De ce durerea e goală și rece?
O lacrimă, în șoaptă, mă întreabă.
Și face ravagii pe unde trece!
Concluzia gri tot ea o înjgheabă.
Eu tac și încerc să mă suport așa,
Nu-mi place, ca vorbind, să m-aflu-n treabă...
Dar lacrima mi-a mângâiat cămașa
Cu micuța-i mână și trupul aprins.
Nu știu cum ar putea fi ea părtașa
Zbuciumului meu multiplicat, deprins
Cu incertitudini, dezechilibre.
Demnitatea durerii nu te-a surprins?
Surâzi, însă tu ai alte calibre -
Solide! Destinul ți le-a oferit...
Dinamica se-ncurcă-n echilibre
Pe care viața, mereu, ți le-a sporit.
Eu, încurcată în propriile gânduri,
Mă investighez ca un copac umbrit
Care răsuflă încet printre noduri.
Durerea se dezbracă, elegantă,
De șoapte, de probleme și de riduri.
Lacrima rămâne extravagandă!
-->
Comentarii
Sunt onorată de popasul dumneavoastră, doamnă Lenuș Lungu. Vă mulțumesc.
Îți mulțumesc pentru promovare, dragă Aurelia.
Frumoase versuri!