Călătorii geodezice, Germania – germanii din România (VII.2)
Germanii din România (2)
Moto: „Sprache ist Nationalität (Limba e naţionalitatea)” definiţie clasică de Fichte
Istorie comună și separată a sașilor cu a altor grupuri germane
Secolele XII-XIV
Nimesch (Nemeș) în zona viticolă
Transilvania nu a fost „terra incognito”. Aici, după cum recunosc și maghiarii prin harta de mai jos, au fost voievodate româno-slave, precum cele ale lui Gelu și Menumorut (menționat în cronica notarului Anonymus, pe timpul venirii ungurilor, 896). De la Gelu, de fapt Gelou, conducătorul unei formațiuni statale cu populație românească și slavă (blasij et sclaui) ce cuprindea bazinele Someșului Mic și Almașului, până la Poarta Meseșului, provine probabil toponimul Gilău, cu formele intermediare Ghelău, Ghilău.
Harta lui Sándor Márki a voievodatului vlaho-slav al lui Gelu (Transilvania) în secolul al IX-lea, conform Gesta Hungarorum (Faptele Ungurilor)
Din 1147, destui coloniști germani au venit în regiune. Geza al II-lea, regele Ungariei , și-a extins sfera de influență pe tot teritoriul Transilvaniei pe creasta Carpaților la mijlocul secolului al XII-lea și a stăpânit zona, care la început era foarte slab populată, zic sașii, dezvoltată ulterior de coloniștii germani.
Fazele ocupării Transilvaniei de către maghiari
Regele a acordat coloniștilor privilegii speciale, așa cum a făcut-o anterior cu o parte din secui (românilor, nu!). Aceste drepturi au fost codificate în 1224 în carta de Aur - Goldene Freibrief (Andreanum), de Andrei al II-lea (András). Puteau folosi gratuit apele și pădurile, erau scutiți de taxe comercianții germani, coloniștii nu erau supuși nobilimii sau bisericii, erau cetățeni liberi (activi, plătitori de impozite).
Populația a crescut datorită influxurilor și multor nașteri, dar a fost considerabil decimată de „furtuna” mongolă din 1241. Redresarea a fost relativ rapidă. Prima perioadă de prosperitate economică a fost cea din secolele XIV-XV. Populația regatului a crescut rapid. În Carpații Apuseni și în Munții Rodnei erau mine de aur, argint și sare. Comerțul a înflorit și economia s-a dezvoltat. Traseele comerciale duceau spre Danzig, Cracovia, Viena, Belgrad, Constantinopol și Crimeea. Până în 1395 relansarea așezărilor germane a dus la formarea unor centre urbane. Sibiu, Kronstadt (Brașov), Klausenburg (Cluj-Napoca), Bistritz (Bistrița), Schäßburg (Sighișoara) și Mühlbach (Sebeș) au devenit orașe, alte așezări au devenit târguri comerciale - Agnetheln (Agnita), Broos (Orăștie), Biertan, Marktschelken (Șeica Mare), Mediasch (Mediash) și Saxon-Regen (Reghin). În cele mai vechi reglementări ale breslelor supraviețuitoare din 1376 ale celor șapte scaune, erau consemnate 19 bresle și 25 de meserii. De la mijlocul secolului al XV-lea, orașele regale (în special Kronstadt - Brașov) deveniseră puternice financiar și împrumutau bani regilor.
Regele Matei Corvinul reuneşte, în 1486, toate aceste teritorii într-o structură juridico-administrativă, numită Universitatea Săsească (cum se făcuse și pentru secui), ce va dăinui până în epoca modernă.
În 1541 s-a înființat primul gimnaziu săsesc, iar în anul 1722 s-a introdus învățământul obligatoriu pentru etnia săsească.
Împreună cu nobilii maghiari și secui, sașii au fost membri ai Unio Trium Nationum, încheiată în 16 septembrie 1437. Cele trei națiuni și-au promis sprijin mutual împotriva primejdiilor din afară și dinăuntru, fapt care a dus la excluderea tacită a românilor, dar și a evreilor, grecilor și armenilor de la viața politică.
Secolele XV-XVII
Johannes Honterus a impus la 1543 ideile luterane în cadrul comunităţilor săseşti din Transilvania. În anul 1547 saşii erau aderenţi ai luteranismului. În 1572, comunităţile săseşti religioase au adoptat confesiunea augustană.
Biserica fortificată din Biertan
Saşii şi-au elaborat de timpuriu dispoziţii juridice şi statute, tipărind în 1583 un codice numit Eigen-Landrecht der Siebenburger Sachsen, ce a rămas în uz până la 1853 la introducerea în principat a Codului civil austriac. Prin Diploma Leopoldină, saşii îşi văd recunoscute vechile libertăţi şi privilegii sub noua putere habsburgică.
Biserica cetate din Tartlau (Prejmer)
De la sfârșitul secolului al XIV-lea, a apărut pentru prima dată un pericol extern. După ce turcii au cucerit Anatolia în 1350 și au învins pe cruciați în 1396 în bătălia de la Nicopole, ochii li s-au îndreptat către Ungaria și Transilvania. Transilvania a fost ținta multor invazii turcești din secolul al XV-lea, cu incendieri, răpiri, jafuri, crime și devastarea întregului teritoriu.
În 1479, Unio Trium Nationum câștigă o victorie pe Brodfeld, între Orăștie și Sebeș (vezi Bătălia de la Brodfeld).
Amenințarea era mereu prezentă. Jafurile otomane erau dese, cu călăreți și incendiatori. Fără dovezi, pătrundeau pe căile montane, incendiau satele, furau bovine și răpeau tineri și copii și dispăreau rapid. Prizonierilor li se cerea o răscumpărare mare. Nerăscumpărații intrau în sclavie. Sașii au extins bisericile cu clădiri fortificate. Clădirile sacre au fost prevăzute cu ziduri circulare și turnuri de apărare. Unele fortificații au fost cumpărate și extinse de nobili (ca în Câlnic - Kelling). Pe crestele înălțimilor erau și mari castele țărănești - în Rupea (Reps), Saschiz (Keisd), Cisnădioara (Michelsberg și Râșnov (Rosenau) sau cetăți strategice, ca Slimnic (Stolzenburg) sau Castelul Bran (Törzburg), care trebuiau să asigure controlul unor drumuri importante. Orașele au fost puternic fortificate, cu inele de apărare. În Europa a fost creată o rețea de biserici și orașe fortificate.
În raidurile otomane de amploare, aceste măsuri au fost doar de uz limitat. Numai marile biserici fortificate și orașele se puteau opune unei armate reale. Au fost luați în mod regulat și duși în Turcia și zeci de mii de prizonieri sași. Pierderea în oameni a fost destul de mare în scaunele Brooser (în zona Brașov) și Mühlbacher.
În multe sate, au fost acordate românilor drepturi secundare (că de, erau de mâna a doua, un fel de permis de ședere în satele săsești ale domeniului regal), și asta deoarece nu mai erau sași. Buni și ăștia la muncă, nu? Din scaunul Brooser, într-un convoi turcesc de la începutul secolului al XV-lea, a fost luată aproape toată populația, astfel încât locurile au rămas pustiite acolo ani de zile. Ceva similar s-a întâmplat de mai multe ori cu orașul Sebeș (Mühlbach).
Turcii au renunțat la încorporarea teritorială a Transilvaniei. În 1529, otomanii au ajuns la Viena, făcând ravagii și în Ungaria. Imperiul ungar s-a dezintegrat în trei părți. Partea vestică a mers la Imperiul Habsburgic. Ungaria rămasă a fost condusă de turci timp de 150 de ani. Transilvania a rămas principat independent sub suzeranitate otomană. Dar jafurile turcești devastau Ardealul în mod regulat până la începutul secolului al XVIII-lea.
Transilvania înglobată în regatul maghiar în 1550 d.Hr.
Transilvania în secolul al XVI-lea pe harta lui János Zsámboky
Marele Ducat al Transilvaniei (verde)
Secolele XVIII-XIX
Să vedem și alte grupuri germane. Austriecii cuceresc Banatul în anii 1716-1718, în urma unor importante lupte, desfăşurate sub comanda prinţului Eugeniu de Savoia. Se desfăşoară a doua etapă a procesului de colonizare a unor elemente germanice în spaţiul românesc. Primul val de colonizare al şvabilor a durat până la războiul dintre anii 1736-1739. Aceştia au fost de regulă ţărani, meseriaşi, lucrători silvici sau mineri, veniţi din Stiria, Tirol, Saxonia şi Boemia.
Banatul este colonizat cu al doilea şi cel mai important val în epoca Mariei Tereza, pe baza unui plan minuţios întocmit. Au fost emise patente de colonizare în 1763, 1772. Întreg teritoriul provinciei este amenajat, desecat, canalizat, suprafeţe întinse au devenit roditoare.
În 1782 a fost iniţiată a treia colonizare în Banat, fiind aduși protestanți. În 1787 colonizarea oficială se consideră a fi încheiată. Șvabii bănățeni s-au așezat în câmpia Banatului, inclusiv în județul Caraș-Severin unde îi găsim și în regiunea montană. Etnicii germani își asumă ca trăsături identitare, calitatea de șvab bănățean de pustă sau muntean.
Șvabii sătmăreni au venit din zona Oberschwaben și Baden-Wurttemberg, la invitația contelui Alexander Karoly. Istoria colonizării lor a fost asemănătoare cu cea a șvabilor bănățeni până prin 1825, când asupra lor s-a aplicat obligativitatea limbii maghiare și au fost în mare parte asimilați de cultura maghiară.
La sfârșitul secolului al XVII-lea, Transilvania a intrat sub dominația imperiului habsburgic. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Iosif al II-lea, tot un fel de „mut” (neamț), a declarat nule în cursul „Revoluției de Sus" toate drepturile sașilor prevăzute în Goldene Légérief. Constituția statului a universității națiunii germane (saxone) și autonomia veche de secole a domeniului regal au fost abolite. Cu puțin timp înainte de moartea sa, însă, lămurit că mut la mut nu-și scoate ochii, a inversat reformele. Și noi le-am reconfirmat după 1989! De comă!
În martie 1848, a avut loc revoluția și în Transilvania. Insurgenții maghiari, cei ce luptau și împotriva românilor transilvăneni, au ocupat Transilvania și au încercat din nou să desființeze autonomia sașilor. În 1849, cu ajutorul Rusiei , Austria a reușit să învingă revoluționarii maghiari și să recucerească Transilvania. Vechile drepturi ale sașilor au fost restaurate pentru o perioadă scurtă de timp. Să ne amintim că maghiarii s-au declarat împotriva românilor.Și nu putem să nu amintim aici de Avram Iancu, un simbol pentru românii din Transilvania. Alături de Horea şi de episcopul unit Ioan Inochentie Micu Klein, Avram Iancu înseamnă jertfă pentru libertăţile politice ale românilor ardeleni. Devenit erou printre moţi cu ocazia evenimentelor din 1848-1849, considerat un simbol al luptei românilor pentru drepturi politice încă din timpul vieţii, amintirea lui Avram Iancu trezeşte şi azi sentimente şi emoţii puternice pentru orice român din Transilvania.
Avram Iancu
Românii s-au opus revoluţiei maghiare deoarece guvernul revoluţionar a decis unirea Transilvaniei cu Ungaria şi nu a adoptat o politică democratică faţă de minorităţi.
Prin formarea Austro-Ungariei, în 1867 Transilvania a intrat în componența Ungariei, după care Universitatea Națională, ca organism autonom, a fost în cele din urmă abrogată. Statul maghiar a adoptat ulterior numeroase măsuri pentru a maghiariza diferitele minorități de pe teritoriul său.
Dintre toate grupurile minoritare vorbitoare de limbă germană, sașii transilvăneni au reușit să reziste acestor aspirații printr-o puternică coeziune socială și culturală, precum și pe baza independenței instituțiilor lor educaționale, patrimoniul de fond al consiliului național. Ca instituție cu cele mai puternice active integrative, s-a dovedit biserica protestantă a sașilor transilvăneni, care a fost strâns legată de sistemul școlar german. După cum am arătat, in anul 1722, școala generală era obligatorie pentru băieți și fete. În plus, diferite organizații sociale, cum ar fi „sora și frații” și „cătunele”, precum și baza economică solidă a minorității au avut o contribuție decisivă la diferențierea comunității sașilor transilvăneni în exterior și consolidarea lor internă.
Asociațiile studențești ale sașilor transilvăneni erau Corps Normannia Halle, Tübinger Corps Transsylvania, Corps Saxonia Wien și Bukowina.
Să revenim la celelate grupuri germane. Din secolul al XIV-lea încoace elemente germanice au fost colonizate şi în Maramureş. Veniţi din Zips, din Salzburg şi din Tirol, ei erau tăietori de lemne, lucrători la joagăre, dulgheri, plutaşi, mineri. Ţipţerii s-au așezat în Maramureș între 1796-1812 (Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Vișeul de Sus).
Germanii din Basarabia, proveniți majoritatea din sud-vestul Germaniei, din Elveția și Alsacia, s-au stabilit preponderant în sudul Basarabiei între 1814 – 1842 și în anul 1930 reprezentau 3% din populația Basarabiei.
Germanii din Bucovina, colonizați din 1781, după ce Imperiul Habsburgic a ocupat partea de nord a Moldovei (din 1775), proveneau din Boemia și Slovacia (Zips), iar germanii așezați între 1841-1891 în Dobrogea proveneau din Basarabia și din sudul Rusiei, unde fuseseră colonizați de Imperiul Țarist.
Pe durata Revoluției de la 1848 unii intelectuali sași au sprijinit încercările românilor de a obține drepturi politice. Astfel pastorul Stephan Ludwig Roth, care sprijinea idealurile române de obținere a unor drepturi politice, a fost executat de revoluționarii maghiari în timpul revoluției.
Deși încercarea forțelor maghiare de a obține un control mai mare asupra Transilvaniei a fost înfrântă de forțele austriece și ruse în 1849, Ausgleich-ul dintre Austria și Ungaria din 1867 a avut efecte negative asupra drepturilor politice ale sașilor. Pe perioada Austro-Ungariei, burghezia maghiară a declanșat o vastă politică de maghiarizare pentru a combate naționalismul tuturor celorlalte grupuri etnice din partea maghiară a regatului.
Secolul XX
Seculul XX a fost destul de complicat pentru toate grupurile germane, nu numai pentru sași. A fost secolul celor două războaie mondiale, declanșate de nemți ți pierdute de nemți.
Biserica fortificată din Codlea (Zeiden)
Zidul orașului Brașov (Kronstadt), văzut din direcția Zinne
Predicția dezvoltării interne din vechiul secol
În 1865 a apărut raportul englezului Charles Boner, care a vizitat Transilvania și se poate citi (1868): „Sigur, cum se poate ca acești coloniști germani să ... dispară așa în locul țării fără să o populeze cu puii lor? ... Există sate în care populația a rămas staționară timp de o sută de ani. În altele, inițial locuite de germani, ... săsești cu greu un sas care să rămână în zilele noastre; toată populatia este română. ... Această schimbare a avut loc complet încă din copilărie și până în ziua de azi. Chiar și de la amvon, subiectul complicat și delicat a fost tratat cu o mare elocvență. ... În întreaga țară, sașii, care au ocupat anterior primul rang, sunt forțați treptat să intre în rândul al doilea." Vedeți că și străinii ne găseau pe noi, românii, fiind cei mulți? I-am alungat noi, cumva?
Douăzeci de ani mai târziu, un călător german, așadar „mut” de-al lor, scria despre Transilvania: „Sașii se plâng de multe ori, suspinând că satele lor sunt pe moarte, că ale lor case sunt goale și că românii sunt de vină. „Noi suntem de vină", spun românii, „am ucis noi sașii, i-am rănit? Cu siguranță nu, ei sunt vinovați dacă dispar și nu lasă urmași".
În 1912, situația s-a schimbat deja atât de mult încât în fața „Asociației pentru Studii Regionale Transilvane" s-a auzit o prelegere despre „exterminarea și represiunea în luptă a poporului saxon": „țara se scufundă din ce în ce mai mult în favoarea românilor. ... În termeni politici, este necesar doar să se facă referire la posibilitatea votului universal pentru a marca viitorul probabil. ... Ceea ce vedem aici este cu puterea unei forțe de natură, o represiune care se stinge de la sine".
În 1931, Heinrich Siegmund (membru medical al Consistoriului Bisericii Evanghelice din Transilvania, susținător al politicii culturale germano-maghiare) a publicat cartea „Amurgul german în Transilvania (Deplasare sau anihilare)?". Deși nu a avut un impact politic semnificativ, a prevăzut dezvoltarea viitoare, rezumând toate argumentele care indicau declinul iminent al sașilor transilvăneni (ceea ce avea să se întâmple mai târziu).
În 1906 şvabii au creat Partidul popular german din Ungaria, sub conducerea lui Edmund Steinaker, ducând o luptă acerbă pentru păstrarea şi conservarea limbii materne în administraţia locală, biserică şi şcoală.
România Mare
La sfârșitul primului război mondial, când imperiul german și cel habsburgic au fost înfrânte, Transilvania a fost dată Regatului României, mai ales prin implicarea românilor transilvăneni care au votat la Alba Iulia. În 1918, după formarea României Mari, identitatea comunității săsești era puternic afirmată în domeniile social și cultural, dar și economic și politic. Împreună cu șvabii, sașii au format nucleul minorității germane din România interbelică. La finalul primului război mondial, majoritatea sașilor au sprijinit unirea Transilvaniei cu Regatul României.
România Mare (1918-1940)
Sașii transilvăneni și ceilalți germani din regiune, în majoritate, au susținut această cerere, deoarece și-au dorit într-o o legislație minoritară mai bună o Românie mai mare. Și sașii, ca și ungurii, cred că guvernul de la București a continuat și chiar a exacerbat politica anti-minoritară cunoscută din epoca maghiară. Astfel, universitatea națională (sau consiliul) a fost expropriată în 1921 și în cele din urmă dizolvată în 1937.
Cu toate acestea, sașii, care erau deja în minoritate înainte de 1918 în raport cu ungurii și cu românii - chiar și pe domeniul regal - au atins un maxim demografic. Așadar, le-a fost bine în România! La sfârșitul anilor 1930, populația sașilor a crescut la aproape 300.000 de locuitori. Din punct de vedere economic, comunitatea se afla într-o fază de potențial economic ridicat, caracterizată printr-o dezvoltare și o inovare puternică.
În România interbelică etnicii germani au avut o contribuție majoră, au fost promotori ai valorilor culturale europene, iar în domeniul învățământului, literaturii, artei, presei, științei, au fost punți de legătură ale României cu spațiul germanofon.
Datorită constituției democratice a statului român, sașii transilvăneni puteau să câștige și audiență și prezență pentru comunitatea lor. În plus, exista un număr mare de organizații proprii, cum ar fi asociațiile și fundațiile, precum și mass-media independente de limbă germană. Diversitatea acestora din urmă era remarcabilă - în 1930 în Transilvania au apărut cam 60 de periodice în limba germană. Dar ei susțin că totuși tendințele de marginalizare din administrația publică, care urmau să crească de mai multe ori în anii postbelici, au început în acest moment. Oare?
Constantin NIŢU
-->
Comentarii
Și să fim acum pe val cu-o postare în aval.....
„Nori de ploaie se adună
Dinspre Cluj spre Odorhei.
Unii vor să ne impună
Să jucăm cum cântă ei.
Minţile au luat-o razna;
Umblă zvonul deşănţat
Că-n Harghita şi Covasna
Vor să facă <<stat>> în Stat !
S-a udat de lacrimi pragul;
În Cristuru e prăpăd!
Imnul românesc şi steagul
Nu se-aud şi nu se văd!
Crişul, Mureşul , Târnava
Poartă jalea în aval.
Nesfârşită e gâlceava;
Nu e linişte-n Ardeal.
Munţii stau să răbufnească;
Fierbe galbenul podiş!
Vatra sfântă strămoşească
E tăiată-n curmeziş.
Se anunţă o furtună
Cu efect devastator:
Impostorii vor să pună
Pe cultură sigla lor.
Atmosfera prevesteşte
Un pericol iminent!
Tot ce sună româneşte
Capătă un alt accent.
Graiul nostru plâns pe vetre,
Legănat de cărărui,
E lovit mereu cu pietre
Ca un pom al nimănui...
Nu lăsaţi ca vorbitorii
Altor limbi pe-acest pământ,
Să ne umble prin istorii
Şi să muşte din cuvânt!
Neamul Românesc nu piere;
Dacii încă mai trăiesc!
Scoateţi steagul la vedere
Şi-n Ţinutul Secuiesc!
De pe stâncile străbune
Decebal ne dă curaj!
Faceţi imnul să răsune
Peste Mureş, pân-la Blaj!
Nu permitem celor care
Se pretind aici stăpâni,
Să ne calce în picioare
Demnitatea de români!"
Așa că aici nu e loc de întors. Ambasada României din Budapesta a fost atacată de descreierați. Asta mă face să corectez cele scrise pe aici...