Bate în poartă, vântul, şuieră pământul-lut de cuvinte
stavilă fără rost în calea şoaptelor din adânc pe inimă
sărut de stele (cu)prins de timp în alt timp de zbor, în noapte,
cu trecutul în prezent
stă pitit, la adăpost
de frig,
de cald,
de totuna
şi palmele se-ntind
în jurul braţelor cu pieptul gol,
dezvelit,
dezgolit
de priviri
pătimaşe de dor şi statuie sunt.
Sunt stană de carne şi sânge,
fără vlagă,
fără viaţă,
fără tu şi eu în afară de lume.
O boltă de cer în infinit se desface pe paşi de dans, de Suflet.
12.01.2016 ora 11,53’
-->
Comentarii