am închis uşile, ferestrele,
am tăiat curentul
pentru marea coborâre
pe scara melcată
spre capătul meu
pentru că eu
nu cred în infinit
Coloana
se termină într-un coşciug deschis
tuturor posibilităţilor,
dar dincolo de el, deocamdată, nu e nimic…
o va continua Brâncuşi
când se întoarce puţin
cochilia melcului
e tot un fel de coloană,
dar melcul
zace strivit pe trotuar
eu nu cred în infinit!
.
marginea mea, neîndoielnica,
îmi dă curaj să cobor
aici,
unde nu mai e loc
pentru pielea ta cu gust de val,
pentru mirosul tău de vânt şi sare
şi cobor… şi cobor… şi cobor…
se-ntunecă…
trebuie să existe o margine…
şi dincolo de ea?...
eu nu cred în infinit! “nu exista” – mi-o spun anotimpurile,
firul alb care ieri nu era,
verdele mai palid al ochilor tăi
se-ntunecă…
şi dincolo. dincolo, dincolo
de ultima treaptă?
mi-am lăsat hainele afară
aici
se intră gol
şi dezgolit
nu iei cu tine
nici cuvintele-fluturi,
nici şoapte, ape, frunze, stele,
nimic
din arsenalul uzat şi prea-uzat
aici
nu te-nsoţeşte
decat spinul
coborârea
nu e un extaz
necesită atenţie şi respect…
şi când cobori trebuie să fii desculţ
adâncul
e pântecul şi apa lui ocrotitoare
dar poate fi
şi apă arzătoare
adâncul
are propria-i voce, distinctă,
ştie
să cânte,
să descânte,
să îmbete
pana la pierdere de sine
va fi-nălţare, dar pân’atunci
iubirea
e ghimpe viu, e răstignire
pe crucea cardinală:
un punct în frunte – frig şi noapte
unul în picioare – nisipul
cu foamea şi setea lui, nepotolite
şi câte-un punct
în fiecare palmă – şi sorii
se nasc şi mor…
şi cobor… şi cobor… şi cobor…
ce-i dincolo
de ultima treaptă? un alt adânc?
şi cobor… şi cobor… şi cobor…
sună telefonul… ridic… răspund… eşti tu!
şi-ncep să urc
prin fără capătul
inelelor copacilor.
-->
Comentarii
Recitit cu multa placere.
Multumesc Aurora!
Cu acelasi drag,
Anca
Ok, Mimi, cu drag!
Reuşit poem!
Pătrunzător, inedit în idei, estetic...
Felicitări!
.
Aurora, cu drag
Multumesc d-na Boroianu!
Multumesc Lenus!
Frumos Anca!