În fața mea muntele-și întinde brațele
cuprinzându-mă strâns în cremenea lui.
Peste el norii se ciocnesc, lăcrimând
vast ocean răzbunător de iubire.
Durerea încăpută în dimineața lumii
hohotește cuminte expulzând
în contracții, simfonie de tunete.
Limbă de clopot bate în depărtare
târându-se senină la picioarele mele.
Alb insomniatic fără de speranță
duc lumina călătoare în roua
dimineților cuminți.
Nesomn orbitor înaintez cu grijă
destrămând povești la margine de lume
nemilos de indecentă.
Drum fără de spațiu încolăcindu-se
șerpuit să încapă în unduirea luminii,
mă străbate încleștându-mă ca o gură
străpezită de moarte.
Vibrează în departari milenii
acoperite de mușchii roși de nesomn
adormire ecvestră!
Miros fetid fuge în adâncuri
aureolă palpabilă la vidul din juru-mi,
întorcându-se în același cuib EU
încercând să-mi subjuge existența!
Pot face punte între lumină
și întuneric, doar privind adâncul din tine,
încercând să-mi cresc rădăcini în nemurire!
Călător prin durerea-mi cuminte
îmi pun muntele pe umăr
întorcându-mă încet cu fața
spre lumină!
12.06.2019
-->
Comentarii
Multumesc tare mult Nicoleta si Lenus!
Foarte frumos!