! Orice telegon mobil modern are receptor GPS ce retransmite serverului toate coordonatele punctelor de itinerar... Datele, convorbirile și pozițiile se transmit automat chiar dacă telefonul e închis, dar bateria e în el... Doar cei de la STS fac pe proștii și „nu știu” unde a căzut avionul...
Absolut. Partea cea mai delicată va veni atunci când cele două sisteme vor deveni paralele și, fără să fac apologetica unor scenarii de prost gust, vor intra în concurență. Eu am un telefon simplu, adică un telefon. Un Alcatel nou, are6 luni și e complet nevinovat
Tot ce poate să-mi facă e să mă bâzâie atunci când altcineva mă bâzâie. Încă sunt stăpân pe timpul meu. Eeee, ia i-ați un Galaxy, ți-ai futut norocul 
Brusc timpul se comprimă în activități sterile și realizezi cum fuge viața pe lângă tine. O să-mi spune-ți că are setări. Perfect. Șiatunci la ce naiba să ții cărămida aia în buzunar, dacă tot ai setat-o ca să facă ce face jucăria mea de 4,5 grame la care bateria ține o săptămână și am semnal și-n gaură de șarpe. Căci, oricum, pe NET mă uit tot acasă iar tranzacții nu fac decât la bancă. Și mie bine 
Și noi așteptăm să facă alții! Cele mai multe produse - „Made in China”! +Așteptăm cu sufletul la gură iPhone 7, Galaxy 7, ceasuri electronice... Și istoria unei specialități, studiul impactului social, tot creații sunt! Și discuția noastră tot o creație este! Suportul material e doar „mijlocul”! O nouă aplicație pe un calculator de orice tip tot o creație este! Evoluția continuă!
Aveți dreptate. Absolut corect! O istorie a calculatoarelor, rețelei Internet, rețelelor de telefonie mobilă o ave3ți pe web. vă dau linkul pentru descărcare. Disciplina mea principală este „Sisteme informatice geografice”! Oamenii, din ce în ce mai puțini, se ocupă de creația materială. Omului îi rămâne mai mult timp pentru creația spirituală, inclusiv comentatriile pe web.
https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/1939495706?profi...
Conceptul în sine este depășit și interpretabil. A creea în accepțiunea clasică, a face ce nu era înainte (lăsând filozofia deoparte), nu mai este demult apanajul omului. Avem, acum, roboți de o complexitate care sfidează o minte nepregătită, care creează, la propriu, alți roboți. Desigur nu este vorba despre acei roboți din filmele SF de prost gust care vin să te strângă de gât, ci de acele utilaje, specializate, care creează structuri noi. Aici vorbim în general despre tehnologia telefoniei digitale în care procesul de creație a unei noi serii tehnologice este dependent 1% de factorul uman și restul de UP-datări ale linii de producție. Mai pe românește: nu ce vrea producătorul de telefoane, managerul, patronul va fi produs ci ceea ce sistemul informatic hotărăște că este cea mai bună variantă. Resetarea unui asemenea sistem este practic imposibilă fără a opri tot lanțul de fabricație așa încât, acum, toată producția de bunuri de consum nu este dirijată de oameni ci de computere. Noi, oamenii, am rămas să creem chestii mici, la o plictiseală, de exemplu un BCA pe care să scrie:CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI...