Călătorii geodezice, Austria – Forțele armate austriece (5.1)
Moto: „Nu-l întreba despre bătălie pe comandantul armatei învinse.” (proverbe japoneze)
Urmând cursuri la Universitatea Tehnică din Viena în 1991 (stații grafice și pachetul de programe GIS ArcInfo), chiar când se declanșase războiul împotriva Iracului, nu puteam să nu vizitez Institutul Geografic Militar, unde am discutat și probleme de toponimie. Österreich, („marca de est”) derivă din cuvântul Ostarrîchi, care apare pentru prima oară în „documentul Ostarrîchi” din 996. Acest cuvânt este probabil o traducere din latina medievală a termenului Marchia orientalis într-un dialect local (bavarez).
Friedrich Heerr, unul dintre cei mai importanți istorici austrieci ai secolului al XX-lea (cu nepotul căruia, Peter Heer, conferențiar universitar la Universitatea Tehnică din Viena, director general și proprietar al firmei de software GIS Datamed, am vizitat institutul), scria în cartea sa Der Kampf um die österreichische Identität (Lupta pentru identitatea austriacă), că forma germanică Ostarrîchi nu este o traducere a cuvântului latinesc, ci că ambele au rezultat dintr-un termen mult mai vechi din limbile celtice vorbite în antichitate pe teritoriul actual al Austriei: acum peste 2.500 de ani, mare parte din țară era denumită Norig de populația celtică (cultura Hallstatt); conform lui Heer, no- sau nor- însemnau „est” sau „de est”, în vreme ce -rig este un cuvânt legat de actualul termen german Reich, cu sensul de „domeniu”. Astfel, Norig ar însemna Ostarrîchi și Österreich, și astfel, Austria. Numele celtic a fost în cele din urmă latinizat în Noricum după cucerirea romană a zonei ce cuprinde Austria actuală, în preajma anului 15 î.Hr. Noricum a devenit ulterior provincie romană la jumătatea secolului I d.Hr.
Originile Austriei moderne datează din vremea dinastiei de Habsburg când marea majoritate a țării făcea parte din Sfântul Imperiu Roman. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, Austria a devenit una din marile puteri ale Europei, înaintea Germaniei, și, ca urmare a încoronării lui Napoleon I ca împărat al francezilor, Imperiul Austriac a fost proclamat oficial în 1804. În 1867, Imperiul Austriac a fost transformat în Austro-Ungaria. Și Napoleon, sprijinitor al formării Austriei ca stat, știa ce înseamnă armata (vezi citatul).
După prăbușirea Imperiului Austro-Ungar în 1918 și sfârșitul primului război mondial, Austria a adoptat și a utilizat numele de Austria Germană („Deutschösterreich”, ulterior „Österreich”) într-o tentativă de unire cu Germania, dar aceasta a fost interzisă prin Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye.
Prima Republică Austriacă a fost creată în 1919. În 1938, prin Anschluss, Austria a fost ocupată și anexată de Germania Nazistă. Această situație a durat până după sfârșitul celui de al doilea război mondial în 1945, după care Germania Nazistă a fost ocupată de Aliați și fosta constituție democratică a Austriei a fost restaurată. În 1955, Tratatul de Stat al Austriei a reînființat Austria ca stat suveran, punând capăt ocupației. În același an, parlamentul Austriei a dat declarația de neutralitate, prin care țara a primit statut de neutralitate permanentă.
Austria și România în UE
Armata austriacă
Moto: „Puterea într-un război nu e aurul, ci soldaţii buni.” (citat clasic din Niccolo Machiavelli)
Resursele umane ale Forțelor Armate Austriece (Bundesheer) provin în special din recrutări în serviciul obligatoriu. Toți bărbații în vârstă de cel puțin 18 ani, găsiți apți pentru a servi în armată, trebuie să îndeplinească un stagiu militar de șase luni, urmat de opt ani ca rezervist. Atât bărbații cât și femeile sunt eligibile pentru serviciu voluntar. Obiecția de conștiință este acceptabilă din punct de vedere legal și cei care își exercită acest drept sunt obligați să îndeplinească un stagiu de nouă luni de serviciu civil. După 1998, femeilor voluntare li s-a permis să devină soldați profesioniști.
Avion de luptă Eurofighter Typhoon al aviației austriece (nu avioane la mâna a doua)
Principalele sectoare ale Bundesheerului sunt Forțele Unite (Streitkräfteführungskommando, SKFüKdo) compuse din Forțele Terestre (Landstreitkräfte), Forțele Aeriene (Luftstreitkräfte), Misiunile Internaționale (Internationale Einsätze) și Forțele Speciale (Spezialeinsatzkräfte), pe lângă Suportul Misiunilor (Kommando Einsatzunterstützung; KdoEU) și Suportul de Comandă (Kommando Führungsunterstützung; KdoFüU). Austria este o țară fără ieșire la mare și astfel nu are marină, cum avea fostul imperiu.
În 2004, cheltuielile Austriei în domeniul apărării s-au ridicat la circa 0,9% din PIB. Armata are 45.000 de soldați, dintre care circa jumătate sunt recruți. Președintele Austriei este comandant suprem al Bundesheerului (și nu știu dacă a scris pas cu pas ca alții că în armată a învățat doar să coase nasturi). În practică, comanda Forțelor Armate Austriece este exercitată de ministrul apărării.
Tancul de luptă Leopard 2, principalul tanc din dotarea armatei austriece
De la sfârșitul Războiului Rece, și mai ales de la înlăturarea Cortinei de Fier ce separa Austria de Ungaria, Iugoslavia și Cehoslovacia, armata austriacă asistă grănicerii în tentativa de a împiedica trecerea frontierei de către imigranții ilegali. Acest ajutor a luat sfârșit după aderarea Ungariei, Sloveniei și Republicii Cehe în Spațiul Schengen al Uniunii Europene în 2008, abolind frontierele interne comune între statele semnatare ale acordului. Noi mai avem de așteptat!
Unii politicieni au cerut prelungirea acestei misiuni, dar legalitatea sa este contestată. În conformitate cu constituția Austriei, forțele armate pot fi desfășurate doar într-un număr limitat de cazuri, în special pentru apărarea țării și pentru a ajuta în cazuri de urgență națională, cum ar fi dezastrele naturale, și nu pot fi folosite ca forțe auxiliare de poliție.
În contextul permanentei neutralități autodeclarate, Austria are o îndelungată tradiție de participare în misiuni umanitare și menținere a păcii sancționate de ONU. Îndeosebi Austrian Forces Disaster Relief Unit (AFDRU), o unitate de voluntari aflată în strânsă legătură cu specialiști civili (cum ar fi dresori profesioniști de câini) se bucură de o înaltă reputație de unitate de salvare și căutare cu răspuns rapid (timpul standard de desfășurare este de 10 ore) și eficient. Contingente mai mari de forțe austriece sunt desfășurate în Bosnia, Kosovo și, din 1974, în Înălțimile Golan.
Institutul Geografic Militar
Moto: „Puterea militară câştigă bătălii, dar puterea spirituală căştigă războaie.” (citat din George Catlett Marshall)
Institutul geografic militar (k.u.k. - până în 1889, kk - Militärgeographische Institut este instituția care asigură cu geoimagini (hărți, fotograme, înregistrări satelitare ș.a.) și date digitale toate componentele forțelor armate. Are sediul în Viena, Friedrich-Schmidt-Platz 3.
Fostul Institut Geografic Militar din Viena
A fost creat la 7 ianuarie 1839 de la fuziunea lui Imperiale Reale Istituto geografico militare și a instituției litografice topografice a statului major general (Topographisch-lithographischen Anstalt des k.k. Generalquartiermeisterstabs), din 1841 cu sediul la Glacis , mai târziu la Viena.
Caporal al Institutului Geografic Militar (sec. XIX)
Așadar, Institutul provine din Imperiale Reale Istituto geografico militare, înființat în nordul Italiei în timpul lui Napoleon. În 1800, în Milano a fost creat un minister de război al Republicii Cisalpine. Acesta trebuia să colecteze hărți din tot imperiul și din țările vecine. În 1802, a fost creat Corpul topografic militar (Corpo degl'Ingegneri Geografi), care a fost însărcinat cu marcarea și determinarea punctelor unei rețele de triangulație și cercetarea terenului din punct de vedere militar. Aceste facilități au rămas apoi în regatul Lombardo-Veneto de mai târziu al Austriei, împăratul Franz I al Austriei aprobând 1814, crearea unui birou topografic militar (Beybehaltung des militärischen Bureau topographique) în Milano.
Conducerea țării a înțeles rolul cadastrului în dezvoltarea economică a imperiului și a trasat această sarcină topografilor militari, așa că dezvoltarea ulterioară a serviciului topografic militar a fost influențată de planurile de creare a unui „registru funciar general al monarhiei” (cadastrul stabil, numit și cadastrul Franziszeischer. Data de înființare e 5 ianuarie 1818. La 25 februarie 1839, institutul geografic s-a mutat la Viena.
În 1841, datorită eforturilor directorului institutului Josef Freiherr von Skribanek, au fost unite cele două instituții amintite, din Viena și Milano, înființându-se Institutul Geografic Militar. Institutul era subordonat șefului Statului Major General, iar din 1913 direct Ministerului de Război.
Multe documente de dinainte de primul război mondial au fost distruse sau introduse în arhiva națională. La institut se păstrează documentația triangulației geodezice, originalele geoimaginilor (hărților) și arhiva curentă a ridicărilor topografice (Landesaufnahme).
Colecțiile de hărți, documentele primelor două ediții de sunt păstrate în arhiva națională. Documentele celei de a treia ediții de hărți, din 1919 (hărți. originale de editare etc.), au fost transmise, zic ei, statelor succesoare ale monarhiei, pentru cel puțin jumătate din suprafața reprezentată, conform Tratatului de la St Germain. La întrebarea mea referitoare la Transilvania, Banat și Bucovina, nu mi s-a putut preciza că documentele au fost predate României Mari sau Ungariei!
Globul pe acoperișul fostului Institut Geografic Militar
Una din misiunile cartografice ale institutului a fost realizarea unei serii de hărți, pe foi (secțiuni), ale întregului imperiu. Dintre acestea s-a remarcat ridicarea topografică iozefină (Josephinische Landesaufnahme), denumită și „Prima ridicare topografică”, primul proiect unitar de ridicare topografică a Imperiului Habsburgic, denumite după Iosif al II-lea, împărat romano-german.
Cele 3589 planșe inițiale, desenate și colorate de mână, au fost apoi completate până la 4096 de secțiuni. În prezent sunt păstrate în Arhiva de război (Kriegsarchiv) a Arhivelor de stat ale Austriei.
Harta iozefină a comitatului Arad
Cea de-a treia ridicare topografică, în limba germană Franzisco-Josephinische Landesaufnahme sau Dritte Landesaufnahme, şi-a primit numele după cel al împăratului Franz Joseph I și a fost realizată pentru tot imperiul austro-ungar între 1869 şi 1887. Planşele de bază, aşa numitele Aufnahmeblätter, au fost ridicate la scara 1:25.000 sau 1:12.500. Aşa numitele hărţi speciale au fost ridicate la scara 1:75.000, inclusiv pentru Transilvania, Banat și Bucovina.
Secțiunile celei de a treia ediții de hărți
Există 267 planşe numite Generalkarte von Mitteleuropa care pot fi consultate astăzi pe internet, împreună cu un set de metadate privind starea planşelor, datarea lor, autorii şi semnele convenţionale utilizate. Acest set a utilizat imensul volum de informaţii al celei de-a treia ridicări topografice, cuprinzând nu numai teritoriul monarhiei ci şi al ţărilor învecinate, inclusiv România şi Republica Moldova.
Spre mândria noastră, unul din directorii generali ai institutului a fost generalul bănățean Alexandru Guran, pe care îl vom prezenta în alt articol.
(continuare)
Constantin NIŢU
„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richter
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
constantin.nitu@g.unibuc.ro
-->
Comentarii