Călătorii geodezice, Germania – germanii din România (VII-3)
Germanii din România (3)
Moto: „Istoria e demagogie dacă nu e populată de eroi.” aforism clasic de Mircea Horia Simionescu
Al doilea război mondial
Așadar, germanismul în România a avut importanță numai după primul război mondial, din moment ce zonele cu o populație foarte mare de limbă germană precum Banatul și Transilvania, populate în majoritate de români, au devenit parte a României numai după Tratatul de la Trianon și după intervența armatei române împotriva comuniștilor maghiari, unii numind-o războiul româno-maghiar (Bela Kun crease Republica Sovietică a Ungariei, așa cum și nemții creaseră Republica de la Weimar).
Infanteriști români în Budapesta
Aici e aici! În perioada nazismului sau național-socialismului, mai ales din 1943, sașii transilvăneni, ca toți ceilalți germani români, adică „poporul german” (Volksdeutsche), au fost integrați în politica Reich-ului german între anii 1933-1945.
Ca urmare a semnării Pactului de neagresiune germano-sovietic, pe 26 iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia și Bucovina de Nord, incluse de Hitler într-un protocol secret spre a intra în sfera de influență sovietică. Înainte de intrarea trupelor sovietice, mulți germani din aceste teritorii au fost strămutați forțat în teritorii ale Reichului. Ulterior, guvernul de la Berlin a convenit cu cel din București și strămutarea germanilor din Bucovina de Sud și din Dobrogea, precum și din Vechiul Regat al României.
România amputată în 1940 (cu germanii principalii arbitri vinovați)
În Transilvania, în 1940, a avut loc și un act dramatic. Transilvania de Nord a fost separată de de România și dată Ungariei, prin al doilea „premiu” de arbitraj vienez. Pentru prima dată în istoria lor, sașii transilvăneni s-au aflat în două state diferite. Cu această ocazie, circa 70.000 de germani au (re)devenit cetățeni ai Ungariei. În urma tuturor acestor schimbări teritoriale, și prin strămutarea populației, numărul de etnici germani care locuiau în România a scăzut cu mai mult de o treime.
Grupul Etnic German este legat de raptul ordonat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, unde, pe lângă actul propriu-zis de cedare a Ardealului de Nord s-a semnat de către miniştri Afacerilor Străine Manoilescu și Ribbentrop și un acord în care se stipula că „În dorinţa de a consolida situaţia grupului etnic german din România potrivit relaţiilor prieteneşti dintre România si Germania, guvernul Regal Român si Guvernul Reichului au convenit următoarele:Guvernul Regal Român işi ia angajamentul de a pune în toate privinţele în condţii de egalitate pe cei care aparţin Grupului Etnic German din Romania cu populaţia etnică românească și de a dezvolta și de aici înainte poziţiunea grupului etnic german în spiritul hotărării dela Alba Iulia pentru conservarea naționalităţii germane.”
La Viena României i s-a impus și semnarea unui protocol adiţional privind respectarea angajamentelor luate la Alba Iulia în 1918 privind minorităţile, cu aluzie directă la minoritatea germană, ca o „garanţie” că statul român nu va trece la represalii împotriva etnicilor germani.
Transilvania de Nord era acum o zonă a Volksbund-ului germanilor din Ungaria. În Transilvania de Sud a fost înființat Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe in Rumänien), prin Decretul nr. 830 din 20 noiembrie 1940 (Legea 830/21 noiembrie 1940), sub presiunea Germaniei naziste, condus de guvernul german, egal cu toate organizațiile culturale, politice și economice conform modelului Reichsdeutsches, chiar cu o zi înaintea vizitei generalului Ion Antonescu la Berlin, vizită cu scopul aderarării României la „Pactul Tripartit” (23 noiembrie).
Acest grup etnic a fost o organizație cu statut de persoană juridică, subordonată direct capitalei celui de-al treilea Reich, fiind singurul organism care a reprezentat, în perioada 1940-1944, comunitatea sașilor din zona Ardealului. Prin același decret, în art. 3 se recunoaşte şi existenţa partidului „Muncitorilor Naţional Socialist German”, care reprezenta politic Grupul Etnic, acesta fiind și singurul partid care va funcţiona în România, după desfiinţarea Mișcării Legionare, până la întoarcerea armelor.
La 26 septembrie 1940 este numit în fruntea Grupului Etnic German, direct de la Berlin, Andreas Schmidt, care se intorcea în țară 1939, după o lungă ședere în Germania unde devenise membru SS, scopul acestei organizaţii şi principala misiune a lui fiind organizarea eficientă după model nazist a germanilor din România şi realizarea de înrolări pentru Wehrmacht, SS și Todt. Grupuri Etnice Germane fuseseră organizate și în alte țări cu minoritate germană: Franța (Alsacia), Polonia (Silezia), Cehoslovacia (Sudeți).
GEG a dat Germaniei Naziste 50.000-55.000 de soldaţi inclusiv în SS, şi cca 15.000-20.000 de lucrători în industria germană (Organisation Todt). Ideea folosirii etnicilor germani din România în armata germană a apărut în anul 1939, când după izbucnirea războiului, 350 de germani originari din România, aflați la studii in Germania, s-au oferit voluntari pentru armata germană.
Relația etnicilor germani cu statul român era definită de Volksgruppenfrer-ul A.Schmidt, într-o cuvântare, ținută la Sibiu la 9 februarie 1941 astfel: „Nu suntem nimic altceva decât o parte a marelui popor german și raportul nostru cu statul este raportul Germaniei cu România,” Arhivele românesti auu rapoarte realizate de servicii şi direcţii precum SSI, Jandarmerie, Poliţie, Consiliul de miniştri, în care sunt relatate fapte despre sentimente antiromâneşti manifestate prin acțiuni ca germanizarea numelor străzilor din Timişoara, înlăturarea tablourilor cu Regele Mihai și Antonescu şi înlocuirea lor cu tablouri cu Adolf Hitler în diverse clădiri publice din zonele cu populaţie majoritar germană, prezenţa steagurilor româneşti disproporționată ca număr şi mărime, în comparaţie cu drapelele naziste, la întrunirile publice ale etnicilor germani. La acestea se pot adăuga și refuzul de a se prezenta la încorporare în armata română sau refuzul de a ceda rechiziţiile obligatorii cerute de statul român (cf. Legii nr 139/1940), motivând că etnicii germani contribuie la rechiziţii petru armata germană.
De reţinut că toate acestea se întâmplau în timp ce românii mureau alături de germani pe frontul de est. Mai mult, în timpul operaţiunii Barbarossa, autorităţile române s-au confruntat cu dezertări importante ale etnicilor germani, care descompletau unităţile române pentru a se înrola în armata germană.
Grupul Etnic German şi Partidul Muncitorilor Naţional-Socialist au fost cât de naziste se poate şi din păcate, ateiste, anticreștine, antiiudaice, marea parte a etnicilor germani, în special tinerii, lăsându-se ușor infectaţi de virușii superiorității rasei ariene, ai supremaţiei rasiale.
În februarie 1942, respectiv în mai 1943, Germania a încheiat înțelegeri cu Ungaria, respectiv cu România, în urma cărora etnicii germani apți pentru serviciul militar, deși cetățeni maghiari (în Transilvania de Nord, intrată în componența statului ungar prin Dictatul de la Viena) sau cetățeni români (în Transilvania de Sud, rămasă în componența României), au putut fi încorporați în unități militare germane regulate, în Waffen-SS, în întreprinderi cu producție de război ori în Organizația Todt (o unitate specială care a avut în timpul războiului misiunea de a construi buncăre și de a executa alte lucrări de geniu).
Așadar, împotriva oricărei normalități statale, o mare parte din sașii transilvăneni au servit în organizații din Germania. Aceasta a fost o chestiune - oficial - voluntară, dar a fost influențată de presiunea internă a grupului etnic german. Aproximativ 15% din etnicii germani din România care au servit în armata germană au murit în război. Din supraviețuitori s-au întors în România numai câteva mii. Adică muriră în mod voluntar?
Trecerea României de partea aliaților la 23 august 1944 a fost numită de către populația germană prăbușire. Consecințele importante ale acestui eveniment au pus sub semnul întrebării existența întregului grup etnic. A fost, ca să spunem așa, începutul sfârșitului comunității săsești transilvănene, dar de care era și ea vinovată.
După 23 august 1944, când trupele sovietice au ocupat România, mulți din sașii din Transilvania de Nord, în special cei din Țara Năsăudului, ca și șvabii din Banat, au fost evacuați de Germania, astfel că circa 100.000 dintre ei au fugit din calea Armatei Roșii.
De exemplu, când frontul avansa spre nordul Transilvaniei, generalul german Artur Phleps (etnic german din România, comandantul diviziei 7 Munte SS „Prinz Eugen”, staționată în Iugoslavia, care avea înrolați o mare parte dintre voluntarii germani din România) a ordonat evacuarea germanilor din Țara Năsăudului (Nosnerland), Reener Ländchen (una dintre cele mai timpurii zone locuite de coloniștii germani din Transilvania) și din jurul lui Senereuș (Zendersch, Mureș) și Zagar (Rode), din sudul Transilvaniei (Siebenbürgen). Deoarece aceste zone mai aparțineau maghiarilor aliați cu Germania la acel moment, evacuările forțate puteau fi aplicate cu presiunea militară a Wehrmacht-ului. Totuși, în partea română a Transilvaniei nu au avut loc acțiuni de evacuare.
Detaliind, la 7 septembrie, evacuarea a început înainte de sosirea trupelor sovietice. Din orașele Bistrița (Bistritz) și Reghin (Saxon-Regen), populația germană a fost transportată cu trenul și cu camioanele Wehrmacht-ului. Din 9 septembrie, locuitorii satelor germane au făcut călătorii lungi spre granița germană (Reichsgrenze). Cei mai mulți s-au oprit în Austria, câțiva au reușit să se stabilească în Germania, iar mai puțini, care au eșuat, au fost copleșiți de război și au fost transportați înapoi în Transilvania. Din cei 298.000 de germani care locuiau în Transilvania în 1941, aproximativ 50.000 au dispărut în timpul războiului. Eu zic că nu din vina noastră!
Perioada postbelică
Monumentul expatriaților din Linz
De reţinut că, Grupul Etnic German a fost desfiinţat prin Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României şi nicidecum printr-o lege de naţionalizare. La 2 Ianuarie 1945 se înfiinţează Comisariatul General pentru lichidarea Grupului Etnic German şi se trece la identificarea bunurilor mobile şi imobile ale acestei organizaţii. Deşi iniţial aproape toţi germanii au fost internaţi în lagăre sau arestaţi la domiciliu, mai târziu, autorităţile au stabilit că simpla apartenanţă la GEG nu constituia o infracţiune, doar liderii fiind consideraţi principalii vinovaţi.
La începutul anului 1945, a început deportarea la muncă forțată în RSS Ucraineană (Bazinul Donețk) și în alte zone ale Uralilor a circa 50.000 de germani, din care 30.000 de sași transilvăneni. Au fost luați bărbații valizi de 17-45 de ani și femeile de 18-35 de ani, inclusiv cei cu diferite responsabilități în GEG. De exemplu, Andreas Smith a fost trimis la lagărul Vokuta de dincolo de Cercul Polar unde și moare, în condiții neelucidate probabil, în 1948, după alte surse, ar fi murit în minele din Dombas în 1950. Pierderile au fost semnificative. Circa 10.000 de germani nu s-au mai întors acasă. Ceilalți germani au fost, după responsabilitățile naziste, expropriați, organizațiile desființate, cu interzicerea votului (au votat din nou din 1950).
După începerea negocierilor de pace, României îi este impus să interzică şi să confişte bunurile organizaţiilor fasciste și naziste. Sunt luate în discuţie Mişcarea Legionară și Deutsche Volksgruppe, se concluzionează că Mișcarea Legionară a fost deja desfinţată în 1941 (şi bunurile confiscate) şi prin urmare Deutsche Volksgruppe este cea care face obiectul tratatului: “Mișcarea legionara fiind desființată legal de la 21 ianuarie 1941, nu mai era necesar un nou act formal de dizolvare.” Conducătorii acestor organizații erau deja în Germania.
Germanii susțin că s-au confruntat cu discriminări de stat și represiuni severe, incluzând aici și deposedarea de bunuri a organizației Deutsche Volksgruppe, care de fapt şi-a obţinut patrimoniul prin absorbţia vechilor organizaţii germane, dar mai ales prin participarea la Legea Romanizării adică preluării sau confiscării de bunuri evreieşti, sau datorită banilor primiţi de la Hitler şi banilor acordaţi de Antonescu în diverse situaţii... Păi e din vina noastră? Interzicerea de către justiție a organizațiilor naziste și confiscarea bunurilor acestora nu era normală? Cum naiba să recuperezi bunuri ale unei organizații naziste condamnate?
Instaurarea la 6 martie 1945 a guvernului condus de Petru Groza a însemnat alte persecuţii, dar pentru toți românii! După deportare a urmat reforma agrară, prin care pământurile şi proprietăţile agrare de orice fel aparţinând germanilor care au colaborat cu Germania hitleristă, au trecut în proprietatea statului. Circa 70.000 de familii germane au fost astfel deposedate de pământuri şi case, şi-au pierdut tot inventarul agricol. Prin naţionalizarea de la 11 iunie 1948, germanii proprietari din mediul urban pierd toate întreprinderile şi afacerile pe care le deţinuseră, ca toți proprietarii mari, inclusiv români. Prin legea electorală din 1946, germanii pierd dreptul de vot, acesta fiindu-le redat abia la 1950. Sunt naţionalizate bunurile bisericilor, şcolilor, învăţământul în limba germană fiind organizat de către statul comunist, ideologizat. Între 1951 şi 1956 circa 45.000 de şvabi din Banat sunt deportaţi în Bărăgan, dar împreună cu etnici români și sârbi.
A fost naționalizată proprietatea bisericii (pădurile, bunurile imobiliare, cum ar fi clădirile școlare - cu excepția clădirii doar a bisericii), precum și școlile germane, care fuseseră anterior sub Biserica Evanghelică. În plus, toate cotidianele germane și publicațiile săptămânale trebuiau să fie întrerupte.
În domeniul cultural, procesele publice din a doua jumătate a anilor 50 (cum ar fi procesul scriitorilor din Kronstadt și cel de la Biserica Neagră) au exercitat presiuni asupra sașilor transilvăneni.
La sfârșitul anilor '50, reunificarea familiilor„a început cu sașii și șvabii, care locuiau deja în Germania. A apărut un lanț de emigrație neterminat, care a crescut de la mijlocul anilor 1970 la un adevărat exod. Din 1969, un acord între România și Republica Federală Germania a asigurat un flux continuu de emigrare a naționalității germane din România. Planul a fost de a finaliza „transferul" populației germane până în 2007. Pentru aproximativ 10.000 de DM pe persoană, statul vest-german a cumpărat germanii din statul român. În plus, cei care doreau să emigreze erau obligați să renunțe la proprietatea lor (în special imobile și terenuri rezidențiale) în favoarea statului, cu despăgubiri obligatorii. Erau necesari bani și pentru renunțarea la cetățenia română. Aproximativ 230.000 de șvabi și sași au fost vânduți între anii 1968 și 1989. Statul german a plătit pentru ei aproximativ trei miliarde de mărci.
În plus, în locul celor plecați au fost aduși români din vechiul regat (Moldova și Țara Românească) ceea ce zic sașii, a însemnat „decăderea” localităților cu mulți sași. Nu au existat drepturi minoritare explicite. O excepție a fost sistemul școlar, unde predarea limbii germane a fost păstrată. Toate aceste măsuri au vizat o asimilare târzie a sașilor transilvăneni vorbitori de limbă germană și au fost probabil un motiv al valului de emigrare după deschiderea frontierei în 1989.
Perioada de după 1989
În 1989, în Transilvania erau încă 115.000 de sași transilvăneni. Dintre aceștia, în decursul a doi ani, între 1990 și 1992, peste 90.000 au plecat din țară. Numărul minorităților germane din Transilvania a scăzut în cele din urmă sub 20.000 la sfârșitul anilor 1990. Clădirile și satele istorice prețioase sunt din ce în ce mai decăzute. Șocul emigrării a încetinit în următorii ani.
Imediat după căderea regimului comunist populaţia de origine germană a început să se organizeze politic. Sașii transilvăneni și membrii altor grupuri de limbă germană din România de astăzi sunt reprezentați de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), care reunește organizaţiile regionale ale germanilor din toate provinciile istorice, având astfel pentru prima dată după 1918 și o reprezentare politică a intereselor în România. Există reprezentări la nivel mondial în Germania (Asociația sașilor transilvăneni din Germania), în Austria (Federația sașilor transilvăneni din Austria), în Canada (Sașii din Canada originari din Transilvania) și în Statele Unite (Alianța sașilor transilvăneni din SUA) sunt uniți într-o federație a sașilor transilvăneni.
În alegerile locale din 2000, dar mai ales în cele din 2004, s-a arătat că sașii transilvăneni, în pofida emigrării majorității populației, au reușit din nou în județul Sibiu, la nivel politico-administrativ, să câștige importanță și un factor nesemnificativ al publicului. Pe lângă președintele României (Klaus Johannis) și primarul orașului Heltau (Johann Krech), DFDR avea și președintele consiliului județean al municipiului Sibiu (Martin Bottesch).
„Saxonii” din Transilvania ca o comunitate de astăzi
În timp ce, în cursul istoriei, sașii transilvăneni au înțeles până la începutul lui 1989 că o comunitate puternică, cu un grad ridicat de integrare pentru membrii individuali care s-ar putea apăra cu succes împotriva asimilării, zic ei, astăzi se discută foarte controversat despre imaginea de sine a celor rămași în Transilvania.
95% din populația saxonă a părăsit țara, restul este depășită (vârsta medie este acum în jur de 60 de ani), iar cei mai puțini tineri nu mai găsesc parteneri între colegii lor. Aceasta deschide calea pentru asimilare care a fost împiedicată mult timp și tot mai multe întrebări se adresează chiar comunității, mai ales că mulți membri ai parohiilor protestante (care există cu siguranță) sunt români sau copii din căsătoriile mixte.
Deși emigrația este acum în plină expansiune, în fiecare an mor mai mulți oameni bătrâni decât copiii care se nasc. Indiferent dacă emigranții se vor întoarce în număr semnificativ pentru a permite comunității demografice o nouă creștere, problema este mai mult decât discutabilă.
Cu toate acestea, nu se poate trece cu vederea faptul că a lor comunitate s-a recuperat după șocul emigrării, își recapătă importanța și se confruntă cu o tendință ascendentă. Totuși, acest lucru se aplică exclusiv municipalităților, dintre care unele chiar cresc prin naștere, imigrație sau intrarea în parohiile locale. În majoritatea satelor, însă, nu mai există sași sub 60 de ani și, prin urmare, nici o șansă de reactivare sau crearea de noi structuri. Clădirile sunt vândute sau închiriate, bisericile redate sau asigurate structural, după ce valorile și altarele comunităților care urmează să fie dizolvate au fost transferate în arhivele și comunitățile din Sibiu, Mediaș, Sighișoara (Schäßburg) sau Brașov (Kronstadt).
În 2007 aparțineau încă parohiilor Bisericii Evanghelice AB din România Mühlbach (Sebeș), Sibiu, Mediasch (Mediaș), Schäßburg (Sighișoara) și Kronstadt (Brașov) 13.927 membri din 246 de comunități, ceea ce nu reflectă numărul exact al sașilor din Transilvania. Cei care au părăsit biserica nu sunt incluși în sondajele bisericii protestante, dar numărul protestanților din capitala București este semnificativ. El va specifica întotdeauna numai „numărul sufletelor" bisericii în cauză, adică numărul membrilor bisericii. Comunitățile mai mari cu peste 200 de membri există fără excepție doar în orașe (Sibiu 1427, Kronstadt – Brașov 1089, București 972, Mediasch 855, Schäßburg – Sighișoara 515, Zeiden - Codlea 463, Heltau - Cisnădie 366, Fogarasch – Făgăraș 313, Bistritz – Bistrița 287, Saxon Regen - Reghin 270, Bartholomeu 215). În 2016, au fost menționați în jur de 13.000 de sași transilvăneni care trăiesc în România.
Cel mai proeminentă sas (saxon) transilvănean din România este Klaus Johannis , actualul președinte și fost primar din Sibiu. FDGR (DFDR) deținea în Transilvania chiar și mai multe posturi de primar (Heltau - Cisnădie, Freck - Avrig). La alegerile municipale din 2008 Klaus Johannis și președintele consiliului județean Martin Bottesch au fost confirmați în funcție. Există consilii sau consilieri locali ai FDGR în Transilvania, cu excepția locurilor menționate, de asemenea, în Kerz (Cârța), Reps (Rupea), Zeiden (Codlea) și Bodendorf (Bunești, Satul Solului). Și la Mediasch (Mediash) a fost un primar sas și fostul candidat al FDGR - reales (Daniel Thellmann), care băsist fiind, cu puțin timp înainte de alegeri, cu echipa sa s-a înscris în Partidul Democrat Liberal (PDL). În județul Sibiu, cele mai importante posturi politice (consiliul județean, primarii din cele mai mari orașe) sunt astfel ocupate de membrii minorității germane.
Sașii din Transilvania din afara României
În Germania, Austria, Canada și Statele Unite, sașii transilvăneni sunt reprezentați de asociații regionale, unite împreună cu FDGR (DFDR) în cadrul federației mondiale a sașilor transilvăneni. Muzeele locale ale sașilor transilvăneni care locuiesc în Germania se află în Gundelsheim și în Drabenderhöhe. lângă Gummersbach. Președintele Federației Sașilor Transilvăneni este președintele Asociației sașilor transilvăneni din Germania, Bernd Fabritius (mai știm noi un reprezentant nazist la București cu acelaș nume) . Biroul Federaței și al asociație este situat în München.
Religia
Sașii din Transilvania au fost evanghelici de la Reforma lui Honterus. Până în prezent, ei au propriul lor episcop, care conduce Biserica Evanghelică AB din România. Christoph Michael Klein a fost episcopul Saxonilor până în octombrie 2010 și una dintre ultimele figuri importante de integrare a comunității. La 12 decembrie 2010, i- urmat Reinhart Guib.
Limba
Dialectul limbii sașilor transilvăneni este o relicvă germanică, predominant Mosel - Franconian, parțial dezvoltaî în Germania de mijloc. Este una din cele mai vechi limbi germanice existente ale coloniștilor, care a apărut din secolul al XII-lea ca dialect compensator al diverselor dialecte, păstrând multe forme și idiomuri medievale, elementele germane (vest-germane) depășind cu mult această valoare. Cele mai apropiate dialecte sunt cel ripuarian (ripwarisch, sau ripoarėsch) și luxemburghez (că de aia se înțeleg președintele român și președintele Comisiei Europene).
Din contactul timp de secole cu maghiarii (Szeklern) și cu românii s-au transmis influențe din aceste limbi. Din secolul al XVI-lea însă, reforma și limba Bibliei Luther au avut o influență mai puternică, făcând ca noua limbă germă să devină limba literară a sașilor transilvăneni. În limba vorbită, în sfera privată, pe de altă parte, dialectul transilvano-saxon a dominat întotdeauna atât satele Transilvaniei, cât și centrele urbane precum Kronstadt (Brașov), Sibiu, Schäßburg (Sighișoara) și Bistritz (Bistrița, în dialectul săsesc Nîsner-Bistritz, Nîzn, Bästerts, Bîsterts).
Limba de scriere și de școală a fost în Transilvania de-a lungul timpului latină. Numai prin reformă și-a câștigat locul limba germană. Cu toate acestea, limbajul slujbelor din bisericile din sate a rămas săsesc până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Spre deosebire de alte regiuni, dialectul nu se limita la domeniile de limbă privată, ci a fost vorbit de toate straturile populației săsești, în multe dialecte diferite ale satelor, deși diferă clar unul de altul. Totuși în cercurile burgheze ale orașelor săsești s-a dezvoltat un dialect mai „șlefuit”, care înlocuiește multe cuvinte tradiționale cu termeni germani standard. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, când Transilvania aparținea Imperiului Habsburgic, a existat o influență austriacă relativ puternică. Numeroasele cuvinte și pronunțarea termenilor adoptați sunt asemănătoare cu cea a germanilor vienezi de atunci. Datorită emigrației în masă spre Germania de Vest înainte și după revoluție, ceea ce înseamnă că practic toată zona sașilor din România are acum rude în Germania, influența lingvistică în ultima vreme venind în principal de pe acolo.
Hermannstadt în loc de Sibiu?
Un indicator ilegal (germanii municipiului nu depășesc 20% din populația municipiului
Ni se cam aduce aminte mereu că Sibiul se numea Hermannstadt în Evul mediu, dar atunci românii, etnie „nenobilă”, nu aveau dreptul să intre în „burg” decât la târguri și contra unei taxe, înnoptatul în interiorul zidurilor cetății fiindu-le interzis cu desăvârșire! Ni se vând gogoși despre cultura și umanismul contelui sas Brukenthal, fostul guvernator al Transilvaniei și fondatorul muzeului cu același nume, făcând abstracție de cruzimea acestuia, care asista cu plăcere la execuțiile sau schingiuirea românilor pe eșafodul din Piața Mare a Hermannstadt-ului.
Sub stăpânirea „umanistului” conte Samuel Brukenthal a avut loc și barbara ucidere, care a îngrozit Europa, a liderilor țăranilor români răsculați de prea mult bine austro-ungaro-săsesc, Horea și Cloșca, pe eșafodul construit la Alba Iulia de această dată. Chiar în locul uciderii lor, la Alba Iulia, se asistă zilnic la defilarea unei „gărzi imperiale” formată din figuranți în uniforme militare habsburgice. Un Mihai Viteazul nu ar trebui reîncarnat?
Cât de mult ne-au iubit sașii de-a lungul zbuciumatei istorii a Transilvaniei, citiți aici un text scris de marele patriot român Vasile Stoica din Avrigul Sibiului, un ardelean care a fugit din imperiul austro-ungar ca să lupte cu arma în mână alături de frații români pentru Marea Unire: Propaganda mincinoasă despre armonia dintre sași și români este departe de adevărul istoric.
Ca răsplată pentru atrocitățile săsești asupra românilor ardeleni, acum presa obedientă le cântă ode de slavă acestor imigranți ai Evului Mediu, iar denumirile românești sunt înlocuite cu altele germane.
Este bine să nu semănăm discordie între etnii, dar nici nu avem voie să uităm ceea ce s-a întâmplat în trecut, fiindcă atunci vom fi obligați să dăm ocazie istoriei să se repete. Este anormal și degradant să te umilești, lingușind și ridicând sașii în slăvi, după ce strămoșii tăi au fost uciși, exploatați și batjocoriți de către neamul lor!
Dăm un exemplu de umilire a românilor pe aici, amintind povestea celor cinci românce judecate la Sibiu, în 1895, de unguri, pentru că au purtat cocarde tricolore. În 27 mai 1894 un grup de patrioţi români condamnaţi în procesul Memorandumului se întorceau în oraşul natal, Sibiu. Locuitorii au organizat întâmpinarea eroilor la gară, iar un grup de domnişoare a purtat cocarde tricolore. A fost un gest care avea să le aducă în faţa tribunalui.
Au fost acuzate că la momentul plecării acuzaţilor în procesul Memorandului şi a întoarcerii lor la Sibiu au purtat cocarde tricolore şi au făcut demonstraţii politice. Numele domnişoarelor era dezvăluit într-un articol din „Universul literar” din 13/25 februarie 1895, ziar ce apărea la Bucureşti: Eugenia şi Leontina Simonescu, Elena Cunţan, Alexandrina Cunţan, Letiţia Roşea. Pentru îndrăzneala lor, au fost aduse în faţa instanţei de judecată de către administraţia maghiară.
„Sala judecătoriei era înţesată de public român. Acuzatele erau asistate de d. dr. A. Frâncu, avocat. Procesul a fost condus de d. Graiss, sub-jude. După ce a tălmăcit pe româneşte actele din dosarul procesului, d-sa citeşte §.86 din procedura de drept, care cuprinde dispoziţiunile ce judele poate lua în decursul desbaterii procesului, adică pedeapsa ce dânsul poate da la caz dacă vreunul dintre cei prezenţi în sală nu s'ar purta conform regulamentului. Procesul verbal se face în limba ungurească", se afirmă în articolul publicat în Universul literar.
Desfăşurarea procesului este relatată cu amănunte de către publicaţia românească: „Judele de instrucţie ascultă întâi pe d-ra Eugenia Simionescu. După luarea stărei civile a acuzatei, judele întreabă: - Recunoşti că la 27 Mai, când s'au întors de la Cluj osândiţii în procesul Memorandului, ai purtat cocardă tricoloră română, cu inscripţia «Totul pentru naţiune?» Şi de ce ai pus acea cocardă ? - Da, am purtat tricolorul român, pentru că fiecare naţiune are drept să poarte tricolorul său. Noi îl purtăm în semn de iubire pentru naţiune şi veneraţie pentru martirii cauzei române.
La intervenirea d-lui Dr. A. Frâncu, judele mai întreabă: - Aţi mai purtat cocardă şi altă-dată, ori numai atunci când aţi întâmpinat la gară pe osândiţi - De la conferinţa din 1893 am purtat într'una şi vom purta şi de aici încolo. - Prin purtarea cocardei tricolore ai vrut să demonstrezi în contra statului? - Nu! Purtând tricolorul român, am vrut să manifestăm pe faţă sentimentele noastre naţionale. - Ştiut-ai că e oprit să porţi astfel de tricolor? - N'am ştiut că e oprit. Chiar dacă aş fi ştiut însă, tot aş fi purtat. Nu recunosc nimănuï dreptul de a mă opri în manifestarea sentimentelor mele naţionale. - Te-au provocat jandarmii să dai jos cocarda? - Da. N'am luat-o însă, ci am purtat-o la piept, pentru că nici unui jandarm nu'i recunosc dreptul să mă oprească a purta tricolorul românesc. - Ştiut-ai d-ta că tricolorul românesc coprinde tendinţe contra statului? - Nu. Noi socotim tricolorul roman ca ceva sfânt şi'l purtăm la toate sărbătorile naţionale. Aşa şi cu reîntoarcerea de la Cluj a iubiţilor noştri martiri, care acum suferă pentru naţiune. - Te-ai dus în ziua de 27 Maiu la gară şi ai purtat tricolor cu scop să demonstrezi? - Nu. M'am dus să salut pe martiri, voind să'mî îndeplinesc astfel o pioasă datorie."
Leontina Simonescu şi Elena Cunţan au declarat la fel ca şi Eugenia Simioneascu, în timp ce Letiţia Roşea a pecizat în completare doar că nu a fost provocată de jandarmi să-şi scoată cocarda tricoloră. „Chiar dacă ar fi provocat'o, d-sa nu ar fi depus cocarda, pentru că nu recunoaşte nimănui dreptul de a o provoca la asta, deoarece tot aşa poate să poarte cocarde din colorile naţiunii sale, precum şi alte naţiuni o fac.
Teodor Necşa învăţător şi locuitor în Tâlmăcel, spune că de-asemeni s'a dus la gară întru întâmpinarea iubiţilor osândiţi pentru cauza română. Cu ocasiunea aceasta precum şi cu alte ocasiuni festive naţionale a purtat cocardă tricoloră. La întrebarea judelui că avut la a cunoştinţă de dispoziţiunea legei care opreşte purtarea acestor colori, răspunde că a ştiut că legea opreşte purtarea colorilor streine, tricolorul galben-roşu-albastru nu este însă tricolor strein, deoarece acelea sunt colorile noastre ale românilor, locuitorii autochtoni ai acestei ţări, mai departe sunt şi colorile Ardealului, ale ţărei noastre şi chiar şi capitala Ungariei s'a îndrăgit de aceste colori încât şi le-a ales pentru reprezentarea sa.
Nu cunoaşte că prin faptul său a comis vreun delict oprit de lege, deоагece n'a avut intenţiune decât a'şi manifesta cu această ocaziune solemnă simţul său de bun român. Cere să fie achitat", se mai afirmă în articolul citat.
După ascultarea femeilor, a urmat pledoaria avocatului Frâncu, care a ţinut „o scurtă, dar foarte energică vorbire de apărare". Instanţa a amânat o decizie pentru că una dintre româcele care au purtat tricolorul nu era prezentă la proces. „Publicul a părăsit sala în mijlocul însufleţirei entusiaste, despre ţinuta demnă şi românească a d-şoarelor acuzate, care cu aceiaşi însufleţire au fost întâmpinate şi de cei ce n'au putut să intre în sala pertractare!
La poarta judecătoriei, căci înlăuntru a fost oprit, unul dintre tineri a predat în numele tinerimei romane din Sibiu, fiecărei d-şoare acuzate câte un buchet de flori mulţumind pentru curagiul şi ţinuta lor bravă, ce au manifestat şi cu această ocaziune, credincioase fiind devisei: «totul pentru naţiune». Procesul a fost amânât pentru o dată nedeterminată. În cercurile de peste munţi se crede că acest proces va fi casat”, se susţine în articolul din Universul literar.
Acum amintim oarece despre procesul memorandiştilor. Memorandum-ul Transilvaniei a fost o petiţie prezentată în 28 mai 1892 de liderii românilor din Transilvania împăratului Austro-Ungariei Franz Josef prin care erau solicitate pentru populaţia română drepturi etnice egale cu ale populaţiei maghiare, precum şi încetarea persecuţiilor şi a încercărilor de maghiarizare.
Autorii au fost daţi în judecată în luna mai a anului 1894, acuzaţi de instigare prin presă Majoritatea inculpaţilor au fost condamnaţi la termene de închisoare de la două luni la cinci ani şi, deşi au fost eliberaţi din detenţie prin amnistitie regală anul următor, rezultatul procesului a diminuat încrederea românilor în Casa de Habsburg şi a contribuit la creşterea numărului susţinătorilor unirii Transilvaniei cu regatul România drept singura posibilitate de soluţionare a situaţiei lor.
Procesul de la Sibiu al celor cinci românce
Dar să revenim la poziția sașilor sibieni. Simultan cu depunerea primei candidaturi a „cuiva”, în anul 2000, la postul de primar, la Sibiu a apărut G.T.Z. (Deutsche Gesellschaft für Technische Zusammenarbeit) – Societatea Germană pentru cooperare tehnică, o organizaţie nemţească bizară, care, deşi se declara neguvernamentală, recunoştea că este finanţată de Ministerul de Interne german! Tot atunci a apărut și inscripția bilingvă Sibiu – Hermannstadt pe indicatoarele rutiere de intrare în municipiu.
S-a trecut la retrocedarea imobilelor din centrul istoric al Sibiului în favoarea unor cetăţeni germani (se zice că proprietari impostori sau falşi succesori, dar sunt necesare dovezi) şi în detrimentul românilor care locuiau în ele.
Sub pretextul renovării porţilor din lemn ale clădirilor (!!!), G.T.Z.-ul a întocmit chiar un istoric al tuturor imobilelor situate în centrul istoric, care includea numele foştilor proprietari din perioada interbelică. Evident că, după aceea, nu a fost greu să găsească cetăţeni germani cu nume similare pentru a revendica acele locuinţe! Până şi deviza acestui O.N.G. (!?) german „Să facem din trecutul Sibiului viitor!” poate fi interpretată ca o ameninţare făţişă la adresa românilor, care au fost persecutaţi până în anul 1918 la Sibiu exact de către aristocraţia săsească.
Se promovează insistent denumirea Hermannstadt în locul numelui românesc Sibiu! Până și echipa de fotbal a orașului, care este în liga a doua, se numește F.C. Hermannstadt. Este și acesta un pas spre secesionismul dorit de unguri, sași și unii români trădători (merită citit acest articol: Saşi corciţi şi români trădători militează pentru dezmembrarea României), dezintegrarea României fiind susținută și de Germania, care a dezmembrat Iugoslavia și Cehoslovacia conform vechiului dicton latin „Divide et impera” („Dezbină și stăpânește”).
De acest plan, de împărțire a sferelor de influență în Europa, după căderea Cortinei de Fier, dintre Helmut Kohl și Mihail Gorbaciov, am scris în alt articol. Metodele se schimbă „pas cu pas”. Nici Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene și agent electoral al „parastasului” Brexit și al Europei cu țări cu două viteze, ține ca summit-ul parastasului din 2019 să fie ținut în frumosul oraș vechi Sibiu, sau Hermannstadt, așa cum îl știe el, că limba lui e apropiată de dialectul sașilor. Așa că și Junker și-a învățat bine lecția, că doar e prieten cu o personalitate săsească navetistă de pe la noi. Văd că de aniversarea a 100 de ani de la unirea din 1918 nu îl face să propună vreun summit în 2018. poate nu îl lasă Gherman, conte de Koloshvar.
Chiar și inscripționarea indicatoarelor rutiere, de intrare-ieșire în oraș, cu textul Sibiu – Hermannstadt este ilegală, deoarece sașii nu reprezintă 20% din populația Sibiului, ca să fie justificată astfel aplicarea Legii 215/2001 privind inscripționarea bilingvă!
FDGR. – Forumul Democrat al Germanilor din România
Am amintit de această organizație de astăzi, condusă ani de zile chiar de un om important, bun meditator, dar să ne oprim puțin asupra unor idei care mai mult ne fac să ne punem întrebări decât să ne lămurim. Nu de alta dar a clamat în scris că „România şi poporul român şi-au asumat trecutul fascist”!
Într-un Comunicat al FDGR, se spune negru pe alb: „Aşa cum România şi poporul român şi-au asumat trecutul fascist al perioadei antonesciene, şi minoritatea germană din România îşi asumă anii 30 şi 40 ca o perioadă nefastă a istoriei sale şi regretă profund abuzurile şi crimele săvârşite de unii cetăţeni din rândurile sale”!
Cum, adică? România îşi asumă „trecutul fascist”, iar minoritatea germană doar „perioada nefastă”? Propoziţia aceasta din Comunicatul FDGR, postat chiar pe site-ul asociaţiei, conţine un uriaş neadevăr, menit să jignească România şi poporul român sub acuzaţia asumării unui „trecut fascist”! În acelaşi timp, se spune că „Grupul Etnic German”, al cărui succesor declarat este FDGR, reprezintă doar o „perioadă nefastă” a istoriei minorităţii germane din România! Nu cumva lucrurile stau exact invers?
Dacă FDGR ar fi doar o asociaţie culturală a etnicilor germani din România, identică UDMR-ului, care este organizaţie culturală a maghiarilor din România, poate că n-am fi atenţi la aceste amănunte ce ar putea fi generate de confuzia din capul unor conducători neinstruiţi. Dar FDGR este organizaţia care l-a avut ca preşedinte pe a cel care a fost desemnat prin votul popular să reprezinte acum ţara în faţa lumii întregi!
După publicarea acestui Comunicat al FDGR, „nimeni” nu a ieșit public şi nu s-a dezis de conţinutul său, negând măcar propoziţia de mai sus, deoarece România nu a fost niciodată un stat fascist, în afara celor 138 de zile (în perioada dintre 14 septembrie 1940 - 14 februarie 1941), când s-a vorbit de Statul Național-Legionar! De altfel, exact în aceste 138 de zile ale Guvernului Legionar, mai exact în 20 noiembrie 1940, prin Decretul-lege 3884, a fost înfiinţat „Grupul Etnic German” (GEG), desfiinţat apoi de către Regele Mihai I prin Decretul–Lege nr.485 din 8 octombrie 1944.
După revoluţie, în urma unor înţelegeri între Klaus Iohannis şi Adrian Nastase şi ulterior Victor Ponta, FDGR, care se revendicase ca succesor al Deutsche Volksgruppe primeşte garanţii în vederea restituirii patrimoniului nazist. Din acest patrimoniu ştim că fac parte, după cum am arătat, şi proprietăţi cumpărate cu bani de la Hitler ca şi foste proprietăţi evreieşti sau bunuri aparţinute la diverşi particulari germani care au fost constrânşi să işi vândă sau să își cedeze bunurile în folosul naţional-socialismului.
Istoria GEG, cum spun și istoricii, e destul de complicată. FDGR, chiar în perioada când îl avea ca preşedinte pe Klaus Iohannis, s-a prezentat în faţa instanţelor ca fiind succesorul „Grupul Etnic German” (GEG) şi chiar a obţinut mai multe proprietăţi care au aparţinut GEG! Chiar în art. 6 din Statutul FDGR, se scrie: „FDGR este succesorul de drept al tuturor instituţiilor şi organizaţiilor minorităţii germane, care au fost desfiinţate prin constrîngere”. Fără nici o excepţie, fără nici o nuanţă, deci FDGR este şi succesorul GEG! Înseamnă că moștenește și ideologia GEG? Că proprietățile se revendică! Noi credem că nicio organizație românească legală nu și-a revendicat și nici nu a primit patrimoniul „Mişcării Legionare”, după modelul practicat de FDGR!
În aceste condiţii, afirmaţia din Comunicatul FDGR, potrivit căreia „România şi poporul român şi-au asumat trecutul fascist”, este o gravă jignire la adresa poporului român şi a României, mai ales că FDGR ar fi ultima instituţie care să se plângă de vreo discriminare, căci preşedintele său a fost ales de către români primar al Sibiului şi, ulterior, chiar Preşedintele României! Și președintele nu se pronunță asupra enunțului „România şi poporul român şi-au asumat trecutul fascist” din Comunicatul FDGR. Înseamnă că și-o asumă? Greu de crezut.
Referitor la bunurile restituite, noi credem că restituirea patrimoniului unei organizațoo naziste prin decizii judecătoreşti intră în directă contradicţie cu tratatele internaţionale semnate de România (art. 15 al Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 și art. 5 al Tratatului de Pace, ţinând cont că în cazul conflictelor între legislaţia internă şi tratatele internaţionale ratificate de România au prioritate cele internaţionale).
În fine, noi nu credem că se pune vreun semn de egalitate între „Germania nazistă” şi „România fascistă”! Altfel ar fi grav, nu te poți juca cu termenii precum fosta extremă Lăcătuș cu balonul pe stadion sau măcar ca Răducioiu!
Rezumând FDGR a dat un tun imobiliar. Un prelat german a dat în judecată primăria Sibiului, unde primar era președintele FDGR în paguba românilor, câștigând un multe imobile, școli, spitale, grădinițe, muzee, institute de cercetare etc., care valorează, conform Ministerului Finanțelor, între 15 si 18 miliarde de euro.
Al doilea tun este cel constând in chiriile anuale pe care instituțiile statului român trebuie să le plătească FDGR după scamatoria prin care FDGR a amputat o parte din averea statului român, care este de câteva ori mai valoroasă decât tezaurul luat de ruși.
FDGR a găsit înțelegere la o judecătoare din Sibiu, devenind, la cerere, succesorul unei organizații sinistre. GEG nu numai că preluase întreaga avere a organizațiilor săsești si a bisericilor acestora, dar adăugase la ea și nenumărate proprietăți ale familiilor de evrei prigoniți sau chiar exterminați.
Organizație criminală declarată fiind, i s-a confiscat averea, fiind preluată de statul român printr-un decret semnat de Regele Mihai, tot statul fiind cel care i-a despăgubit ulterior pe evrei. Preluând fabuloasa avere imobiliară, FDGR, condus de cine știm cu toții, a încălcat acordul de Armistițiu și a obținut ilegal nenumărate imobile.
Cineva, imediat după finalizarea tunului imobiliar, a primit Crucea de Fier, cea mai înaltă distincție a statului german. Dar sunt doar ceva sub 30.000 de etnici germani care împart o avere de până in 18 miliarde de euro. Ceea ce înseamnă că, peste noapte, printr-o oribilă scamatorie, omul decorat, care era si solicitant, in calitate de președinte al FDGR, dar și custode al proprietății statului, l-a facut pe fiecare urmaș al sașilor de odinioară, cel putin teoretic, posesor al unei averi de 6 milioane de euro.
Dacă membrii FDGR ar decide dizolvarea organizației, patrimoniul ar urma să se împartă între aceștia. Așadar, cei câțiva germani vor avea o avere fabuloasă, luată cu japca de la milioanele de români. Toate aceste imobile, dintre care, înainte de a fi cedate FDGR, multe au fost renovate si modernizate pe banii contribuabililor români, sunt funcționale și sunt utilizate de instituții ale statului român. Totalitatea chiriilor reprezintă cheltuieli anuale ale statului român care se apropie de 800 de milioane de euro.
Printre imobilele cedate se numără: Inspectoratul școlar Județean Sibiu, fostul sediu al Filarmonicii de Stat Sibiu (transformat in restaurantul Hermania), Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu, sediul FDGR din Piata Mare, dar si multe alte cladiri din centrul istoric.
În rest, să auzim numai de bine!
Constantin NIŢU
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
-->
Comentarii
Și să fim acum pe val cu-o postare în aval.....
„Nori de ploaie se adună
Dinspre Cluj spre Odorhei.
Unii vor să ne impună
Să jucăm cum cântă ei.
Minţile au luat-o razna;
Umblă zvonul deşănţat
Că-n Harghita şi Covasna
Vor să facă <<stat>> în Stat !
S-a udat de lacrimi pragul;
În Cristuru e prăpăd!
Imnul românesc şi steagul
Nu se-aud şi nu se văd!
Crişul, Mureşul , Târnava
Poartă jalea în aval.
Nesfârşită e gâlceava;
Nu e linişte-n Ardeal.
Munţii stau să răbufnească;
Fierbe galbenul podiş!
Vatra sfântă strămoşească
E tăiată-n curmeziş.
Se anunţă o furtună
Cu efect devastator:
Impostorii vor să pună
Pe cultură sigla lor.
Atmosfera prevesteşte
Un pericol iminent!
Tot ce sună româneşte
Capătă un alt accent.
Graiul nostru plâns pe vetre,
Legănat de cărărui,
E lovit mereu cu pietre
Ca un pom al nimănui...
Nu lăsaţi ca vorbitorii
Altor limbi pe-acest pământ,
Să ne umble prin istorii
Şi să muşte din cuvânt!
Neamul Românesc nu piere;
Dacii încă mai trăiesc!
Scoateţi steagul la vedere
Şi-n Ţinutul Secuiesc!
De pe stâncile străbune
Decebal ne dă curaj!
Faceţi imnul să răsune
Peste Mureş, pân-la Blaj!
Nu permitem celor care
Se pretind aici stăpâni,
Să ne calce în picioare
Demnitatea de români!"
Așa că aici nu e loc de întors. Ambasada României din Budapesta a fost atacată de descreierați. Asta mă face să corectez cele scrise pe aici...