Călătorii geodezice, Istoria Transilvaniei - Românii din Transilvania (IX.10)
Cercetări demografice - Românii din Transilvania (A)
Moto: „Limba română este o limbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”. Olof Ekstrom (de care am scris în călătoriile din Suedia)
Potrivit lui Jean W. Sedlar, vlahii ar fi cuprins două treimi din populația Transilvaniei în 1241 în ajunul invaziei mongole (Jean W Sedlar, A History of East Central Europe, Vol. 3 Eaast Central Europe in the Middle Ages, 1000-1500, University of Washington Press, 1994, pag. 8).
Potrivit unei cercetări pe baza numelor de locuri, 511 sate ale Transilvaniei și Banatului apar în documente la sfârșitul secolului al XIII-lea, însă doar 3 dintre acestea ar purta nume românești (Louis L. Lote, editor, CARPATHIAN Volume OBSERVER 8, No. 1 al Bibliotecii Congresului Catalog Card Nr. 80-81573, 1980, p. 10). Dar nu ni se spune de numărul celor de alte etnii. În jurul anului 1400 d.Hr., în Transilvania și Banat erau 1.757 de sate, dar numai 76, adică 4,3%, cu nume de origine română. Dar nu ni se spune de originea restului de nume, așa cum am făcut noi, de exemplu, cu oiconimele satelor județului Sibiu (vezi „Călătorii geodezice, sașii și ungurii au lăsat urme în oiconimele județului Sibiu, VIII-1”; de la acest articol treceți la analiza pe localități, cu click pe cuvântul „continuare” de la sfârșitul fiecărui articol). Veți vedea că oiconimele (numele de localități) au origini romane, vizigote, alane, slave, valahe etc.
Papa Pius al II-lea afirma în secolul al XV-lea că Transilvania era populată de trei etnii - germanii, secuii și vlahii (Aeneas Silvius Piccolomini: Europa, capitolul 2.14, p. 64). Papa îi trecea pe maghiari la secui oare? Și croatul Antun Vrančić (1504 – 1573) scria că Transilvania „este locuită de trei națiuni - secui, maghiari și sași; trebuie să îi adaug și pe români, care, deși sunt ușor egali cu toți dintre ceilalți ca număr, nu au libertăți, nici nobilime și nici drepturi proprii, cu excepția unui număr mic care trăiește în districtul Hațeg (Hátszeg), unde se crede că se află capitala lui Decebal și care au devenit nobili în vremea lui Ioan Hunyadi, un localnic de pe acolo, pentru că au participat mereu neobosit la bătălii împotriva turcilor" (Pop, Ioan-Aurel, 2006. Românii din secolele XIV-XVII: de la „Republica Creștină" la „Restaurarea Daciei", In:Pop, Ioan-Aurel; Bolovan, Ioan, 2005; Istoria României: compendiu; Institutul Cultural Român, Centrul pentru studii transilvănene, p.304).
Potrivit lui George W. White, în 1600 locuitorii români erau în primul rând țărani, cuprinzând mai mult de 60% din populație (George W. White., 2007. Nationalism and Territory: Constructing Group Identity in Southeastern Europe. p. 129). În jurul anului 1650, într-o scrisoare scrisă către sultan, Vasile Lupu atestă că numărul românilor este deja de peste o treime din populație (Sándor Szilágyi: Erdély és az északkeleti háború. Levelek és okiratok Bp. 1890 I. 246-247, 255-256 - Transilvania și războiul nord-estic. Scrisori și documente). Să-l credem? Nu prea!
În ciuda propagandei agresive a iredentismului maghiar, izvoarele statistice arată un adevăr incontestabil cu privire la situația demografică din Transilvania: ungurii nu au fost niciodată majoritari în Transilvania. Din contra. Informații complete cu privire la ponderea etniilor din Transilvania găsim, spre exemplu, într-o lucrare în limba germană, „Kurzer Ueberblick der Literaturgeschichte Siebenbürgens von der ältesten Zeit bis zu Ende des vorigen Jahrhunderts” (O scurtă trecere în revistă a istoriei Transilvaniei de la cele mai vechi timpuri până la sfârșitul secolului trecut), apărută la Sibiu în 1857. Ia priviți și minunați-vă! Că dacă era în română cu litere latine sau cirilice nu ne credeați!
O pagină din lucrare
Continuarea paginii afișate mai sus (din paginile de mai sus vedeți că valahii și greco-catolicii erau în majoritate)
Pagina 10 din lucrare
Că doar știți că scriem lucruri serioase. Documentarea e mai grea, dar posesorii de surse nu ne prea ajută. Dar săpăm noi, că ăsta e defectul nostru, mergem la izvoare, că ne-a plăcut cartea, indiferent dacă am luat notă mică la istorie la bacalaureat, asta că nu ne plăcea istoria așa cum era scrisă!
În estimarea lui Benedek Jancsó (1854 – 1930), la începutul secolului al XVIII-lea, în Transilvania erau 150.000 de maghiari, 100.000 de sași și 250.000 de români („Demográfiai változások” - „Modificări demografice". Mek.niif.hu, cons. 2018-07-10). Dar cifrele din documentul german descris de noi spun altceva! Începând cu secolul al XVIII-lea, au fost efectuate recensăminte oficiale cu informații despre compoziția etnică a Transilvaniei. La 1 mai 1784, Iosif al II-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman între anii 1765-1790, a cerut un recensământ al imperiului, inclusiv în Transilvania. Datele au fost publicate în 1787; acest recensământ a arătat doar populația globală. Fényes Elek, statistician maghiar din secolul al XIX-lea, a estimat în 1842 că în Transilvania, între 1830 și 1840, erau 62,3% români și 23,3% unguri (Elek Fényes, Magyarország statistikája, Vol. 1, Trattner-Károlyi, Pest. VII, 1842, carte electronică).
Primul recensământ oficial din Transilvania, pe naționalități (după limba maternă), a fost realizat de autoritățile austro-ungare în 1869. Între 1880 și 1910, sistemul de recensământ din Austria-Ungaria se baza pe prima limbă folosită pentru comunicare. Înainte de 1880, și evreii au fost numărați ca etnici; mai târziu, au fost numărați în funcție de prima lor limbă de comunicare, iar majoritatea populației evreiești (75,7%) a raportat limba maghiară ca fiind limba lor principală, fiind numărați ca etnici maghiari în recensământ. Dar să privim mai în amănunt lucrurile referitoare la recensămintele din Imperiul Austro-Ungar.
Scriem câteva cuvinte despre istoricul recensămintelor oficiale austriece şi ungare ale populaţiei din perioada 1850–1910 (Direcţia Generală a Arhivelor Statului din Bucureşti: Izvoare de demografie istorică, Vol. I, Costin Feneşan, Bucureşti, 1986 şi Vol.II, Iosif I. Adam, Ioan Puşcaş, Bucureşti, 1987). Potrivit orientării seriei Studia Censualia Transsilvanica, ne vom concentra atenţia asupra aspectelor etnice (de naţionalitate, limbă maternă şi confesiune, că precis românii, ortodocșii, greco-catolicii ar trebui să fie evidențiați pe undeva).
Provincii pe unde erau prezenți românii în număr semnificativ
O numărare a populaţiei în sensul actual al noţiunii de recensământ a avut loc începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Prin ordonanţele din anii 1753-1754 se dorea cunoaşterea numărului real al populaţiei, prin aşa-numitele „consemnări de suflete” (Seelen-Consignation, Consignatio Animarum).
Recenzările erau proiectate a fi făcute cu o periodicitate de trei ani, separat, atât de către autorităţile administrative cât şi de cele bisericeşti, compararea şi însumarea datelor obţinute revenind în sarcina administraţiei ţinutului (Landesstelle). Războiul de şapte ani (1754 și 1756–1763) a făcut ca următorul recensământ să fie în 1761. În urma reorganizării armatei austriece din 1769, înregistrările de populaţie s-au orientat pe obligativitatea generală a serviciului militar, executorul fiind armata, în scopul constatării celor incorporabili.
A continuat şi recenzările efectuate de autorităţile civile. Rezultatele celor două recenzări paralele nu au coincis. Începând cu 1777, sistemul de recenzare a fost din nou modificat. Conscriptio Animarum din anul 1777, exceptând preoţimea şi nobilimea, a cuprins deja şi Transilvania. Înregistrarea populaţiei şi a animalelor de povară s-a făcut de către autorităţile civile, iar verificarea a căzut în sarcina armatei. S-au folosit „fişe de familie”, pe care se consemnau religia şi starea civilă, pentru bărbaţi - vârsta, ocupaţia, dacă este apt sau inapt pentru serviciul militar. Nu se acorda atenţie vârstei clericilor, nobililor, notabilităţilor, funcţionarilor, evreilor, şi nici vârstei femeilor. În baza decretului imperial din decembrie 1777, din fişele de familie s-au întocmit, pe localităţi, „Cărţile de Populaţie” (Populations Buch), dar care trebuiau actualizate anual.
Cel mai cuprinzător recensământ al secolului al XVIII-lea a fost cel din timpul lui Iosif al II-lea, fiind primul recensământ general al Transilvaniei care viza toate persoanele, deci şi preoţimea şi nobilimea. În Transilvania recensământul a avut loc în 1786. Din cauza războaielor cu turcii din anii 1788-1789, a morţii lui Iosif al II-lea, a anulării decretelor date de acesta, dar şi din cauza rezistenţei nobilimii, următorul recensământ s-a amânat. O lege privind recensământul a apărut abia în 1802, dar care scutea preoţimea şi nobilimea de obligativitatea supunerii la recenzare și excludea participarea armatei, lucrările fiind încredinţate autorităţilor civile. S-a efectuat recenzarea în 1804-1805, dar incompletă. Deja în 1804 se formase Imperiul Austriac (Kaiserthum Oesterreich, o putere central-europeană multinațională, care avea să die dezintegrată în 1919). Instrucţiunile prevedeau obligativitatea comitatelor de a actualiza datele anual pe baza sporului natural şi a celui migratoriu (că atunci nu pusese megieșul Orban sârmă ghimpată). Seria conscripţiilor pe comitate (Conscriptio animarum ignobilium) s-a extins până în 1848. Importante sunt culegerile curente de date despre populaţie efectuate de autorităţile bisericeşti. Eparhiile catolice, greco-catolice şi cele protestante (că ortodocșii le stăteau în coaste) au înregistrat nu doar numărul populaţiei, ci şi evenimentele de mişcare naturală. Publicaţiile Institutului Statistic Austriac, înfiinţat în 1829, neavând încredere în înregistrările demarate în 1804-1805, s-au inspirat, în privinţa datelor demografice ale Ungariei și Transilvaniei, din conscripţiile efectuate de preoţi. În articolul umător vor fi drscrise recensămintele moderne începând din 1850.
Să fiți (prea)iubiți!
Constantin NIŢU (Ardelean după nevastă; că dacă te întreabă oarecine „- De inghe ești?”, răspunzi mereuaș: „ De inghe-i muierea!” Și nu-mi pare rău...)
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
-->
Comentarii
Să fiți iubită! Români suntem toți! Interferențele bănățeano-oltenești se văd în Mehedinți! Respect păsărilor mării!