Călătorii geodezice – Franța, Forțele armate franceze (VIII)
Forțele armate franceze
Moto: „Îmi câştig bătăliile cu visele soldaţilor mei.” Napoleon Bonaparte
Ca general în armata română, în uniformă timp de 41 de ani, trebuie să scriu și despre armată. Recunosc faptul că sunt un admirator al puterii armate a Franței, referindu-mă atât la forțele armate, cât mai ales la industria de apărare, care produce toate armamentele, mijloacele de transport și munițiile în Franța. Literatura m-a ajutat aici froarte mult. Iar când am aflat că nașul de botez al Vioricăi, viitoarea soție, Gheorghe Caba, din Cluj-Napoca, a fost în Legiunea Străină, am vrut să îl întreb mai multe, dar era cam scump la vorbă. Ce mai, ca orice militar, își respecta jurământul dat și după zeci de ani.
Mai multe am aflat de la colegul meu de curs de la ESA Darmstadt, din 1980, ofițer de artilerie, un iubitor al împăratului Napoleon I, al generalului De Gaule, dar și al diplomatului Talleyrand. Profesorul american de fotointerpretare a fotografiilor aeriene a cam observat că părțile română, cehoslovacă și franceză schimbă idei în timpul orelor de curs și în pauze.
Tocmai îi povestisem colegului francez că primisem pentru fotointerpretare la laborator o fotografie preluată cu satelitul Corona, ce coincidență, tocmai din Pădurea Balta de lângă Ineu, locul de antrenament cu instalațiile de lansare ale rachetelor operativ-tactice SCUD. Colegului ceh Milan, căpitan, i se întâmplase la fel! Colegul francez, căpitanul Boileau a zâmbit și mi-a zis în glumă că DST-ul lor nu e ameastecat și să întreb CIA! Dar să trecem la treabă!
Puterea militară a Franței este una respectabilă. Forțele armate se compun din trupele de uscat (Armée de Terre, infanteria marină - Marines, Legiunea străină - Légion étrangère, aviația trupelor de uscat - Army Light Aviation), forțele maritime militare (Marine Nationale), forțele aeriene militare (Armée de l'Air – AdlA, din 2011 și cu apărarea antiaeriană - Défense aérienne inclusă)
Serviciul militar al soldaților și gradaților este pe bază de voluntariat, ca și la noi, la vârsta de 18-25 ani, pentru bărbați și femei, din 2013 femeile ocupând numai posturi necombatante. Francezii puteau mobiliza în 2012 populația cu vârsta în intervalul 16-49 ani, adică 14.563.662 bărbați și 14.238.434 femei, ceea ce nu e de glumit. Asupra componenței etnice nu ne referim aici, că ei au doar cetățenie, nu au UDMF sau altceva.
Este de remarcat că 1,8-1,9% din PIB (țineți-vă bine, aproape 9 miliarde de euro) sunt repartizate pentru apărare, pe locul 47 din țările lumii. Având în vedere imensa suprafață a teritoriilor stăpânite de Franța colonială (vezi capitolul I), destrămarea imperiului s-a soldat cu unele dispute teritoriale existente și acum.
Să ne amintim că Franța, ca putere colonială, a controlat, la un moment dat, prin forțele sale armate, aproape 13.000.000 kilometri patraţi, aproximativ 9% din întreaga suprafaţă a uscatului mondial. Un număr impresionant de ţări au fost ocupate cu forţa de către francezi.
Franța și coloniile sale
Prosperitatea Franţei se bazează într-o bună măsură şi pe crimele şi jaful din fostele ţări coloniale. Dintre aceste țări amintim Algeria, Camerun, Ciad, Gabon, Niger, Senegal, Tunisia , Madagascar, Maroc, Vietnam , Laos ș.a. În plus, jumătate din Franţa a fost colaboratoare cu Germania în al II-lea război mondial şi asta nu pare să deranjeze atât de mult, cât alianţa României cu Germania.
A făcut masacru în coloniile din nordul Africii când acestea şi-au revendicat independenţa şi chiar după dobândirea independenţei au intervenit direct sau indirect în evenimentele politice ale fostelor colonii.
Așa că și acum există câteva dispute teritoriale: cu Madagascarul, care revendică posesiunile franceze din Bassas da India, Insula Europa, Insulele Glorioso și Insula Juan de Nova; cu Insulele Comore, pentru Mayotte; cu Mauritius, care revendică Insula Tromelin; cu Suriname pentru Guiana Franceză; revendicarea Franței pentru Adelie Land din Antarctica; cu Vanuatu pentru Insulele Matthew și Hunter și estul Noii Caledonii. Nu e puțin, nu? Vedeți de ce e necesară Legiunea Străină? Așadar trebuie observat că aproape 35.000 de militari sunt la datorie în afara Franței.
Iată de ce, de la sfârșitul războiului rece , armata franceză este din nou (ca și înainte de 1940), cea mai mare armată din Europa, ca personal, după Rusia (în 2015, în armată erau 263.350 de persoane, respectiv 202.964 militari și 60.386 civili). Iar dacă aici adăugăm și cea de a patra forță, jandarmeria franceză, care face parte din ministerul de interne, rezultatul e semnificativ!
Nu trebuie să uităm că Franța este cea de a treia putere nucleară mondială, după Rusia și SUA, înaintea Chinei. Este tot a treia putere, care are o forță nucleară independentă, rachetele purtătoare și celelate componente fiind proiectate și realizate în economia sa națională și controlate de către statul francez, în autonomie totală , spre deosebire de Marea Britanie , ale cărei rachete strategice sunt de origine americană.
Asta îmi amintește de brigăzile noastre de rachete operativ-tactice SCUD și de divizioanele de rachete tactice, rachete care nu prea existau prin țară, luând cunoștință cu ele doar în poligonul de la Baikonur, la tragerile reale, cel puțin în cazul rachetelor SCUD. În brigăzi erau doar niște „butoaie” de antrenament, nealimentându-le în țară niciodată cu carburant și oxidant. Despre eventualele componente de luptă, coloneii Predescu și Palaghian, specializați în așa ceva, tăceau mâlc.
Cuplu de imagini de teledetecție preluate cu satelitul SPOT (în pancromatic)
Franța este singurul stat european care are capacitatea de a evalua situația spațială, respectiv detectarea și urmărirea sateliților pe orbite joase cu radarele BASS și Satana ale apărării antiaeriene. Există la Lyon Mont-Verdun centrul COSMOS de evaluare spațială, care oferă buletine zilnice cu informații prelucrate integrate de la o multitudine de senzori, în strânsă cooperare cu avioanele AWACS. Asta ca să se înțeleagă că forța armată a unui stat nu mai e doar soldatul înarmat până în dinți!
Fotografie aeriană, Strasburg, Marea Insulă (Grand Ile, vizitată pe canal în 1997)
Și n-o să luăm noi la refec fiecare unitate militară ca s-o analizăm. Amintim că în forțele armate franceze sunt toate componentele cunoscute ale armatelor moderne, iar mijloacele din dotare, armamentele și munițiile, se fabrică în țară (noi am distrus industria de apărare după 1989).
Așa, ca divagație, amintim că din forțele terestre fac parte și brigăzile de pompieri din Paris și Marsilia, aparținând trupelor de geniu! Doar în Paris sunt peste 8.000 de pompieri. Marina Națională are 140 de nave și 250 de aeronave, din care 130 nave de luptă și de sprijin, 10 submarine. Aviația militară, compusă din forțele strategice, forțele aeriene de luptă și aviația de transport, are circa 874 de aeronave, din care 273 aeronave de luptă, repartizate pe 32 de baze aeriene în Franța și pe 8 baze în alte țări sau teritoriile de peste mări. Cred că ați văzut cu toții escadrila de acrobație a Franței!
Autotunul de 155 mm AUF1 TA
Iar din cartea albă privind apărarea, publicată în 2013, reținem că în afară de personalul militar, forțele armate dispuneau de 400 de tancuri Leclerc, în plus față de tancurile ușoare, 630 de vehicule blindate de luptă pentru infanterie (VBCI), 1.000 de alte vehicule blindate multirol (VBMR), 80 de elicoptere de luptă (Eurocopter EC665 Tiger), 130 de elicoptere utilitare (Eurocopter EC725), 131 de autotunuri de 155 mm AUF1 TA , 77 de autotunuri de 155 mm (CAESARS), 84 tunuri de 155mm ( TRF1 ) și 44 lansatoare multiple de rachete.
Portavionul cu propulsie nucleară Charles de Gaulle (R91)
Marina avea o forță de suprafață cu un portavion și 60 de avioane de luptă, 18 fregate (senior), 4 nave de comandă, o forță de submarine (10 submarine), o forță de 3 nave amfibii de sprijin și comandă de tip Mistral, un avion de patrulare maritimă.
Avionul de vânătoare Mirage 2000-D
Forțele aeriene dispuneau de 300 de avioane de luptă (Ráfales și Mirage 2000-D), 4 sisteme aeropurtate de detecție și comandă (AWACS), 14 avioane-cisternă (MRTT) pentru alimentare în zbor și 50 de avioane de transport Airtech CN-235 (C- 160 Transall, C-130 Hercules, înlocuite la începutul anului 2013 cu Airbus A400M Atlas).
Avionul AWACS (importat din SUA)
Despre industria de apărare, industroa spațială și aerospațială nu scriem aici, cu toate că, prin meserie, sunt legat de ele. Las loc altor specialiști!
Legiunea străină
Moto: „Poporul care nu vrea să-și hrănească propria armată în curând va fi obligat să hrănească una străină!” Napoleon Bonaparte
Legiunea străină (Légion étrangère) este o unitate a armatei franceze, care a fost întemeiată pe data de 9 martie 1831 printr-un decret al lui Ludovic Filip. A fost creată pentru voluntarii străini care, după revoluția franceză din iulie 1830, nu mai aveau voie să se înscrie în armata franceză. Voluntarii străini sunt conduși de ofițeri francezi, iar astăzi sunt acceptați ca voluntari și cetățeni ai Republicii Franceze, care în prezent formează 24% din numărul total de recruți. Legiunea avea în 2009 în jur de 7.700 de soldați iar sediul este la Aubagne.
Dintre foștii ofițeri ai legiunii îi amintim pe Alexandre Walewski, fiul ilegitim al lui Napoleon I, François Achille Bazaine - mareșal francez, prințul Louis Napoléon, François Certain Canrobert - mareșal francez, Jean-Marie Le Pen, politician francez, tatăl actualei șefe a dreptei franceze ce se vrea mereu președinte, Louis II, prinț de Monaco, Patrice MacMahon, duce de Magenta, mareșal francez, Zinovy Peshkov, fiul lui Maxim Gorki, Petru I al Serbiei, Jacques Leroy de Saint Arnaud, mareșal francez.
Aubagne, sediul Legiunii Străine
Mii de oameni se prezintă anual la selecţii, la Paris sau chiar în sud-estul Franţei, la Aubagne, pentru a intra în Legiunea străină, cariera de legionar atrăgându-i pe cei cu pete negre în trecutul lor sau pe cei cu poftă de aventură. Viaţa în Legiunea Străină nu este ușoară.
Cele cinci principii ale ale acestei vieți sunt:
1) Încurajarea „luptei până la sacrificiul suprem“, nefiind permisă renunţarea la luptă. Se amintește în acest sens bătălia de la Camaron, desfăşurată pe 30 aprilie 1863, când doar 65 de legionari au reuşit să reziste mai mult de o zi în faţa unui asalt al aproximativ 3.000 de militari mexicani, căpitanul Jean Danjou refuzând să se predea, preferând să lupte până la moarte şi provocând pierderi uriaşe armatei mexicane; doar cinci legionari au supravieţuit acelei bătălii, în timp ce armata mexicană ar fi pierdut între 500 şi 800 de militari, membrii legiunii s-au retras de pe câmpul de luptă cu armele şi cu trupul comandantului lor. Văzând numai cinci legionari în viaţă, comandantul mexican Francisco de Paula Milan ar fi spus: „Cum, numai ei au rămas? Aceştia nu sunt soldaţi, ci diavoli!“, scrie James W. Ryan. Spiritul de la Camaron este prezent şi acum în Legiunea străină.
2) Legionarii răniţi primesc în mod automat cetăţenia franceză. Legionarii provenind din 138 de ţări pot cere, după trei ani onorabili de serviciu, obţinerea cetăţeniei Franţei. Există însă şi o cale mai rapidă de a obţine cetăţenia franceză, potrivit unui ordin guvernamental din 1999, pentru cei răniţi pe câmpul de luptă, care pot deveni „francezi prin sângele vărsat“.
3) Sacrificiul fără sens este o virtute în Legiunea străină. Dovada o constituie cei peste 35.000 de străini ucişi în cadrul misiunilor desfăşurate de Legiune. Acest sacrificiul fără sens a devenit o virtute în Legiunea străină, scrie Vanity Fair. „Timpul nu este important. Suntem praf de stele. Nu însemnăm nimic. Fie că vom muri la 15 ani, fie la 79, chiar nu contează. Aşa că lua-le-ar naiba de îngrijorări legate de război“, spune William Langeweische, un vechi legionar.
4) Iniţial, Legiunea străină primea pe oricine, inclusiv pe cei certaţi cu legea. În prezent, procesul de recrutare este mai selectiv. Încă de la înfiinţarea sa, în 1831,Legiunea străină a reprezentat un loc de salvare pentru mulţi dintre cei bântuiţi de trecut. Cei cu antecendente penale, afaceri dubioase sau dezertori erau acceptaţi fără întrebări în rândurile Legiunii. Ei renunţau astfel la trecut şi începeau o viaţă nouă. Legiunea acceptă şi astăzi persoane cu un trecut dubios, dar nu la fel de uşor ca pe vremuri. Noii recruţi trebuie să treacă în special cu brio o serie de teste fizice, de inteligenţă şi psihologice, chiar dacă nu au niciun fel de pregătire. Ulterior, ei sunt testaţi în privinţa motivaţiei, în scopul eliminării celor care nu vor cu adevărat să facă parte din legiune.
5) Plata unui legionar este mai mică în comparaţie cu cea a unui membru al marinei militare americane. Anual, mii de persoane se prezintă la selecții, deşi nu li se promite „marea cu sarea“. Plata unui legionar porneşte de la 1450 de dolari pe lună pentru cel puţin primii doi ani. În comparaţie, un militar cu cel mai mic rang în cadrul armatei americane este remunerat la început cu 1.546 de dolari lunar şi poate ajunge la 1.733 de dolari după primele şase luni. E comparativ cu salariul unui general din România!
Dar să ne amintim și de câteva probleme de istorie militară! Că puterea armatei franceze nu vine din neant. Ne referim aici la comandanți militari și la unele aspecte ale pregătirii armatei și teritoriului pentru apărare.
Napoleon Bonaparte
Moto: „Imposibil este un cuvânt care se găsește doar în dicționarul proștilor.” Napoleon Bonaparte
Napoleon Bonaparte (15 august 1769, Ajaccio, Corsica - 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.
Napoleon Bonaparte în biroul său
Format ca ofițer de artilerie, Bonaparte a devenit cunoscut în timpul primei republici franceze și a condus campanii reușite împotriva primei și celei de-a doua coaliții, care luptau împotriva Franței. În 1799 a organizat o lovitură de stat și s-a proclamat prim consul (marșul primului consul se interpretează la instalarea președintelui Franței); cinci ani mai târziu s-a încoronat ca împărat al francezilor. În primul decceniu al secolului al XIX-lea a opus armatele imperiului francez împotriva fiecărei puteri importante europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare.
Invazia franceză a Rusiei din 1812 a marcat un punct de cotitură în destinul lui Napoleon. Marea sa armată a suferit pierderi covârșitoare în timpul campaniei și nu s-a recuperat niciodată pe deplin. În 1813, a șasea coaliție l-a înfrânt la Leipzig; în anul următor coaliția a invadat Franța, l-a forțat pe Napoleon să abdice și l-a exilat pe insula Elba. În mai puțin de un an, a scăpat de pe Elba și s-a întors la putere, însă a fost învins în bătălia de la Waterloo din iunie 1815. Napoleon și-a petrecut ultimii șase ani ai vieții sub supraveghere britanică pe insula Sfânta Elena. O autopsie a concluzionat că a murit de cancer la stomac, deși Sten Forshufvud și alți oameni de știință au continuat să susțină că a fost otrăvit cu arsenic.
Orice european este subjugat de strălucirea lui Napoleon Bonaparte, cuceritorul, genialul, cotropitorul, tiranul, vinovat de moartea multor tineri nevinovați pe toate câmpurile de luptă, împăratul și la urmă exilatul pe insula Sf. Elena, admirat şi adorat de unii, blestemat de alţii. Multe fete au fost fascinate de Napoleon și mai ales de spiritul spău, seducția legendei sale.
Și cum lumea nu stă degeaba, mai circulă oarece vorbe. Se spune că oamenii de știință au examinat rămăşiţele lui Napoleon Bonaparte, fiind „profund nedumeriţi" de descoperirea unui microprocesor lung de jumătate de inci încorporat în craniul său. Ei spun că obiectul misterios ar putea fi un implant străin, care sugerează că împăratul francez a fost odată răpit de un OZN!
Să fie un implant?
„Consecinţele posibile ale acestei descoperiri sunt prea mari pentru a le înţelege", a declarat dr. Andre Dubois, care a facut revelaţia uimitoare într-un jurnal medical francez.
„Până acum, fiecare indicaţie a fost faptul că victimele de răpire de către un ozn sunt oameni obişnuiţi” care nu joacă niciun rol în evenimentele din lume. „Acum avem dovezi convingătoare că extratereștrii au acţionat în trecut pentru a influenţa istoria omenirii şi pot continua să facă acest lucru!"
Dr. Dubois a făcut uimitoarea descoperire în timp ce studia scheletul exhumat al lui Napoleon, pe un grant de 140.000 dolari de la guvernul francez. Bună sumă, măi, nene, mă! „Am vrut sa aflu dacă a suferit de o tulburare de hipofiză, care ar fi contribuit la statura sa mică", a explicat el. Dar cercetătorul a găsit ceva mult mai tare: „Aşa cum am examinat interiorul craniului, mâna mea a periat o proeminenţă mică. Apoi m-am uitat la zona sub o lupă şi am fost uimit să constat că obiectul a fost un fel de super-avansat microcip."
De la măsurătoarea de dezvoltare a oaselor în jurul cipului, expertul crede că ar fi fost implantat atunci când Bonaparte a fost tânăr. Oare extratereștrii urmăreau locotenenții de artileria, așa cum am fost și eu? Că se concluzionează că „Napoleon a dispărut din vedere pentru o perioadă de câteva zile în luna iulie 1794, când avea 25 de ani. El a susţinut mai târziu că ar fi fost ţinut prizonier în timpul loviturii de stat Themidoriene, dar nu există nicio înregistrare de arestare. Eu cred că este atunci când a avut loc răpirea."
Ei, fraților, din acel moment, ascensiunea lui Napoleon a fost meteorică. Până în anul următor, a fost pus în fruntea armatei franceze în Italia. Restul îl știți deja! O fi așa, n-o fi așa? Să fi fost el „telecomandat” prin acel supercip, domnule doctor Dubois? La care doctorul răspunde: „Poate că implantul a îmbunătăţit abilităţile sale într-un fel." Să fi fost omenirea doar în niște jocuri de-a războiul al unor ființe extrateresre superinteligente?
Și despre Napoleon se spun și se scriu și mai multe! Știati că Napoleon avea numai un testicul, așa cum avea să aibă în secolul următor Hitler? Măi să fie! Și amândoi voiau să cucerească întreaga Europă, amândoi aveau să capoteze în Rusia!
Și nu putem încheia fără să spunem ceva despre „omul roșu!” Napoleon Bonaparte a avut şi el consilierul său de taină. Cunoscut sub numele de „L'homme Rouge des Tuileries" a fost transformat de istoricii serioşi într-o fantomă sau un geniu al palatului. Se numea Jean Crezot şi era nepotul unui măcelar, proprietarul de drept al terenului pe care Caterina de Medici construise palatul Tuileries. Jean se adăpostea într-o aripă neterminată a palatului, considerând că este proprietatea lui, deoarece bunicul lui nu primise plata pentru teren; studia magia şi astrologia şi trăia din puţinul care îl aducea ghicitul prin taverne. Era foarte mic de statură, se îmbrăca mereu în roşu şi era dinamic ca argintul viu. Revoluţia franceză i-a adus mulţi bani. Jean ghicea prin cârciumi cine dintre puternicii vremii urma să fie ghilotinat şi musiul avea mereu dreptate!
Într-o zi întâlneşte un corsican mândru, locotenent de artilerie, căruia Jean îi dă un plic roşu. Corsicanul deschide plicul şi scoate o hârtie roşie pe care scria „Vei fi Împărat!". Toată lumea face haz, dar artileristul se uită la omul îmbrăcat în roşu, scoate una dintre cele patru monezi de aur pe care le avea şi îi spune lui Jean: „De fiecare dată când vei avea ceva să-mi spui, sau voi trimite după tine, să vii imediat şi o să fii răsplătit împărăteşte !"
Zis şi făcut: micul şi ciudatul personaj năvălea aproape lunar, dând ordonanţa şi mai târziu gărzile peste cap: „Căpitane, pericol! Generale, e de rău! Consule, e lată rău! Prim-consule, ăia îţi vor capul! Împărate, te atacă! Sire, te vor mânca de viu!" Culmea era că avea le cam ghicea mereu!
Înaintea bătăliei de la Ulm îi spune lui Napoleon că un om cu părul roşu va înclina soarta bătăliei. Ceea ce s-a şi întâmplat, Schulmeister, spionul împăratului, cel care a vândut generalului austriac Mack nişte planuri false ale dispozitivului armatei franceze, era roşcat. În ajunul bătăliei de la Austerlitz „omul roşu" năvăleşte în cortul lui Napoleon, foarte agitat: „Sire v-am spus săptămâna trecută că înălţimile vă sunt ostile, de ce aţi ocupat vârful dealului?!" Neapoleon îl calmează pe nărăvaşul astrolog, îi dă o pungă cu douăzeci de napoleoni şi îl conduce spre ieşire.
Gânditor, se întoarce la hărţile sale. Dar dacă... În mintea împăratului se conturează o idee originală, genială: cum să folosească într-adevăr eficient ale sale tunuri. Şi Napoleon câştigă cea mai fantastică bătălie, retrăgându-se de pe înălţimi, contrar strategiei militare a vremii. Așadar, cipul sau omul roșu sau amândouă, plus feniul său?
Înaintea campaniei din Rusia, Jean îi spune împăratului: „Sire, focul şi apa vă vor opri! Nu vă duceţi în Rusia". La întoarcerea din catastrofala campanie rusească împăratul îl cheamă la el pe Jean: „Prietene nu mai vreau să te aud prevestind lucruri rele. Te fac un om bogat. Iată aici 5.000 de monede din aur, de napoleoni şi titlul pentru o proprietate de 60 de hectare şi o casă înstărită. Dar înainte să pleci şi să ne spunem adio, spune-mi prietene, cum o să mor?" Jean răspunde : „Sire, o să vă otrăvească cu arsenic un englez care călătoreşte pe o corabie fără pânze". Napoleon izbucneşte în râs şi spune: „Pentru gluma asta îţi mai dau o mie de napoleoni". Nu a fost o glumă...
Linia Maginot
Moto: „Tratatele sunt precum trandafirii şi fetele tinere. Trăinicia lor este vremelnică.” Charles de Gaulle
Linia Maginot, numită după numele ministrului de război André Maginot , a fost o linie de fortificații construite de Franța, de-a lungul frontierei sale cu Belgia, Luxemburg, Germania, Elveția și Italia, în 1928-1940. Termenul „linie Maginot“, se referea uneori la întregul sistem, dar cel mai la obiect la apărarea împotriva Germaniei (teatrul de operațiuni de nord-est).
Linia Maginot
La concepția liniei Maginot se adăugau și alte elemente, precum fortificațiile din Corsica , fortificațiile din Tunisia (Linia Mareth) și din Île-de-France (linia Chauvineau). De-a lungul frontierei germano-franceze linia consta dintr-o barieră aproape continuă de sârmă ghimpată, de fortificații amenajate pentru mitraliere, amplasamente amenajate pentru piesele de artilerie, cu straturi groase de beton și mascate. Misiunea acestor fortificații a fost inițial de a proteja teritoriul francez împotriva unui atac surpriză, asigurând timpul necesar pentru ca armata să termine mobilizarea. Indicatoare speciale lnerziceau accesul la fortificații.
„On ne passe pas” sau trecerea interzisă
Indicatorul era chiar emblema unităților Liniei Maginot, reprezentând un tun, o nișă din care iese o turelă, toate înconjurate de îndemn ul „nu trece“ moștenit din primul război mondial, când generalul Berthelot ne-a împrumutat-o și nouă, la Oituz, sub forma „Pe aici nu se trece”.
Deși folosite în timpul luptelor din mai-iunie 1940, aceste fortificații nu au împiedicat înfrângerea armatei franceze, porțiuni ale liniei putând fi ocolite. Linia a fost parțial refolosită de ocupanții germani, în special în timpul luptelor din 1944 - 1945, iar după 1945 a fost „resuscitată” pentru perioada războiului rece. Acum orice asemenea linie e desuetă, în condițiile marii mobilități a subunităților, unităților și marilor unități ale oricărei armate moderne. Elemente nedistruse ale liniei sunt deținute de asociații și organizații ale veteranilor. Ați văzut cum se poate trece dintr-o țară în alta a Uniunii Europene. Nici nu percepi uneori că ai trecut granița, cum mi s-a întâmplat mie din Germania spre Strasbourg, prin 1997, dacă nu-mi atrăgeau atenția Irene și Karl!
Buncărul de tip CORF la sud de Rountzenheim
Alți comandanți militari francezi
Sunt și alți militari francezi care au avut un anumit rol în viața Franței. De împăratul Napoleon al III-lea, tot ofițer de artilerie, am scris deja oarece, cunsiderându-l mai bun ca Napoleon I pentru Franța, dar și pentru România. Partea asta de la urmă, după ce veți citi de generalul Berthelot, poate ne va schimba părerea!
Alt comandant care m-a impresionat a fost generalul Charles De Gaule (1890 – 1970). În 1908 este admis la Saint-Cyr (fondată în 1802 de Napoleon Bonaparte, pe când era prim-consul, pregătind de atunci peste 65.000 de ofițeri francezi și peste 2000 de cadeți străini, pe unde a trecut ulterior și generalul Ion Antonescu), intrând al 119-lea din 221 de locuri, sar termină al 13-lea în 1912. Este repartizat la Regimentul 33 Infanterie, din subordinea colonelului Pétain, cel care avea să conducă Franța ocupată de nazuiști (guvernul Petain – Lavalle).
Charles de Gaule
Participă la primul război mondial, este rănit și avansat căpitan, e luat prizonier, încearcă evadarea de cinci ori... După o carieră militară, devenit general, în 1940 se retrage la Londra și se adresează la radio BBC poporului francez cotropit de armata hitleristă, îndemnându-l la rezistență.
După război participă la conducerea Franței, ajungând de două ori președinte, ultima dată al celei de a V-a republici franceze. Important pentru România este că, în această calitate, în 14 - 18 mai 1968, a făcut o vizită istorică în România, chiar în timpul celebrelor greve din mai 1968 din Franţa, inclusiv în Craiova, vizitându-l pe colegul să român de la saint-Syr, care terminase ca șaf de promoție.
Sosit la Bucureşti, preşedintele francez l-a copleşit cu laude pe președintele Nicolae Ceauşescu, pentru „miracolul economic din Carpaţi“, omorât ca „recompensă” la revoluția iliesciano-petreromanistă din 1989.
Pe 16 mai, la Craiova și-a vizitat bătrânul coleg la celebra Şcoală Militară de la Saint-Cyr, generalul veteran de război Ion Hruvim, care fusese șef de promoție. A urmat vizita la Slatina (chiar combinatul de aluminiu ALRO, acum dat rușilor, iar Stolojan are 2% din combinat), apoi au ajuns la Piteşti. În comuna argeşeană Miceşti, la Institutul de cercetări în pomicultură, azi la pământ, s-a oferit dejunul prestabilit. A vizitat apoi combinatul metalurgic din municipiul Târgoviște, unde a lucrat înainte de 1989 și nepotul meu inginer Gigi Florescu, acum și el distrus după ce a fost vândut rușilor. Grevele de la Paris aveau să îl facă să demisioneze în 1970....
Restul e istorie! Ne mai amintim de vizita președintelui Mitterand în România, întâlnindu-se cu Iliescu (după ce, la revoluție, își trimisese niște membri ai serviciului de spionaj francez împotriva lui Ceaușescu, acoperiți ca ziariști și declarați eroi cei împușcați), acum judecat și `mnealui cu revoluția și cu mineriadele și cum am mai amintit, de vizita lui Valery Giscard la Constantinescu, și el intrat în istorie! Au președinții îștia francezi o baftă de ghinion.... Dacă completăm cu semnul „Hai, pleacă de-aici!” al lui Sarkozy lui Băsescu.... ne-am lămurit! Să-l vedem pe Macron! Că cu noul prim ministru francez, al nostru premier bănățean Grindeanu, amenințat pe la TV de Firea, Radu Tudor sau piteșteanca Grecu (Gâdea fiind în SUA după cel guvernator chemat la ordin), s-a întâlnit rapid! Așteptăm concluziile baronului Dragnea!
Sarkozy îl evită (sau „... ai ceva la mansardă?” - traducere liberă)
După 50 de ani, De Gaule are încă dreptate
Dar nu putem să nu revenim la De Gaule și la actualitatea sa, pe timpul ultimelor migrații ale musulmanilior, când ai noștri tac precum porcul în păpușoi! Acum 50 de ani, De Gaulle a dat independența Algeriei și a explicat de ce Franța nu poate și nu va putea să-i integreze pe musulmani. Dacă ar ține acest discurs astăzi ar fi aclamat la nivel european, în primul rând de premierul ungurul Orban. Diferența e că nimeni nu mai poate vorbi astăzi din punctul de vedere al unui popor, toți liderii vorbesc din punctul de vedere al Uniunii Europene ca și cum ar exista vreunul. Citiți și admirați coerența discursului.
„E foarte bine că există francezi galbeni, negri sau tuciurii. Arată că Franța e deschisă tuturor raselor și că are o vocație universală. Dar, cu condiția ca ei să rămână o mică minoritate. Dacă nu, Franța nu va mai fi Franța. Suntem totuși, înainte de toate, un popor european de rasă albă, de cultură greco-latină și de religie creștină.
Să nu veniți să povestiți basme. Musulmanii? V-ati dus să-i vedeți?
I-ați privit cu turbanele si djelada-urile lor? Vedeti bine că nu sunt francezi. Cei care propovăduiesc integrarea au un creier de colibri, chiar dacă sunt foarte savanți. Încercați să integrați uleiul si oțetul, agitați sticla și după o vreme se vor separa din nou. Arabii sunt arabi, francezii - francezi. Credeți că populația Franței ar putea absorbi 10 milioane de musulmani care mâine vor fi 20 și poimâine 40?
Dacă noi facem integrarea (Franța cu Algeria), dacă toți arabii și berberii din Algeria vor fi considerați francezi, cum îi vom împiedica noi să nu vină în Franța continentală, când nivelul vieții e mult mai elevat?
Satul în care m-am născut eu nu se va mai chema Colombey-două biserici, ci Colombey-două moschei”
Generalul Berthelot – camarad sau colonist?
Site-urile românești de istorie îl ridică în slăvi pe generalul Berthelot, numindu-l „cu suflet de român”! Nu contestăm cele scrise, dar nu știm precis scopul pentru care a făcut tot ce a făcut.
Generalul Berthelot
Henri Mathias Berthelot (1861 - 1931), absolvent al Școlii Militare Saint Cyr în 1881 (promoția „Egipt”), şi-a început cariera în Algeria, apoi în Tonkin, a urmat apoi Şcoala Superioară de Război. După multe funcții în ministerul apărării francez, General de brigadă, este însărcinat, să reformeze armata şi să scoată la pensie mulţi generali. Participă activ la elaborarea primelor planuri de luptă, contribuie activ la victoria de pe Marna. Ca general de divizie, în 1915 comandă Corpul 32 de armată în Champagne, iar în 1916 la Verdun. Joffre decide să îl trimită, la cererea Bucureştiului, să reorganizeze armata română.
Berthelot şi ofițerii Misiunii Franceze vor organiza, în iarna anului 1916-1917, reconstrucţia armatei române.Se spune că succesele și abnegația armatei române în timpul crâncenelor bătălii din vara anului 1917 de la Mărăşti, Mărăşeşti și Oituz este, în parte, meritul eforturilor misiunii. Fără altă susţinere, generalul nu reuşeste să formeze în Rusia o nouă armată capabilă să se alăture unei armate române refăcute şi nici să împiedice prăbuşirea frontului rusesc din cauza revoluţiei bolşevice. Acţiunea sa de reformă, mai mult diplomatică decât militară în acel moment, contribuie totuşi la prelungirea existenţei unui front oriental timp de mai multe săptămâni, permiţând astfel aliaţilor să pregătească rezistenţa în faţa ofensivei Ludendorff la vest.
Dar istoria e perversă, descoperind uneori fața ascunsă a lucrurilor. Ia să intrăm noi în străfunduri, să adâncim puțin scopul adevărat al misiunii sale. Din scrisoarea generalului Henry Mathias Berthelot către marele cartier francez, scrisoare datată 19 octombrie 1918, Târnovo, spicuim: "... această țară (România!) va fi o colonie perfectă pentru Franța... Naivitatea românilor merge până la a considera Franța o soră mai mare... Chiar în condițiile grele ale acestui război (primul război mondial) ne-am scos cvintuplat investițiile făcute în armata română... Având în vedere poziția geografică extraordinară a României propun să o transformăm cât mai repede în colonie a Franței..."
Cum a ajuns o copie a respectivei scrisori in fondul arhivistic al Ministerului de Externe al României? Pe vremea aia românii aveau cuțitul la os, dată fiind situația politico-militară foarte maro, astfel încât își foloseau creierii la turație maximă și „trăgeau" în tot ce mișcă. Pe cale de consecință, ordonanța respectivului general francez a fost îmbătată mangă de niște români „de bine", români care apoi au copiat repectiva scrisoare!
Cu ce ne-am ales noi: o stradă care poartă numele respectivului șogor francez, în plus, considerăm respectivul șogor ca fiind mare prieten al României. Al unei colonii franceze?
Noi, românii, respirăm de două milenii și jumătate pe planeta asta și o facem degeaba. Nu am învățat nimic, absolut nimic, iar cei mai mari dușmani ai noștri suntem noi înșine (prin ceea ce alegem să ne reprezinte și să ne administreze și o lipsă cronică de educație). Asta chiar și acum, prin UE! Și cu bulevardul Calderon! Că cu Bucureștiul „micul Paris” îi tot dăm înainte.......
Celebrul Mark Twain spunea că Franța nu are nici vară. nici iarnă, nici morală, Franța este guvernată de obicei de către prostituate (cum am scris și noi). Se pare că avea mare dreptate! Parfumurile franțuzești sunt renumite în lume, dar nu sunt pentru slugi, s-au născut dintr-o lungă luptă cu duhoarea. Noi românii folosim săpunul"
Că și așa se laudă că ei l-au descoperit!
Glume militare și nu prea!
După ce a eşuat în campania militară din Rusia, în 1812, Napoleon se retrăgea grăbit spre vest. În dreptul râului Niemen, împreună cu suita sa se opriră şi cerură ajutorul unui ţăran barcagiu din împrejurimi, neamendat de ANAFul lor, să-i treacă pe celălalt mal. Când ţăranul îi ajută să treacă râul, Napoleon se interesă:
- Au trecut mulţi dezertori râul zilele astea?
Naiv, ţăranul i-a răspuns:
- Niciunul, dumneavoastră sunteţi primul.
În anul 1906 trebuia să se formeze un nou guvern francez. Cel desemnat cu formarea lui, Ferdinand Sarrien, a invitat acasă câţiva oameni politici pentru consultări, printre care şi pe Georges Clemenceau. În timpul discuţiilor s-a servit un bufet rece. Văzând că dintre oaspeţi numai Clemenceau nu serveşte nimic, gazda l-a întrebat:
- Dumneata ce doreşti, domnule Clemenceau?
- Internele, a răspuns acesta.
A doua zi, Clemenceau a depus jurământul ca ministru de interne! Generalul Oprea o ști bancul?
În timpul unuia dintre multele războaie pe care francezii și britanicii le-au purtat și francezii au pierdut, ca de obicei, tocmai s-a întâmplat ca francezii să captureze un maior britanic. Un ofițer francez l-a adus pe maior la generalul francez pentru interogatoriu. Generalul a început să-l ridiculizeze pe maior pentru „că poartă tunică roșie de prost.“ Generalul întreabă: „De ce porți uniforma roșie, e mai ușor pentru noi să vă împușcăm.“ Maiorul răspunde: „Dacă unul e rănit, sângele nu se va arăta și soldații mei nu se vor uita speriați.“ Generalul spune: „E o idee foarte bună“, a chemat aghiotantul și i-a dictat ordinul: „de acum încolo toți ofițerii francezi vor purta pantaloni maro.“
Dean Rusk, Secretarul de Stat al lui JFK era în Franța în anii 60, când De Gaulle a decis să iasă din NATO. De Gaulle a spus că vrea ca toți militarii SUA să părăsească Franța cât mai curând posibil. Rusk a răspuns:
- Aceasta se referă și la cei care au murit pentru eliberarea Franței și sunt înmormântați aici?
Puteai să auzi cum cade un ac!...
Conferință internațională în Franța cu ingineri, inclusiv francezi și americani. Într-o pauză, un inginer francez revine în sală spunând:
- Aţi auzit ultima tâmpenie ăcută de Bush? A trimis un portavion în Indonezia să ajute victimele tsunami-ului! Ce or fi având de gând, să-i bombardeze? Un inginer de la Boeing s-a ridicat și a replicat liniștit:
- Portavioanele noastre au trei spitale la bord și pot trata mai multe sute de pacienți. Ele sunt cu energie nucleară și pot alimenta cu electricitate instalațiile de pe uscat, au trei cantine cu o capacitate de a servi cel puțin 3.000 de consumatori cu trei mese pe zi. Pot produce mai multe mii de galoane de apă proaspătă din apa de mare pe zi și au o jumătate de duzină de helicoptere care transportă victime de pe puntea de aterizare. Avem unsprezece asemenea nave. Câte are Franța?
Puteai sa auzi cum cade un ac!...
Un amiral al Royal Navy lua parte la o conferință navală care cuprindea și amirali din SUA, Marea Britanie, Canada, Australia și Franța. La un cocktail, se afla un mare grup de ofițeri din toate aceste națiuni. Toată lumea vorbea englezește și își sorbea băuturile, dar un amiral francez s-a plâns că, în timp ce europenii învață numeroase limbi străine, englezii vorbesc doar englezește. A întrebat:
- Dar ce se întâmplă că mereu trebuie sa vorbim englezește în conferințele astea și nu franceza?
Fără ezitare, amiralul britanic a replicat:
- Pentru că americanii, britanicii, canadienii și australienii au făcut aşa ca să nu fiți nevoiți să vorbiți germana!
Puteai sa auzi cum cade un ac!...
Robert Whiting, un moșulică american de 83 de ani sosește la Paris cu avionul. La vamă, pierde câteva minute să-și caute pașaportul, rătăcit în sacul de voiaj.
- Aţi mai fost în Franța, domnule? i se adresează sarcastic funcționarul vamal.
D. Whiting admite că a mai fost.
-Atunci trebuia să știți că trebuie să aveți pașaportul la îndemână.
Americanul replică:
- Ultima oară când am fost aici n-a trebuit să-l arăt.
- Imposibil. Dumneavoastră americanii trebuie totdeauna să arătați pașapoartele când intrați în Franța.
Bătrânul american îl privi adânc în ochi pe francez. Apoi explică liniștit:
- Când am ajuns la țărm la Gold Beach în ziua Z în 1944, pentru a ajuta la eliberarea acestei ţări, n-am găsit nici un francez căruia să-i pot arăta pașaportul.
Puteai sa auzi cum cade un ac!...
Iar ăsta nu mai banc! E ca în filmele cu proști! Pe 25 spre 26 octombrie 2012 o echipă de agenți ai serviciului francez de informații externe, Direction Generale de la Securite Exterieure, s-au infiltrat in Bulgaria. Doi au venit ca „turiști", cu avionul de linie, apoi au închiriat un SUV și s-au dus să-i ștepte pe ceilalti 3, pe un câmp la 40 km sud de frontiera română.
Ceilalti 3 au sosit cu parașutele, aducând și echipamentul de comunicații, localizare si scufundare autonomă. Misiunea lor era să se strecoare pe Dunăre, peste frontiera tripartită, spre Mehedinți, pentru a demonstra că România nu este capabilă să asigure securitatea spațiului Schengen pe Clisura Dunării, dinspre Serbia.
Pe la miezul nopții cele doua componente ale echipei DGSE (asigurare si penetrare) s-au reunit, pe respectivul câmp, și la acest moment au survenit... pândarii bulgari care păzeau recolta. Trei pândari bulgari contra cinci agenți DGSE.
Doi agenți francezi au fost âmpușcați în fund cu sare, unui al treilea i-au spart nasul. Pe nr. 4 și 5 i-au snopit bine, dar ăștia au reușit să scape cu fuga, abandonând echipamentul.
Pe la ora 1 noaptea cei trei agenți DGSE, răniți, au ajuns în arestul poliției din Plovdiv, ca suspecți de terorism (erau in combinezon de scafandru, aveau hărți etc.).
A doua zi, atașatul militar francez i-a scos pe cei trei din arest, în timp ce nr. 4 și 5 ieșeau tiptil din țară, tumefiați de lovituri și șuturi în cur, cu alt set de acte false (un set îl pierduseră pe câmp, se pare).
Deci cam așa cu Schengen. Aici se râde de o săptămână, în Franța de câteva zile, de când LE POINT a publicat o succintă relatare asupra „cazului".
Banc referitor la linia Maginot:
Î: Ce reprezintă „linia Maginot“ în franceză?
R: „Fugi, sari și înainte!“ Adică linia de start!
Să fiți iubiți!
Nițu Constantin
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
-->
Comentarii