Bun rămas

[Gabriela Mimi Boroianu]

Bun rămasNu, n-am să plâng! Cântând te voi petrececând v-a fi să pleci spre lumea de apoi,căci scapi lăsând în urmă grije și nevoiș-atâtea aminintiri ce nu vor trece!O viaț-am trăit cu tine-n cifra doi.Acum, revendici EU-l la plecare.Voi lua singurătatea, chiar de doarerâzând amar cu ochii uscați și goi...Ş-oi rătăci de-acum prin oarbe visec-un gând de mână ce-n urmă ți-a rămas.Voi reciti cuvinte ce-au fost scriseși-n amintiri cu tine face-voi popas.Doar ploaia varsă lacrimi, cum promiseîn locul meu în semn de bun rămas...de Gabriela Mimi Boroianu02.04.2015

[Gabriela Mimi Boroianu]

Vă mulțumesc! Mă onorează comentariul dumneavoastră!

[Moldovanu Anastasia]

Ați reușit să readuce-ți o viață întreagă, o viață în doi și până la clipa din urmă într-o simplă poezie, tristă, dură și frumoasă. Comentariile solide au implicat în discuții probleme despre destin, timp, viață și moarte, universalitate. Cu respect față de această scriere! 

[Gabriela Mimi Boroianu]

Îmbrățișări de suflet ,Aurora!

[Aurora Luchian]

Tulburător...

.

Plecăciune cu sufletul!

[Gabriela Mimi Boroianu]

Rodica, draga mea lacrimile au rolul de a spăla sufletul nostru, al celor rămași în urmă de tot ce a fost greșit, de tot ce a fost rău, lăsând în urma trecerii lor, doar amintirile frumoase pentru a păstra în noi cea mai frumoasă imagine a celor plecați pe drumul fără întoarcere. Mulțumesc de apreciere și popas.

[Gabriela Mimi Boroianu]

De fapt poezia nu este un monolog chiar dacă așa pare. Este o replica a unei poezii găsită pe facbook. Am să o caut să o postez aici. Dar mă bucur că reușește să facă cititorul să se regăsească în versurile ei. În fond și la urma urmei este tot ceea ce își dorește cel ce scrie. Versurile noastre sunt o reflectare a felului de a fi, a sufletului nostru, a percepției noastre asupra vieții și a morții. Ele au rezonanță în sufletul celir care gândesc la fel, simt la fel iar uneori pot schimba perspectiva asupra vieții acelora care gândesc în alt fel.
Vă mulțumesc frumos pentru analiză domnule Cornel.

[Ion Rodica Nicoleta]

ADEVARAT,, CEI CE PLEACA DINCOLO LASA AMINTIRI SI DURERI, GRIJI SI NEVOI... Cat despre ploaie, ea poate spune mai mult decat o pot spune lacrimile noastre.

[Rosca Gheorghe Cornel]

Găsim în acest Monolog (căci este iniţiat dialogul, la care însă răspunsul din partea interlocutorului, va fi sosit doar din amintirile rămase) o problematica universală: [ce va fi după ultima suflare?]. O întrebare pe care ne-o punem deseori în viaţă, prilejuită îndeosebi la moartea cuiva drag nouă (sau în preajma evenimentului).
Găsim, în precizări succinte, acelaşi răspuns: doar amintirile rămîn.
Găsim, personalizat, o promisiune:
 
"Voi lua singurătatea, chiar de doare
râzând amar cu ochii uscați și goi...
 
Ş-oi rătăci de-acum prin oarbe vise
c-un gând de mână ce-n urmă ți-a rămas.
 
Voi reciti cuvinte ce-au fost scrise
și-n amintiri cu tine face-voi popas."

Găsim, în final, o resemnare, o revenire la Natură care ne susţine oful, cu ajutorul ploii care revarsă potop de lacrimi, în semn de [BUN RĂMAS!].
Întradevăr, la urmă rămîn doar cele bune, căci toate se dovedesc - în amintiri - a fi bune.
Încă o dată, la a nu ştiu cîta recitire, mă regăsesc participant la această ... spovedanie în public. Deşi foarte intimă, lectura - acest gînd public - parcă mi-ar aparţine ... şi mie, poate şi altor cititori.
Ceea ce uneşte (de asemenea) este compasiunea cu care suntem părtaşi în gînd nerostit.
~
Mă alătur ploii, cu picături fierbinţi.
~
Cornelius, :)

[Caprar Florin]

Foarte frumoasa ! Desi trista e totusi optimista .

[Gabriela Mimi Boroianu]

Mulțumesc frumos, Emilia!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]