Cuvinte fără rost înșiruite
Miros anost, fără culoare,
Și poezii ce nu-s iubite
Sub luna rece, fără soare...
Cum poți în viață ca să fii
De zâmbetul îți este geamat
Tu să te minți nu sute, mii
De-i dragostea fără de freamăt...
Să nu vibrezi eternitatea
Și să nu crezi în nemurire
De-ai să trăiești tu toate astea
Nu în prezent, ci-n amintire...
Cum floarea ce va vrea să iasă
De sub zăpada rece sloi
Nu va să poată să-ți rostească
Iubirea-nmiresmată de voi doi...
Și păsările ce pe cer alergă
Și-n zbor se-ntrec neîncetat
Fără de aripi cum să meargă
Într-al tău deșert mort și uscat...
Destinul asta îți urzește
De nu-ți vei mai urma dorința
Durerea-n suflet ți-o sădește
Și iți omoară-‘ncet... ființa.
Tu să mă crezi ce vreau a-ți spune
Și să te juri, că n-ai de-ales,
Că dragostea e-al vieții nume
Și-atunci, de crezi c-ai înțeles
Cum să existi făr’ de prihană
Când paradisul va să-l guști
De-i mărul singura ta hrană!
Nu ezita...mai bine muști!
-->
Comentarii
Frumoase versuri!