Călătorii geodezice, Istoria Transilvaniei (IX.4)
Transilvania în epoca modernă – de la uniri la parte a Imperiului Austriac
Moto: „<<Hora Unirii>> astăzi:
Hora noastră cea străbună
Azi în ţară altfel sună:
<<Iarba>> rea în toate creşte,
<<Spicul>> nu se mai zăreşte.”
epigramă de Ion Moraru din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Încercări de de unire a Principatelor Române
Ne pare rău că nu Mihai Viteazu(l) a fost primul protagonist al unirii românilor. Primul este Giovanni Battista Castaldo (1493-1563), care s-a remarcat ca militar în armata împăratului romano-german Carol Quintul și care urcă rapid în ierarhia militară, obţinând, în anul 1546, gradul de general.
În 1551 spaniolul a primit misiunea de a conduce trupele austriece în lupta antiotomană din Transilvania. Majoritatea trupelor turceşti era concentrată în Orient, cele din Ardeal putând fi uşor de învins. Castaldo devine conducătorul de facto al Transilvaniei pentru 5 ani. Se implică în toate sferele de conducere ale Principatului, de la administraţie şi armată, până la domeniul politic. Reuşeşte să îi înlăture de pe tron pe domnitorul Moldovei, Ştefan Rareş, şi pe cel al Ţării Româneşti, Mircea Ciobanul. În locul acestora au fost numiţi apropiaţi ai săi, care aveau rolul de vasali în slujba împăratului habsburgic.
Aceasta a fost, așadar, prima unire a provinciilor în care populaţia românească era majoritară. Castaldo îşi atribuie titlul de „Restituor Daciae” („Unificatorul Daciei”). Uite că și străinii își dădeau seama că cele trei principate trebuie unite! Ba mai emite și medalii, care prezintă, pe revers, următorul text în limba latină: „Captis Subactis Fusisque Regibus Navarae Daciae Et Olim Persarum Turcarum Duce” („Regatele Navarrei şi Daciei, aflate sub stăpânire turcească, au fost cucerite, subjugate şi înfrânte”). În anul 1556, Castaldo este nevoit să părăsească Transilvania, pierzând puterea asupra teritoriilor cucerite în urmă cu doar 5 ani.
Medalia lui Castaldo
Tânărul Ștefan Báthory, un catolic maghiar care mai târziu a devenit regele Ștefan Báthory al Poloniei, a încercat să mențină libertatea religioasă acordată prin Edictul de la Turda, decret emis în 1568, de către Dieta Transilvaniei, dar a interpretat această obligație într-un sens tot mai restrâns. A fost proclamată libertatea conștiinței și a toleranței religioase pentru toți locuitorii Transilvaniei, cu excepția românilor. Românii erau națiune tolerată, începând din 1437, în urma răscoalei de la Bobâlna, când s-a semnat Unio Trium Nationum, cele trei națiuni fiind ungurii, sașii și secuii, iar prin codul de legi Tripartitum, al lui Ștefan Werbőczi, din 1517, a fost întărită excluderea românilor și a religiei lor, ortodoxe. Este primul de acest fel, din istoria Europei moderne. Originalul documentului este păstrat la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Cum care muzeu? Ăla care a fost tetrocedat comunității sașilor, cu toate că are expuse sau depozitate documente care ar trebui să aparțină arhivelor statului. Dar în România de azi se poate orice! Și culmea, muzeul apare și ca „Național”!
Muzeul Brukenthal din Sibiu
Sub conducerea lui Sigismund Báthory, Transilvania a intrat în războiul cel lung (Războiul de treisprezece ani sau de cincisprezece ani), care a început ca o alianță creștină împotriva turcilor și a devenit un conflict cu patru laturi în Transilvania, care îi implica pe transilvăneni, pe habsburgi, pe otomani și pe voievodul Țării Românești, Mihai Viteazul. Și iată că Sigismund devine unificatorul maghiar al principatelor Române! Așadar și ungurii își dădeau seama că cele trei principate formează un tot? În anul 1595, principele Transilvaniei, Sigismund Bathory (1572-1613), încheie un tratat la Praga, cu împăratul Rudolf al II-lea. Prin intermediul acestui document, Bathory dorea să fie numit „Principe al Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti”. Primeşte această titulatură, dar sub denumirea de „Principe Imperial”. Vă dați seama câți erau ungurii din Transilvania, ca număr, față de românii din cele trei principate?
Sigismund Bathory
Așa că Sigismund Bathory acţionează pentru a-şi pune în aplicare planul de aservire a Moldovei şi Ţării Româneşti. Într-o primă fază, reuşeşte să-l înlăture de la conducere pe domnitorul moldovean Aron Vodă, pe care boierii l-au numit „cel Cumplit", dând ordin ca acesta să fie otrăvit. Dar acest Aron Vodă a ajuns la domnie din rândaș, cumpărând tronul cu 1 milion de galbeni. Ca să-și plătească datoriile, a scos dări noi. Cronicile spun că Aron Vodă „prăda" țara, că agenții care strângeau dările erau însoțiți de turci și că la urmă a dat ordin ca să se ia de la tot omul câte un bou, iar pentru cei care nu aveau, se lua de la alții. Uite că a fost ușor să pice! Așa că teritoriul dintre Carpaţi şi Nistru intră, practic, sub stăpânirea lui Bathori.
În acelaşi an, 1595, o delegaţie a boierilor munteni, condusă de mitropoiltul Eftimie, pleacă spre Alba Iulia, din ordinul lui Mihai Viteazu(l). Intenţia domnitorului Ţării Româneşti era de a obţine sprijinul lui Sigismund Bathory în lupta antiotomană. Este semnat un tratat de alianţă cu Transilvania, care acorda muntenilor ajutorul cerut, însă cu o condiţie: Ţara Românească să depună jurământ de vasalitate faţă de Sfântul Imperiu Romano-German, reprezentat prin Sigismund Bathory. Principele Transilvaniei devenea, astfel, conducătorul de facto al Ţării Româneşti, în timp ce Mihai Viteazul trebuia să se mulţumească cu rolul de locţiitor al tronului.
Așadar, Bathory reuşeşte să aducă sub stăpânirea lui atât Transilvania, cât şi Moldova şi Ţara Românească, transpunând în realitate una dintre primele idei de unire a provinciilor locuite de români. Sigismund Bathory îşi atribuie acum titlul de „Serenissim principe al Transilvaniei, Valahiei şi Moldovei”.
Și Sigismund și-a „bătut” o medalie!
Tulburările care au loc în Transilvania la sfârşitul secolului al XVI-lea, îl determină pe Bathory să renunţe, de mai multe ori, la tronul său. În 1596, după eşecul repurtat în Bătălia de la Keresztes, Sigismund se retrage la Praga, iar uniunea realizată de el la nordul Dunării de Jos se destramă. Doi ani mai târziu, la Mediaş, Sigismund renunţă la tronul Principatului Transilvaniei, în favoarea vărului său, Andrei Bathory.
Cele trei principate unite nu numai de Mihai Viteazul
Următoarea încercare de unire a provinciilor româneşti a aparţinut lui Mihai Viteazul. De data aceasta, ideea i-a aparţinut unui român, nu unui neromân. Și uite că Mihai a câștigat controlul asupra Transilvaniei (susținut de secui) în octombrie 1599 după bătălia de la Șelimbăr, în care a învins armata lui Andrei Báthory, care a devenit suzeran al Tării Românești. Báthory a fost ucis de secui care sperau să-și recapete vechile privilegii cu ajutorul lui Mihai. În mai 1600, Mihai a cucerit controlul asupra Moldovei, devenind astfel liderul celor trei principate ale Țării Românești, Moldovei și Transilvaniei (cele trei regiuni majore ale României moderne). Mihai i-a instalat pe boierii valahi în anumite birouri transilvane, dar nu a interferat cu proprietățile și a căutat sprijin din partea nobilimii maghiare. În 1600 a fost învins de Gheorghe Bașta („căpitanul” Ungariei Superioare) și și-a pierdut Moldova din pricina polonezilor. După ce și-a prezentat cazul lui Rudolf al II-lea (împărat al Sfântului Imperiu Roman, 1576-1612, rege al Boemiei și rege al Ungariei, principe al Transilvaniei, în 1599-1604 etc.), la Praga (capitala Sfântului Imperiu German), Mihai a fost recompensat pentru serviciul său (Miron Costin. „Grausame Zeiten in der Moldau. Die Moldauische Chronik des Miron Costin 1593-1661". Amazon.de). S-a întors, ajutându-l pe Gheorghe Basta în bătălia de la Guruslău în 1601. Dar Mihai a fost asasinat de mercenari valoni sub comanda generalului Hasty Basta în august 1601 (n-o să-i spun norei belgiene Isabelle de acest fapt).
Că anterior avusese loc jefuirea mercenarilor valahi, sârbi si secui, prin „carnavalul sângeros” de la Lăzarea (Szárhegy) în 1596. Când a intrat în Transilvania, Mihai nu a acordat drepturi locuitorilor români, în schimb, i-a susținut pe nobilii maghiari, secui și sași, reafirmând drepturile și privilegiile lor. Păi se poate, nea Mișule? De fapt și pe moșiile dumitale cam exploatai țăranii… Parcă văd cum mă vor blagoslovi unii cititori… Atunci redetaliem.... cum s-a petrecut asasinarea...
Noi, cu mințile încete, o s-o luăm mai pe-ndelete! Una dintre cele mai notorii asasinării din istoria românilor este cea a lui Mihai Viteazul, cel cu a treia unire, nu cu prima. Evenimentul a avut răsunet la marile curţi ale Europei, făcând-l pe regele Franţei să scrie că „se zice că românul e foarte tare”, iar pe polonezi să strige cu nemulţumire că „acest Mihai vrea să facă ce vrea cu toată lumea”. Strălucirea lui Mihai este însă efemeră. Marele său regat nu rezistă prea mult. La 16 septembrie 1600, Mihai este bătut la Mirăslău de nobilii maghiari din Transilvania revoltaţi şi ajutaţi de generalul habsburgic Basta şi astfel pierde Ardealul.
Polonezii profită, iar Moldova intră din nou în stăpânirea protejaţilor leşilor, Movileştii. Mihai pierde şi la Bucovu în faţa polonezilor care vor să-l pună pe tronul Ţării Româneşti pe Simion Movilă. Voievodul muntean ajunge pribeag prin Imperiul Habsburgic. În cele din urmă Rudolf al II lea, împăratul german de la Praga, îi acordă sprijin militar, mai ales că în Transilvania se înscăunase din nou Sigismund Bathory, un om închinat turcilor... Câştigă din nou Ardealul după bătălia de la Gurăslău şi mai apoi Ţara Românească. Aceste succese stârnesc din nou invidia lui Basta şi îngrijorarea habsburgilor că Mihai ar dori din nou unirea celor trei principate. Mai mult decât atât, habsburgii doreau să controleze direct Transilvania, iar Basta îşi dorea de mult să fie el cel care o conduce în numele catolicismului Sf. Imperiu german.
În aceste condiţii, după ce armata lui Basta se desparte de cea a șogorului Mihai Viteazul în zona localităţii Turda, generalul Basta pune la cale asasinarea lui Mihai Viteazul. Complotează cu mercenarii germani şi valoni conduşi de Jaques de Beauri şi de Mortague să atace tabăra lui Mihai şi să-l prindă. Ordinul era că dacă voievodul român nu se supune să fie omorât.
„După ce Basta şi-a orânduit oastea în mare linişte, trimis-a trei sute de valoni şi nemţi asupra cortului lui Mihai Vodă; cu mare iuţeală au şi înconjurat cortul. Unul din căpitani cu numele Bori dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva, a pus mâna pe Mihai zicând: <<- Eşti prins!>>. Mihai i-a zis: <<- Ba!>> şi cu aceasta puse mâna pe sabie s-o scoată. Un valon, ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se, i-au tăiat capul cu propria lui sabie”, descrie cronicarul Szamosközy (din Istoria României în texte de Bogdan Murgescu) moartea lui Mihai Viteazul. Asta fu detalierea! Acum v-ați lămurit?
După înfrângerea lui Mihai la Mirăslău (Miriszló), proprietarii transilvăneni au jurat credință împăratului habsburgic Rudolph. Basta a supus Transilvania în anul 1604, inițiind o domnie de teroare în care a fost autorizat să preia terenuri care aparțineau unor nobili, să germanizeze populația și să recupereze principatul pentru catolicism în contrareformă. Perioada dintre 1601 (asasinarea lui Mihai Viteazul) și 1604 (căderea lui Basta) a fost cea mai dificilă pentru Transilvania de la invazia mongolă. „Misericordia dei quod non-consumti sumus" („numai mila lui Dumnezeu ne salvează de la dispariție") a caracterizat această perioadă un scriitor sas, anonim.
Principatul Transilvaniei, 1606-1660
Din 1604 până în 1606, calvinistul Ștefan (István) Bocskay a condus o rebeliune reușită împotriva domniei habsburgice. Bocskay a fost ales prinț al Transilvaniei în 1603 și prințul Ungariei două luni mai târziu. Cele două realizări majore ale domniei lui Bocskay (29 decembrie 1606) au fost Pacea Vienei (23 iunie 1606) și Pacea din Zsitvatorok (noiembrie 1606). Cu Pacea de la Viena, Bocskay a obținut libertatea religioasă, restaurarea tuturor bunurilor confiscate, abrogarea tuturor „judecăților nedrepte", amnistierea retroactivă completă a tuturor maghiarilor din Ungaria Regală și recunoașterea ca prinț independent al unei Transilvanii extinse. Dar nu și pentru români și biserica lor ortodoxă, rămasă tolerată! Aproape la fel de importantă a fost Pacea de Zsitvatorok de douăzeci de ani, negociată de Bocskay între sultanul Ahmed I și Rudolf al II-lea.
Gabriel Bethlen (a domnit între 1613 și 1629) a împiedicat toate eforturile împăratului de a se impune și a câștigat o reputație în străinătate prin campania pentru protestantism. A condus războiul împotriva împăratului de trei ori, a fost proclamat de două ori „împărat” al Ungariei și a obținut confirmarea Tratatului de la Viena pentru protestanți (și alte șapte județe din nordul Ungariei pentru el însuși) în Pacea de la Nikolsburg, semnată la 31 decembrie 1621.
Succesorul lui Bethlen, Georgy I Rákóczi, a avut același succes. Principala sa realizare a fost Pacea de Linz (16 septembrie 1645), după răscoala lui Rákóczi sau războiul curuților (1703 – 1711), fost primul război semnificativ al Regatului Ungar împotriva regimului Habsburgic, ultimul triumf politic al protestantismului maghiar, în care împăratul a fost forțat să reconfirme articolele din Pacea de la Viena. Alba Iulia (Gyulafehérvár sau Weißenburg) a devenit principalul bastion al protestantismului din Europa Centrală. În timpul domniei lor, Transilvania era una dintre puținele țări europene în care romano-catolicii, calviniștii, luteranii și unitarienii trăiau în toleranță reciprocă, dar ortodocșii aveau totuși un statut inferior (adică, vorba poetului fabulist – „noi vrem egalitate, dar nu pentru căței”).
A urmat domnia lui George al II-lea Rákóczi, care, alături de coroana poloneză, s-a aliat cu Suedia și a invadat Polonia în 1657, în pofida interzicerii acțiunii militare de către Poarta otomană. Rákóczi a fost învins în Polonia și armata sa a fost luată ostatică de tătari. Au urmat ani de haos, cu o succesiune rapidă de prinți luptându-se unul cu altul și Rákóczi, care nu dorea să demisioneze, în ciuda amenințării turcești de atac militar.
Pentru a rezolva situația politică, turcii au recurs la forța militară; invazia Transilvaniei cu aliații lor tătari din Crimeea, pierderile de teritoriu (mai ales a principalei lor cetăți transilvane, Várad - sat în districtul Szigetvár, județul Baranya, Ungaria, în 1660) și diminuarea forței de muncă au condus la proclamarea secesiunii Transilvaniei față de otomani în aprilie 1661 de către prințul Ioan Kemény și apelarea la ajutorul Vienei. Un acord secret habsburgo-otoman a împiedicat însă habsburgii să intervină. Ioan Kemény a decedat în ianuarie 1662, în bătălia de la Seleuș (Nagyszőllős), astfel că Mihai Apafi I a rămas conducătorul necontestat al Transilvaniei, ceea ce a marcat subordonarea completă a principatului față de Imperiul otoman.
Stefan Báthory, care a fost ales și rege al Poloniei
Mihai Viteazul , Domnul Valahiei, Moldovei și Transilvaniei
Parte a Imperiului Ausriac (sub habsburgi)
„Tragerea pe roată” a lui Horea, Cloșca și Crișan
După înfrângerea otomană în bătălia de la Viena din 1683, habsburgii au început să-și impună dominația asupra Transilvaniei și ungurii se supără. Pe lângă consolidarea guvernului central și a administrației, au promovat biserica romano-catolică drept forță unită și au slăbit influența nobilimii protestante (pe principiul „întărâtă-i, drace, că și mie-mi place!”), habsburgii sperau să slăbească proprietățile, dar românii nu prea aveau, decât cei maghiarizați! Au încercat să-i convingă și pe clericii ortodocși să se alăture bisericii unite (greco-catolice), care a acceptat patru puncte cheie ale doctrinei catolice și autoritate papală recunoscută, păstrând în același timp doar ritualurile și tradițiile ortodoxe. Chestia cu proprietatea nu! Totul aparținea nu credincioșilor, ci papei! Împăratul Leopold I a decretat ca biserica ortodoxă din Transilvania să se unească cu biserica romano-catolică prin aderare a românilor la biserica greco-catolică nou creată (și culmea, acum greco-catolicii din Ungaria nu se mai declară români!). Unii preoți s-au convertit, deși similitudinea dintre cele două culte nu era clară pentru mulți. Ca răspuns la politica habsburgică de convertire a tuturor ortodocșilor români la greco-catolici, mai multe mișcări pașnice din cadrul populației ortodoxe române au susținut libertatea de cult pentru toți ardelenii, lideri importanți fiind Visarion Sarai, Nicolae Oprea Miclăuș și Sofronie din Cioara.
Din 1711, controlul habsburgic asupra Transilvaniei a fost consolidat, iar prinții transilvăneni au fost înlocuiți cu guvernatorii imperiali habsburgici. În 1765 a fost proclamat Marele Principat al Transilvaniei, consolidând statutul separat al Transilvaniei în cadrul Monarhiei habsburgice înființată prin Diploma Leopoldinum din 1691. Istoriografia maghiară consideră acest lucru ca o formalitate, dar nu justifică de ce...
În Marele Principat autonom Transilvania funcționa sistemul politic antiromânesc de 3+4, adică trei națiuni politice (unguri, secui și sași) și patru religii recepte (romano-catolică, luterană, calvină, unitariană), bazat pe medievala Unio Trium Nationum. Întrucât erau consideraţi doar naţiune tolerată, nerecunoscută oficial, românii transilvăneni nu aveau acces şi reprezentare la conducerea ţării, la Dietă şi Guberniu. Ba mai mult, două treimi dintre ei care locuiau pe pământul comitatens erau iobagi, legaţi de glie și privaţi de libertatea de mişcare. Nici principala religie a românilor ardeleni, cea ortodoxă, nu era recunoscută ca religie receptă.
Transilvania, Ungaria și Galiția în Imperiul Habsburgic
La 2 noiembrie 1784 are loc o răscoală condusă de românii Vasile Ursu Nicola (Horea), Ion Oargă (Cloșca) și Marcu Giurgiu (Crișan) începută în județul Hunedoara și răspândită rapid în Munții Apuseni. Principalele solicitări ale insurgenților au fost legate de lipsa egalității politice dintre români și celelalte grupuri etnice transilvănene. Au avut loc lupte la Câmpeni (Topánfalva/ Topesdorf), Abrud (Abrudbánya/ Großschlatten) și Roșia (Alburnus Maior, Verespatak/ Goldbach), învingând armata imperială habsburgică la Brad (Bann/ Tannenhof) pe 27 noiembrie 1784. Răscoala a fost înăbușită în 28 februarie 1785, la Dealul Furcilor, Alba-Iulia, când liderii au fost arestați. Horea și Cloșca au fost executați prin tragere pe roată; Crișan s-a spânzurat noaptea înaintea execuției sale.
În 1791, românii au cerut împăratului Leopold al II-lea să obțină egalitatea religioasă și recunoașterea ca a patra „națiune" în Transilvania (Supplex Libellus Valachorum), dar dieta transilvană a respins cererile românilor, restabilind statutul românilor cu situația marginalizată.
Să fiți (prea)iubiți!
Constantin NIŢU
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
-->
Comentarii